Cutremur în Sănătate. Cel mai cunoscut director de spital COVID, demis în plină pandemie

Cutremur în Sănătate. Cel mai cunoscut director de spital COVID, demis în plină pandemie

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, Carmen Dorobăț, nu mai are dreptul să ocupe o funcție de conducere într-o instituție publică după ce a fost condamnată definitiv pentru luare de mită.

Managerul Spitalului de Boli Infecţioase Iaşi, Carmen Dorobăţ, a fost condamnată definitiv într-un dosar de luare de mită, magistrații Curţii de Apel Iași menținând pedeapsa stabilită de instanța de fond, de condamnare la trei ani cu suspendare. În același dosar, soțul acesteia, Gheorghe Dorobăț, a primit o condamnare de doi ani și trei luni cu suspendare, pentru aceeași faptă, luare de mită.

În plus, judecătorii Curții de Apel au mai hotărât că cei doi soți nu vor mai avea dreptul să predea, pentru o perioadă de cinci ani, într-o instituție de învățământ, fie privată sau de stat.

Soții Carmen și Gheorghe Dorobăț au fost trimiși în judecată de procurorii DNA, pentru luare de mită, în urma unui flagrant care a avut loc la începutul anului 2015. Astfel, managerul Spitalului de Boli Infecțioase a fost acuzată că, în calitate de profesor ar fi luat bani de la studenți pentru a-i ajuta să promoveze examenele.

Curtea de Apel a modificat decizia inițială

Dacă în primă instanţă, pe lângă condamnare, medicului Carmen Dorobăț i s-a interzis să predea și să ocupe o funcție publică, la apel, judecătorii au menținut, initial, doar prima interdicție. Miercuri, 2 decembrie, Curtea de Apel Iaşi a admis o contestaţie la executare care a fost formulată de Carmen Dorobăţ, cu privire la sentinţă, iar după ce au deliberat, conform noii minute, au decis că medicul nu mai poate ocupa nici funcția de manager al spitalului ieșean.

„Am clarificat prin avocații mei exprimarea deciziei finale și sigur mă voi conforma. Sunt convinsă că managementul va merge la fel de bine”, a declarat Carmen Dorobăţ, conform Antena 3, după aflarea deciziei judecătorilor.

Medicul a precizat că va rămâne la dispoziția pacienților și va continua să-și facă meseria, mai ales în actualul context epidemiologic.

„Cu aceeași sinceritate voi sta la dispoziția pacienților ca și până acum. Am luat act de decizia justiției, sigur cu tristețe. Cu aceeași sinceritate voi sta la dispoziția pacienților ca și până acum, cu aceeași implicare în momentele acestea de pandemie”, a mai transmis Carmen Dorobăţ, conform sursei citate.