Cum va fi transportată cenușa designerului Stephan Pelger în Germania, Procedura companiei aviatice Tarom

Cum va fi transportată cenușa designerului Stephan Pelger în Germania, Procedura companiei aviatice TaromSursa: Stephan Pelger/ Instagram

Mama creatorului de modă Stephan Pelger ar putea întâmpina oareșece probleme la transportul rămășițelor pământești ale fiului ei, în Germania, dacă va alege să zboare cu un avion al companie Tarom. Compania nu are o procedură specială pentru transportul urnelor cu cenușă ale persoanelor decedate. Drept urmare, vasul trebuie pus în bagajul de cală și asigurat astfel încât să nu se distrugă la manipulare.

Stephan Pelger, designerul care s-a sinucis pe 8 iunie 2023, a fost incinerat în cadrul unei ceremonii la care au participat mai multe vedete locale. A fost prezentă și mama creatorului care, deși în vârstă și bolnavă de cancer a venit special din Germania pentru a prelua urna cu cenușa fiului ei. Designerul Stephan Pelger a fost înfiat la o vârstă fragedă, lucru pe care nu l-a ascuns niciodată, el vorbind deschis despre acest lucru. Cunoscutul creator de modă se mândrea cu familia sa care l-a îngrijit și l-a crescut.

„Încă mă simt bine, dar o să dureze până o să realizez. Încă nu am realizat că Stephan, copilul nostru înfiat…a fost copilul nostru înfiat (…) Acum un an…noi atunci l-am văzut unde stătea și o săptămână mai târziu l-am avut în casă. Gândiți-vă la asta, în Germania o săptămână durează o înfiere, aici durează doi ani”, a povestit mama lui Stephan Pelger la scurtă vreme după ce a ajuns în România.

Trupul regretatului designer Stephan Pelger a fost incinerat, la dorinţa mamei sale, iar cenuşa urmează să fie trimisă în Germania. Ceremonia religioasă a avut loc joi, 15 iunie, în prezența mamei designerului, a prietenilor și a mai multor vedete autohotne, la Capela Luterană, din Capitală.

După ceremomie, mama lui Stephan Pelger urmează să revină acasă, în Germania cu rămășițele pământești ale copilului ei. Ea va transporta urna, cel mai probabil, cu avionul. În astfel de situații, fiecare companie aviatică are propriile-i cărora trebuie să li se supună pasagerii care apelează la serviciile acesteia.

Procedura companiei Tarom

Un călător care s-a aflat în aceeași situație, trebuind să călătorească cu cenușa unei rude la Frankfurt, a descris procedura de transport a companiei românești Tarom pentru cancan.ro. Acesta a susținut că a fost nevoit să transporte urna cu cenușa în bagajul de cală.

„Am fost într-o situație identică acum o lună, când a trebuit să duc cenușa tatălui meu la Frankfurt. M-am interesat la Tarom care este procedura, iar răspunsul pur și simplu m-a șocat. Pentru că nu există nicio regulă în acest sens, Tarom-ul nu percepe nicio taxă. Asta-i partea bună. Partea proastă este faptul că a trebuit să înfășor urna tatălui meu într-o folie, în așa fel încât să nu se verse, apoi, să o bag în bagaj.

A trebuit și să renunț la o mare parte din hainele cu care venisem în țară pentru tristul eveniment, ca să fac loc urnei, în bagaj. Da, ați înțeles bine. Am dus urna tatălui meu în bagajul de cală. Pe troller mi-a fost pus un sticker cu Fragil, iar la securitate mi-au cerut actul de deces al tatălui. Același lucru va trebuie să-l facă și mama lui Stephan Pelger. Am stat cu un stres imens până am ajuns, mi-a fost atât de frică să nu se spargă urna”, a afirmat persoana respectivă citată de cancan.ro.