Un interviu realizat de Atlantico cu expertul francez în energie Philippe Charlez.

Care este strategia Chinei din spatele acestui plan ambițios de tranziție ecologică? Care ar putea fi beneficiile acestei strategii pentru China?

China se face întotdeauna remarcată prin lipsa de măsură. Cea mai mare populație din lume, cu 1,4 miliarde de locuitori, Imperiul de Mijloc consuma în 2019 24% din energia primară mondială și emitea 29% din totalul gazelor cu efect de seră (GES).

Ea producea și consuma jumătate din cărbunele planetei și 14% din petrolul acesteia. Mixul său energetic este încă alcătuit din 85% energii fosile iar electricitatea sa provine în proporție de 65% din cărbune.

De la începutul secolului, consumul energetic al Chinei din toate sursele a crescut cu 333% iar emisiile sale au sporit cu 300%. Nu este nici o minune aici. Când etalezi o creștere medie de 6% pe an, nu poate exista o altă consecință decât creșterea în proporție similară a consumului tău energetic și al GES.

Însă China este, de asemenea, și cea mai avansată în materie de tranziție energetică. Acest lucru se petrece mai cu seamă în „orașul laborator” Shenzen, unde majoritatea vehiculelor funcționează pe bază de hidrogen și unde se produc 80% din panourile solare și metalele rare.

Ea a pus în producție în cursul ultimilor 15 ani 25 GW de hidroelectricitate (baraje cu trei guri, nemaivăzute până acum) și 410 GW de energie solară și eoliană, ceea ce reprezintă echivalentul a de 7 ori capacitatea nucleară a Franței.

Totuși, acești 410 GW nu produceau în 2019 decât 10% din electricitatea chineză.

China este așadar cel mai prost și cel mai bun elev în materie de tranziție energetică din lume.

Reducerea emisiilor sale este de o importanță strategică pentru viitorul planetei. Se poate spune chiar că tranziția energetică chineză este „problema” însăși.

Este totuși posibil, așa cum anunță China, să devină neutră din punct de vedere energetic, până în 2060?

Extrem de improbabil. Asistăm astăzi cam peste tot la o supralicitare a „agendelor inversate”, care anunță obiective mai mult decât ambițioase care nu pot totuși prezenta un plan concret și mijloacele umane și financiare pentru a fi puse în practică.

Astfel, fără vreo altă precizare, președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat în discursul său despre starea Uniunii că mărește obiectivul Europei, în materie de reducere a emisiilor, de la 40% la 55% până în 2030.

Toți experții știu că acest obiectiv este imposibil de atins.

China împinge scadența în 2060, dar nimic nu permite astăzi să validăm această strategie, dacă nu este prezentat un plan precis de „decarbonificare”.

CONTINUAREA ARTICOLULUI IN PAGINA URMATOARE