Curajul, ca un înger însângerat

De trei ori într-o lună, citindu-l (și citându-l) pe Livius Ciocârlie cartea lui mi s-a deschis la aceeași pagină, iar ochii mi s-au fixat pe aceeași frază: ”Pericolul (în timpul lui Ceaușescu - n.n.) a fost mai mult decât ne-am închipuit. Noi l-am fabricat în parte, ca să fim scutiți de obligația de a avea curaj și de a nu fi scoși din comoditățile noastre: funcții, grade, apariția de cărți, călătorii în străinătate…”

Sortes Virgilianae este o formă de divinație prin bibliomanție în care se caută predicții despre viitor prin interpretarea unor pasaje din operele poetului roman Virgiliu. Folosirea lui Virgiliu pentru divinație poate data încă din secolul al II-lea d.Hr. și face parte dintr-o tradiție mai largă care a asociat poetul cu magia.

Mai pe scurt, deschizi o carte și citești, la întâmplare o frază. Iar în acea frază,  - se spune -, dacă ești în stare, vei putea afla, descifra sensul în care lucrurile se vor întâmpla. Cu noi, cu Lumea, depinde de ideea, sau situația asupra căreia, la momentul lecturii, nu poți s-o înțelegi pe deplin.

Citind și recitind, unul din sensurile frazei domnului Ciocârlie, (pe care le-am adăugat în transpunerea a ceea ce simt eu acum), este acela că vor urma, pentru cei care se ocupă cu scrisul, timpuri grele. Timpuri pe care unii dintre noi le-am trăit din plin. Pericolul că tot ce spune Livius Ciocârlie se va repeta.

Se face simțită (de la apariția avalanșei neomarxiste), din ce în ce mai acut, ca o putoare fetidă plutind deasupra noastră, presiunea asupra alegerii abordării unor subiecte ”sensibile” și asupra felului cum se scrie despre acestea.

Nimic nou.

Nicolae Ceaușescu, în ”Teze din iulie 1971” spunea clar: „Arta trebuie să servească unui singur scop: educației socialiste, comuniste. În acest sens suntem pentru cea mai largă libertate de creație, pentru cea mai largă exprimare a imaginației, dar în spiritul concepției noastre despre lume și viață. Cred că este clar!”

Într-un text, dl Vladimir Tismăneanu, - bun cunoscător al erei comuniste,  îl remarcă pe Dumitru Popescu, ”fostul secretar al CC al PCR, președinte al Consiliului Culturii și Educației Socialiste, rector al Academiei „Ștefan Gheorghiu”, romancier, jurnalist și poet al ceaușismului triumfător, denunța „stilul pamfletar-trivial în care este creionat în continuare portretul fostului regim comunist”.

Tot „Dumnezeu” se pronunța ritos în favoarea „obiectivității sociologice”. Îl îndemn, și prin această intervenție a mea, să citească lucrările unor Robert Conquest, Martin Malia, Stephen Kotkin și Alain Besançon, dar mai ales volumul lui Ștefan Agopian. Da, scriitorii sub comunism o duceau mai bine decât oamenii de rând. Însă cuvântul se ofilise în absența libertății, iar intelectualului căruia i se pune călușul în gură, direct sau indirect, se sufocă”.

Încet-încet, apar, în tot ceeace putem citi, diverși dumitrupopești, pe care nu-i cenzurează nimeni, nici pe rețelele sociale, nici în ceeace vorbesc la emisiuni, colocvii, întruniri. Și aceștia o duc bine, așa cum și scriitorii oficiali o duceau ”înainte”.

Dar nu despre ei îmi fac eu griji. Mai ales că sunt oameni descurcăreți și au uriașe aptitudini de a sări în orice barcă. Dacă ieri erau în stare să-l sărute în fund pe sceleratul turnătorTraian Băsescu, - probabil cel mai nociv personaj al istoriei țării noastre, lăudători sârguincioși ai unui regim și ai unei caracatițe care a distrus România pe toate planurile, a se pune astăzi cu nonșalanță (și un pic de nerușinare!)  în slujba neomarxismului rudimentar și mediocru practicat de politica noastră, pare o bagatelă… Problema celorlalți o remarc, totuși, ca fiind destul de serioasă.

Unii scriitori, care erau mai concesivi, - spune undeva criticul Alex Ștefănescu -, au fost determinaţi să colaboreze cu autorităţile comuniste şi să scrie literatură propagandistică, producându-le drame interioare, probleme de conştiinţă greu de suportat. Iar pe alţi scriitori, de obicei, pe cei fără talent, i-a format partidul de la început, ca pe nişte propagandişti. Scriitorii valoroşi au căutat diverse mijloace ca să simuleze că fac concesii. Unii au plătit un fel de impozit partidului, au scris un fel de carte a partidului şi alte cărţi cum voiau ei. Alţii au încercat să simuleze că satisfac aşteptările partidului. Alţii au tăcut, n-au publicat nimic. Iată diverse forme de adaptare şi de supravieţuire literară”. Mi-e teamă că azi, o bună parte din cei care scriu, nefiind poseseori de talent, se vor da pe brazdă, neputând să-și exprime criticile într-un mod care să înșele ochiul atent al cenzurii. De fapt, dacă aruncăm o privire asupra media de azi, aceasta este plină de oameni fără talent, cei de care are nevoie orice regim. Ei nu-și pun problema vreunei critici ideologice, ci iau încet-încet înfățișarea unor procurori fără putere legală, mai mult decât imaginea clasicizată, aceea a câinelui de pază a democrației. Și astfel se re-creează această mașinărie infernală pe care se va sprijini noua ideologie a neomarxismului și al politically corectness-ului.

Pentru cei care au talent, munca, dar și riscul se vor dubla. Vor trebui, așa cum făceau scriitorii adevărați în timpul comunismului, să vorbească despre lucruri, acțiuni, idei, DAR, fără să le descrie în clar. Vor trebui să ”adoarmă” vigilența noilor cerberi ai cenzurii, fără să-și atragă ”pedeapsa” noii ordini mondiale.

N-am nici o îndoială că la asta se va ajunge.  De exemplu, dacă cineva va dori să scrie despre scrisoarea deschisă a muzicianului Roger Waters, care  îi scrie Olenei Zelenska încercând să-i explice faptul că soțul ei, Volodimir Zelenski, și-a încălcat toate promisiunile din campania electorală, iar dacă dorește încetarea războiului este suficient să-și respecte promisiunile făcute, va trebui să fie foarte atent.

”Dacă prin „sprijin pentru Ucraina” înțelegi că Occidentul continuă să furnizeze arme armatelor guvernului de la Kiev, mă tem că s-ar putea să te înșeli tragic. Aruncarea combustibilului, sub formă de armament, într-o luptă cu foc, nu a funcționat niciodată pentru a scurta un război în trecut și nu va funcționa acum, mai ales pentru că, în acest caz, cea mai mare parte a combustibilului este aruncată. (…)Mi-e teamă că noi, și prin noi mă refer la oameni ca tine și ca mine, care chiar doresc pace în Ucraina, care nu vor ca rezultatul să fie că trebuie să lupți până la ultima viață ucraineană și, eventual, dacă va veni cel mai mare rău, până la ultima viaţă umană. Dacă, în schimb, dorim să obținem un rezultat diferit, este posibil să trebuiască să căutăm o cale diferită și acea cale poate fi în bunele intenții declarate anterior ale soțului tău. (…) Dacă nu greșesc, vă rog să mă ajutați în demersurile mele sincere de a-i convinge pe liderii noștri să oprească măcelul, măcelul care servește doar intereselor claselor conducătoare și ale naționaliștilor extremiști atât aici, în Occident, cât și în frumoasa voastră țară, la cheltuiala celorlalți dintre noi, oameni obișnuiți, atât aici, în Vest, cât și în Ucraina, și de fapt, oameni obișnuiți din întreaga lume, nu ar fi mai bine să ceri punerea în aplicare a promisiunilor electorale ale soțului tău și să pui capăt acestui război mortal?”, scrie Roger Waters. 

Dar, nu așa. În nici un caz, în felul acesta!!!.  Textul va trebui să arate cam așa, poate scapă…

Legendara trupă rock Pink Floyd a lansat melodia „Hey Hey Rise Up” în sprijinul poporului ucrainean. Este prima melodie nouă scoasă de Pink Floyd din 1994, iar toate încasările vor merge către ajutor umanitar destinat ucrainenilor, se arată într-un comunicat al trupei citat de CNN.

„Noi, ca atât de mulți, am simțit furia și frustrarea din cauza acestui act ticălos de invadare a unei țări democratice independente și pașnice, al cărei popor a fost ucis de una dintre marile puteri ale lumii”, a spus Gimour.

„Vrem să ne exprimăm sprijinul pentru Ucraina și, în acest fel, să arătăm că cea mai mare parte a lumii consideră că este total greșit ca o superputere să invadeze țara democratică independentă, care a devenit Ucraina.” Doar aici, în corpul unui astfel de articol, s-ar putea strecura și spicuiri importante din scrisoarea lui Gilmour către dna Zelenska, indicând și locul unde poate fi ea (încă) citită.

Urmează să vedem cu ochii noștri diverse forme de adaptare şi de supravieţuire a intervenției publice, a jurnalismului. Noroc că mai ales datorită lașității și a lipsei crase de talent, cultură și cunoaștere a Limbii Române, din această minunată profesie, n-a rămas mai nimic.

Începe din nou negura „obiectivității sociologice”. Puțini dintre cei care scriu acum l-au citit pe Robert Conquest, Martin Malia, Stephen Kotkin și Alain Besançon, cu atât mai puțini pe dl. Tismăneanu. Cuvântul se va ofili în absența libertății, iar intelectualului căruia i se pune călușul în gură, direct sau indirect, se va sufoca și va semăna cu îngerul din poemul lui Mury… ”A venit toamna/ Ziua de mâine n-o mai apuc/Pe cer trece un îngeraș speriat/Picuri-picuri îi curge sânge din năsuc/”

P.S.

în 11 apr 2022, când Roger Watters lansa melodia „Hey Hey Rise Up” în sprijinul poporului ucrainean, câteva zile toate televiziunile din România s-au întrecut pe ele însele, cu știri lungi, presărate cu multe informații despre uriașul artist englez și gestul său impresionant.

Din 6 septembrie, când a apărut știre că același mare artist i-a scris o scrisoare Olenei Zelenska, nici una din televiziunile românești, (cer anticipat scuze dacă am greșit!), nu a considerat că acesta e un subiect demn de interesul telespectatorilor acestora.