Cu origine basarabeană pe linie maternă, nu-mi este deloc indiferent visul majorităţii românilor de reîntregire a României Mari cu Basarabia, smulsă brutal din trupul ţării de către sovietici în 1940, ca urmare şi a impotenţei diriguitorilor noştri politici de atunci.

Probabil că dacă aş fi maghiar, nu mi-ar fi fost indiferent nici visul de reîntregire a Ungariei Mari, clamat de această naţie. Ambele, doar vise naţionaliste frumoase, cu izbucniri patriotarde, totalmente fără acoperire în noul context geo-politic şi strategic european. Rămân doar ca simple manifestări politicianiste menite a aduce avantaje în vederea campaniilor electorale.

Să încercăm să ne imaginăm puţin – într-o viziune suprarealistă, inversând unghiul de vedere –  că, totuşi, visul nostru de decenii, al Reîntregirii Neamului, s-ar realiza. Dacă ar fi să fie, cum ar fi să fie? Parţial, desigur, fiindcă Republica Moldova este doar o parte din vechea Basarabie. Dar este bine măcar şi atât, dacă nu se poate totul. Actualii politicieni, parlamentari, guvernanţi, funcţionari superiori ai statului moldovean ar trebui să fie de-a dreptul încântaţi să cedeze de bună voie aproape toate avantajele oferite de demnităţile pe care le ocupă în prezent.

O dovadă pozitivă în acest sens este perfecta colaborare interpartinică existentă în plan politic între formaţiunile politice moldoveneşti pro-europene şi pro-unire cu ţara mumă (!!!). Va creşte apreciabil numărul cetăţenilor români, al celor asistaţi social şi, mai ales, al celor care-şi vor căuta un loc de muncă în ţările dezvoltate ale Uniunii Europene, în special al moldovenilor care lucrează acum în Rusia şi, curând, li se vor închide acolo uşile în nas.

Lupta anticorupţie va lua o mai mare amploare, ca şi aceea împotriva grupărilor infracţionale foarte bine organizate. Vestiţii rakeţi moldoveni pot aduce un plus necesar de experienţă în domeniu pentru interlopii băştinaşi, dat fiind că unii dintre aceşti rakeţi sunt foşti combatanţi în trupele speciale sovietice. Din punct de vedere al vieţii politice interne ne-am îmbogăţi cu un puternic partid comunist pro-rus şi cu numeroşi susţinători ai acestuia, mai ales în mediul rural moldovenesc şi care ar deveni şi mai periculos dacă ar intra în ilegalitate.

În plus, ne vom putea lăuda cu o mult mai numeroasă minoritate rusă, ucraineană şi găgăuză, ceea ce ar conduce la raspândirea multiculturalismului şi al vorbitorilor de limbă rusă în România. Pe de altă parte, în acest fel, i-am da ocazie marelui fost prieten de la Răsărit sa aibă motive – conform doctrinei recent adoptate – de a interveni militar oriunde se află locuitori de naţionalitate rusă, care îi solicită ajutorul. Absolut corect, nu?

Un mare avantaj ar fi şi posibilitatea să avem o întinsă graniţă comună cu Ucraina, ceea ce ar oferi, în momentul de faţă, siguranţa deplină mult aşteptată pentru tot flancul sud-estic al NATO, ţinându-se cont că este vorba de un stat vecin perfect stabil din punct de vedere politico-economic şi militar.

Un pic mai mult ar dura să le fie scoasă din cap, multor simpli moldoveni, ideea că limba ce-o vorbesc nu este moldovenească, ci română neaoşă. La fel şi altora care insistă să cultive aşa-zisa moldovenească şi chiar îşi imaginează un ipotetic mare stat moldovenesc independent, prin unirea celor două Moldove de pe ambele maluri ale Prutului.

Tot pe de altă parte, nu trebuie neglijat nici faptul că va creşte numarul româncelor a căror frumuseţe şi dăruire în amor au trecut demult graniţele ţării şi abundă pe internet. Tocmai era să omit ceea ce era mai valoros: potenţialul enorm de creştere economică, urmare a acestui pas decisiv – mica reîntregire – de maximă importanţă pentru istoria viitoare a ţării noastre, dacă am lua în calcul numai faima vinurilor de calitate româneşti, ce ar putea concura cu şi mai mult succes nu numai pe piaţa UE.

 

Am imaginat o simplă schiţă a unui scenariu aparent imposibil, dar care s-ar putea să se materializeze în viaţă, dacă ne-am lăsa conduşi doar de efuziuni sentimentale superficiale şi de raţiuni politicianiste favorabile unora la un moment dat. Aşa că, dacă stăm strâmb şi judecăm drept, am putea să ne întrebam ce s-o putea alege dintr-o eventuală fuziune a politicienilor de la Vest şi Est de Prut şi integrarea asumată ori nu în România a unei numeroase minorităţi slave. În vederea unei reunificări va fi necesar câte un referendum, atât în România, cât şi în Rep. Moldova.

Dacă pentru referendumul din ţară nu prea am emoţii, în schimb, pentru cel din Rep. Moldova v-aş întreba: ce opinie credeţi că va avea o bună parte a cetăţenilor moldoveni pe tema unificării cu România? Nomenklatura moldoveană liberală şi susţinătorii – cei mai mulţi din Chişinău – vor, parese că în bună parte, mai degrabă apartenenţa R. Moldova la UE şi, eventual, NATO, dar ca stat moldovean de sine stătător, acceptându-se astfel ideea existenţei a două state româneşti.  În acest sens, aşa cum am mai arătat şi în articolul postat anterior, mama România ar putea fi, cu adevărat, de un real ajutor matern.

Visele frumoase ori ba, nu pot fi şterse din mintea oamenilor de nicio forţă pământeană şi, de aceea, dacă sunt pozitive, ele rămân ca singure speranţe care îi pot anima permanent. Aşa că mă întreb şi vă întreb: dacă, totuşi, ar fi să fie, cum ar fi să fie?… 

Despre autor

Artist plastic profesionist, specialist in restaurarea vechilor icoane pe lemn, webdesigner amator, interesat de creatie literara si jurnalism.

Te-ar putea interesa și: