Ministrul de Externe al Poloniei a vorbit despre situația tensionată care planează asupra Europei și despre pericolul izbucnirii unui conflict de proporții.
Zbigniew Rau, ministrul de Externe al Poloniei, a atras atenția că Europa este mai aproape de un război decât a fost în ultimii 30 de ani. Oficialul a făcut aceste afirmații la lansarea preşedinţiei pe care Polonia o va deţine timp de un an la Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa (OSCE).
Avertismentul pe care l-a lansat Zbigniew Rau, ministrul de Externe din Polonia. Europa stă sub amenințarea războiului
În cadrul unui discurs ce a fost adresat reprezentanţilor celor 57 de ţări membre ale celei mai mari organizaţii de securitate din regiune, fără a numi Rusia, Rau a menţionat tensiunile din Ucraina, Georgia, Armenia şi Republica Moldova, toate ţări cu conflicte active sau îngheţate în care se presupune că este implicată şi Moscova.
„Pare că riscul unui război în regiunea OSCE este acum mai mare decât oricând în ultimii 30 de ani. De mai mult săptămâni, de confruntăm cu perspectiva unei escaladări militare majore în estul Europei”, a spus oficialul.
Are loc cea de-a treia şi ultima rundă de negocieri diplomatice menite să dezamorseze riscul unui conflict în Ucraina
La finalul discuţiior tensionate din Elveția, de la Geneva, dintre viceminiştrii de externe american şi rus, Wendy Sherman şi Serghei Riabkov, NATO şi Moscova au constatat miercuri la Bruxelles „divergenţele” lor profunde privind securitatea în Europa.
Astăzi are loc cea de-a treia şi ultima rundă de negocieri diplomatice menite să dezamorseze riscul unui conflict în Ucraina. Consiliul Permanent al Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) se reuneşte la Viena pentru a continua dialogul dintre Rusia, Statele Unite şi aliaţii lor europeni. În ciuda discuțiilor, ambele părți, atât Occidentul, cât și Rusia, se pregătesc de război, conform Agerpres.
Oficialii americani și ruși au încheiat luni o rundă intensă de negocieri în Elveția, menită să găsească o cale diplomatică pentru atenuarea tensiunilor, pe măsură ce Rusia amenință cu acțiuni militare în Ucraina. Întâlnirea a durat mai mult de șapte ore, potrivit misiunii ruse de la Geneva.