Cutia cu giuvaeruri a unui mare duhovnic

Cutia cu giuvaeruri a unui mare duhovnic

La sfârşitul lui octombrie s-a împlinit un an de la mutarea la Domnul, la vârsta de 95 de ani, a unui mare duhovnic al neamului românesc: Justinian Chira.

Cu atât mai binevenită şi demnă de salutat este apariţia unei noi ediţii (a treia) a antologiei de apoftegme ale celui care a fost mai bine de un sfert de veac Întâi Stătătorul Maramureşului şi Sătmarulului şi care este înmormântat lângă Nicolae Steinhardt la Mânăstirea Rohia, acolo unde a fost stareţ treizeci de ani,.

Cuvintele Părintelui Justinian. Un ghid al frumuseţii lăuntrice este titlul culegerii realizate cu dragoste şi smerenie de Pr. Prof. Radu Dorin Micu şi tipărite în condiţii grafice excepţionale la Editura Cromatica din Baia Mare.

Iată luate aproape la întâmplare, ca dintr-o casetă cu giuvaericale, câteva podoabe duhovniceşti lăsate nouă de „Părintele Maramureşului”:

„Pentru mine, tot pământul, întregul univers este un altar, un locaş al lui Dumnezeu şi toţi oamenii împreună cu toţi îngerii sunt preoţii Dumnezeului Celui Prea Înalt.”

„Antihrişti suntem toţi când îl părăsim pe Hristos, atunci când trăim în fărădelegi şi păcate, antihrişti care-L răstignesc din nou pe Hristos.”

„Când simţi că începi să îmbătrâneşti e bine să priveşti adânc, cu sfinţenie, dacă ai putere, în ochii copiilor, şi nişte puteri cereşti îţi vor umple fiinţa.”

„Ca amurgul suntem noi bătrânii. Aşa cum trăieşte tânărul frumuseţea tinereţii, aşa şi noi, cei de vârsta a treia, trebuie să trăim frumuseţea bătrâneţii, care e un amurg măreţ şi strălucit, dacă ştii cum să-l trăieşti.”

„Nici o putere de pe pământ nu poate da poporului bucuria şi mângâierea, pacea şi puterea pe care le dă Biserica lui Hristos.”

„Cimitirele noastre sunt pline de sfinţi. O mamă care şi-a crescut copiii cu frica lui Dumnezeu este o sfântă. Un bărbat care a fost bărbat adevărat şi a iubit biserica este un sfânt.”

„Temelia acestui neam este aşezată pe sfintele moaşte ale părinţilor, moşilor şi strămoşilor noştri.”

„Colindele noastre sunt cântece de leagăn pe care fiecare creştin şi român, de la copilul cel nevinovat până la bătrânul încărcat de ani, le cântă marelui nostru Stăpân şi Împărat.”

„Întotdeauna faţă de copii am o anumită sfială, ca faţă de orice lucru sacru, pe care-l cinsteşti în mod deosebit.”

„Când se naşte un copil, Cerurile se luminează şi se bucură.”

„Priviţi în ochii copiilor. Priviţi în ochii lor şi Îl veţi vedea pe Dumnezeu.”

„Nu cu argumente ajungi la credinţă, ci cu fapte.”

„Ce facem noi ca să merităm atâta bunătate şi milă de la Dumnezeu? Suntem noi oare puţin mai buni astăzi decât ieri?”

„Cel mai fericit dar de la Dumnezeu este dragostea. Când iubeşti, nu te mai interesează că eşti sărac, că nu ai ce mânca.”

„Duhovnicule, deschide uşa celui ce încearcă să intre, deschide uşa pentru Cel care ţi-a pus cheia în mână şi ţi-a dat sarcina de a lega şi a dezlega!... Mai bine să greşeşti iertând, decât să greşeşti neiertând.”

„Cel mai frumos titlu de nobleţe mi se pare numele de ţăran.”

„Universul este cea mai mare bibliotecă pentru că acolo se păstrează toate gândurile noastre.”

„Fiecare om este un Ierusalim, o cetate a Învierii lui Hristos.”

„Nu lăsaţi candelele să se stingă, nu lăsaţi clopotele să tacă, nu lăsaţi bisericile să se pustiască, nu lăsaţi viaţa sufletelor voastre să îmbătrânească!”

 

Ne puteți urmări și pe Google News