Cutremur de 5,2 grade în provincia Van, din estul Turciei
- Maria Dima
- 4 aprilie 2026, 11:55
Cutremur Turcia. Sursă foto: X.comUn seism cu magnitudinea de 5,2 s-a produs sâmbătă dimineața în provincia Van, situată în estul Turciei. Cutremurul a avut loc la ora locală 08:52 (05:52 GMT), la o adâncime de 7 kilometri, potrivit agențiilor DPA și Xinhua. Autoritățile locale nu au raportat până în prezent victime umane sau pagube materiale.
Amintirea cutremurului devastator din 2023, din regiunea Van
Regiunea Van a fost afectată grav de un cutremur major în 2023, urmat de o replică extrem de puternică. Cele două seisme s-au soldat cu cel puțin 50.000 de morți și au provocat distrugeri masive în special în sud-estul Turciei și nordul Siriei.
Pe 13 martie, un alt seism cu magnitudinea de 5,5 grade a lovit provincia Tokat, în nord-estul Turciei. Cutremurul s-a produs la ora 03:35 (00:35 GMT), la o adâncime de 10 kilometri, în districtul Niksar. Agențiile locale au transmis că nu au fost raportate pagube materiale. Seismul a fost resimțit și în provinciile vecine Samsun, Amasya, Ordu și Sivas.
Cutremur mortal în Afganistan

Afganistan cutremur / sursa foto: captură video
Vineri, 3 aprilie, un cutremur cu magnitudinea de 5,9 a lovit regiunea Hindu Kush din Afganistan. Seismul a avut loc la o adâncime de 177 km, conform Centrului German de Geoștiințe (GFZ).
Autoritatea Națională de Management al Dezastrelor din Afganistan a raportat că opt persoane și-au pierdut viața, iar un copil a fost rănit după prăbușirea unei clădiri la Kabul. Cutremurul a fost resimțit puternic în capitala Pakistanului, Islamabad, în Kabul și în capitala Indiei, New Delhi.
Afganistanul, situat într-o zonă montană și predispusă la cutremure, înregistrează anual numeroase decese cauzate de seisme, cu o medie de aproximativ 560 de victime. În noiembrie anul trecut, un cutremur de 6,3 grade în aceeași țară a ucis cel puțin 27 de persoane și a distrus sute de locuințe.