Carla’s Dreams revine în atenția publicului. Va juriza prestațiile unei emisiuni de la Pro TV.
Carla’s Dreams a luat pauză de la muzică
Artistul Carla’s Dreams a lipsit din lumina reflectoarelor timp de aproximativ un an de zile. Cântărețul a declarat că avea nevoie de o perioadă în care să se bucure de mai mult timp personal, astfel încât a decis să nu mai apară pe ecrane.
Se știe că artistul a fost jurat în emisiunea „X Factor”, de la Antena 1, însă, în perioada absenței sale, i-a fost înaintată o nouă ofertă din partea Pro TV. Este important de menționat că artistul Carla’s Dreams nu s-a mai prezentat în emisiuni TV încă din 2018, potrivit Capital. Ultima apariție a sa în televiziune a fost în cadrul participării la sezonul 8 al show-ului de talente de la Antena 1.
„În ultimul an nu am făcut muzică, mă bucur că am făcut pauză. Nu am zis DA din prima atunci când am primit propunerea din partea Pro TV, pentru că nu eram sigur că vreau să fac acest proiect. Apoi m-au convins și iată-mă aici”, a declarat artistul.