Un cutremur puternic s-a produs în noaptea de luni spre marți în nord-vestul Chinei, provocând moartea a sute de morți. Peste 300 de persoane sunt grav rănite.
Un cutremur cu magnitudinea de 6,2 grade s-a produs în noaptea de luni spre marți în nord-vestul Chinei, provocând moartea a cel puțin 118 persoane și rănirea altor câteva sute. Seismul a avut loc luni, la ora locală 23.59, la o adâncime de 10 km, în provincia chineză Gansu, potrivit China Earthquake Networks Center (CENC).
În Gansu, 105 persoane au fost ucise în urma cutremurului, iar dintre cei 397 de răniți, 16 erau în stare critică, au anunțat autoritățile provinciale într-o conferință de presă.Bilanțul morților în Qinghai a crescut la cel puțin 13, iar 182 de persoane au fost rănite, a anunțat presa de stat.
Ce spune ministerul chinez
Aproximativ 2.200 de salvatori de la departamentul provincial de pompieri și 900 de la brigada forestieră, precum și 260 de salvatori profesioniști de urgență au fost trimiși la fața locului, a raportat Xinhua, adăugând că armata și poliția au fost angajate în operațiunile de salvare. Ministerul chinez pentru gestionarea situațiilor de urgență a ridicat la al doilea cel mai înalt nivel răspunsul de urgență în caz de cutremur.
Douăzeci de persoane au fost date dispărute în urma cutremurului, potrivit Reuters.
Aproximativ 200 de milioane de yuani (28 de milioane de dolari) din fondurile de ajutorare în caz de dezastre naturale au fost alocate provinciilor Gansu și Qinghai. Presa de stat a raportat că fondurile au fost alocate de Ministerul de Finanțe și Ministerul de management al situațiilor de urgență din China.
S-au înființat zone de refugiu
Autoritățile au înființat tabere temporare și zone de refugiu pentru pentru persoanele care au fost nevoite să-și părăsească casele. Aproape 5.000 de clădiri și structuri au fost avariate, au declarat oficialii din Gansu.
Un alt cutremur în China
Un al doilea cutremur s-a produs în regiunea vecină Xinjiang. Încă nu se cunosc pagubele provocate de acest seism cu magnitudinea de 5,5 grade. Cutremurul de luni seară a lovit prefectura autonomă Linxia Hui, o regiune administrativă pentru poporul musulman Hui din China.
USGS (US Geological Survey) a transmis că seismul a avut o magnitudine de 5,9 şi o adâncime de 10 km (şase mile).