Situație rară în China. În timp ce liderul țării Xi Jinping se pregătește să își prelungească mandatul, oamenii au început să protesteze pe fondul restricțiilor draconice impuse în această țară și care încalcă drepturile fundamentale ale omului.
Totuși, protestele au fost înăbușite rapid de forțele de ordine al statului. Aceste fapte s-au petrecut cu doar câteva zile înainte ca Xi Jinping să participe la o reuniune a Partidului Comunist, ce are scopul normativizării unui al treilea mandat de președinte al Chinei pentru liderul în vârstă de 69 de ani.
Proteste în China
Joi, locuitori ai Chinei au protestat împotriva politicii autoritare a lui Xi Jinping, aceștia atârnând mai multe bannere pe un pasaj de pe o arteră importantă din nord-vestul Beijingului: „Spuneți nu la testul COVID, da la mâncare. Nu la închidere, da la libertate. Nu la minciuni, da la demnitate. Nu la revoluția culturală, da la reformă. Nu la un mare lider, da la vot. Nu fi sclav, fii cetățean", era scris pe un banner.
„Intrați în grevă, înlăturați-l pe dictatorul și trădătorul național Xi Jinping", scria pe un altul. Pe lângă asta, au fost observate coloane de fum ce se ridică de pe pod, existând și o înregistrare vocală a sloganurilor de protest făcută auzită prin intermediul unui difuzor.
Conform presei internaționale, protestele ar fi avut loc Podul Sitong, un pasaj suprateran de pe cea de-a treia șosea de centură din capitala Cinei, în districtul Haidian.
Cenzură în China
În jurul orei 15.30, jurnaliștii de la CNN au mers la Podul Sitong, însă nu au văzut protestatari sau bannere, ci doar un număr mare de membri ai forțelor de securitate care se aflau fie pe pasarelă, fie în apropiere de aceasta, organele de ordine patrulând în jurul tuturor pasajelor supraterane pe lângă care a trecut echipa CNN.
Autoritățile de la Beijing nu au venit cu explicații în acest sens, deși Poliția țării a fost contactată de jurnaliști. De altfel, platforma Weibo (similară Twitter) a cenzurat rezultatele căutării pentru „Podul Sitong", presupusul loc al protestului, iar cuvinte-cheie precum „Beijing", „Haidian", „războinic", „om curajos" și chiar „curaj" au fost restricționate de la căutare.
Multe comentarii de pe această platformă au fost șterse, dar au rămas unele în care este sugerat sprijinul și admirația pentru protestatari: „Mulțumesc că m-ai lăsat să văd încă speranță pentru acest pământ", era scris într-un comentariu. În altul era scris: „Există atât de multe caractere chinezești, atât de multe perechi de ochi. Puteți să ne cenzurați pe toți?".
Xi Jinping vrea să fie lider pe viață al Chinei
Congresul Național al Partidului Comunist, convocat de două ori într-un deceniu, este cel mai important eveniment de pe agenda Chinei, căci autoritățile de la Beijing vor să-i sporească puterea liderului Xi Jinping, astfel încât politicile dictatoriale să poată continua.
În cadrul celui de-al 20-lea Congres al Partidului Comunist, aflat la conducerea Chinei, și care va începe duminică, este așteapt ca Xi Jinping să modifice normele existente și să își reînnoiască astfel mandatul de președinte, poate chiar să-și aroge putere pe viață la conducerea acestei țări.
Pentru a reuși acest lucru, liderul chinez a dus o politică represivă, vrând să elimine disidenții din partid, dar și din societate. Acest lucru a culminat cu punerea în mișcare a planului „zero-COVID", care a alimentat frustrarea publică și a slăbit economia, conform CNN.