Cupluri de Poveste. Tăriceanu, un om priceput la femei. Doar cu cinci neveste

Cupluri de Poveste. Tăriceanu, un om priceput la femei. Doar cu cinci neveste

Livia Popescu Tăriceanu, acum în vârstă de 63 de ani,  a fost cea de-a doua soţie a ex-premierului.

Absolventă de ASE şi fiică a primului ambasador al României în Israel, Valeriu Georgescu, aceasta conduce, în prezent, domeniul „Conacul dintre vii”, o pensiune de lux, bazată pe turism ecologic, de lîngă Urlaţi. Născută la 18 aprilie 1957, în Bucureşti, Livia Popescu Tăriceanu a urmat cursurile gimnaziale ale unei şcoli franceze din Israel, unde tatăl ei, Valeriu Georgescu, a fost numit, în 1969, ambasador al României în acea ţară.

Revenită în Bucureşti, a absolvit, în 1980, Facultatea de Relaţii Internaţionale din cadrul ASE. Primele locuri de muncă au fost, conform propriului ei CV, Fabrica de Calculatoare “Felix” din Capitală, Institutul Central de Informatică şi, între 1986-1991, Electra Trading, o firmă de comerţ exterior, în cadrul căreia se ocupa de importul de echipamente medicale şi birotică de la mari producători de profil din Occident.

Cornelia. Nr. 3

Cea de-a treia căsnicie a fostului prim-ministru e învăluită în mult mister. Cornelia Trântescu este cea care i-a dăruit primul copil, Călin, născut în ianuarie 1996. O poveste complicată, îmbibată de amănunte sau suspiciuni bizare. Revista Q Magazine prezenta, acum câțiva ani, un document din 1992, legalizat în faţa unui notar, prin care Cornelia declara şi semna că e de acord să găzduiască în apartamentul ei sediul unei firme de-a „vărului” Călin Popescu Tăriceanu. Cu toate acestea, cei doi au fost şi căsătoriţi, după cât se știe, în prima jumătate a anilor 90. Nici unul dintre cei doi foști soți n-a oferit explicaţii în privinţa posibilei lor legături de rudenie şi nici în privinţa căsătoriei. Ce se ştie este că, în 1996, cei doi au reuşit să intre în posesia unui apartament dintr-un imobil naţionalizat, din strada Sf. Spiridon, din sectorul 1, locuinţă în care Cornelia a şi rămas după divorţ, împreună cu fiul celor doi, Călin jr.