
Un cutremur de suprafaţă cu magnitudinea 7,7 s-a produs vineri în regiunea de graniţă dintre India şi Myanmar. Seismul s-a resimțit până în Bangladesh.
Tări afectate: Bangladesh, India, Laos, Myanmar (Birmania), Thailanda și China
Cutremur în Myanmar
Cutremurul a avut loc la adâncimea de 32 km față de Districtul Pang Mapha, Provincia Mae Hong Son, Thailanda, potrivit Centrului Naţional pentru Seismologie din India, la ora 8,20, ora României.
La 08,33, ora României s-a mai produs un cutremur de magnitudine 6,7, în aceeași zonă, potrivit CSEM.

Cutremur Myanmar / sursa foto: CSEM
Seismul a afectat Birmania și Tailanda
În 7 februarie 2025 a avut loc un alt cutremur de pământ, care a lovit zona de nord-est a Myanmarului, provocând peste 40 de victime. Seismul, care a avut loc joi noaptea și a fost evaluat la 6.8 grade pe scara Richter, a avut epicentrul în apropierea orașului Tachileik, în munții de la granița cu Thailanda.
Potrivit postului de radio de stat, 41 de persoane au murit, 48 au fost rănite, iar 244 de case, 14 mănăstiri budiste și nouă clădiri guvernamentale au suferit daune.
Atunci, organizația internațională neguvernamentală Salvați Copiii, activă în Myanmar, a semnalat riscul unor replici puternice ale seismului. Cu toate acestea, până în prezent, nu a decis desfășurarea echipelor sale în zona afectată.
Seismul s-a produs la ora locală 7:42 (ora 3:12, ora României) și a fost urmat, la douăzeci de minute distanță, de două replici cu magnitudinea 5.0. Institutul a emis o alertă galbenă, semnalând că „victime și pagube sunt posibile”, dar a precizat că impactul va fi probabil relativ localizat.
Bucureștiul, în caz de cutremur
Peste 800 de clădiri publice și rezidențiale din București sunt expuse unui risc major de prăbușire în cazul unui cutremur cu o magnitudine mai mare de 7 grade pe scara Richter.
Această statistică, care a fost adusă în discuție în mod repetat în ultimii 30 de ani, este menționată public în fiecare martie, cu ocazia comemorării cutremurului din 1977, dar a rămas doar un subiect de presă.
Dintre cele șapte primării din București, care, conform Legii 212/2022, au responsabilități clare în ceea ce privește consolidarea clădirilor, doar Primăria Capitalei, prin Administrația Municipală de Consolidare a Clădirilor cu Risc Seismic (AMCCRS), se ocupă efectiv de acest domeniu.
Pe de o parte, este încurajator că se lucrează la consolidarea a 17 imobile (14 rezidențiale și 3 clădiri publice), iar pentru alte 70 de clădiri se elaborează documentația necesară pentru demararea lucrărilor, aflată în diverse etape de pregătire.
Pe de altă parte, progresele sunt lente, iar numărul imobilelor care rămân expuse riscului de prăbușire în cazul unui cutremur de 7 grade pe scara Richter se ridică la sute. Concret, aproximativ 700 de clădiri rezidențiale (clasificate în Risc Seismic I și II), 291 de școli, 19 spitale și 34 de poduri și pasaje rutiere sunt în această situație.