Cum se scrie o poveste? Scriitori la top la un eveniment special
- Dara Vîlcele
- 9 februarie 2018, 11:08
Începând cu semestrul al II-lea, Doina Ruști a primit invitația de a ține un curs de creative writing la Facultatea de Limbă și Literatură Engleză, a Universității București. De-a lungul a 12 ateliere, cursanți vor afla cum se scrie o poveste, de la flash-ul epic la scenariul de film și la roman.
Orice ficțiune narativă ia naștere printr-un joc, care te ajută să înveți traseul și, mai ales, cum să eviți capcanele lui. Restul, spune Doina Ruști, este talent, râvnit și învinuit pentru orice detaliu, însă, din păcate, greu de întreținut. Educația naratologică nu ține locul emoției, dar cel puțin te împiedică să devii penibil.
Periodic, au fost programate și întâlniri cu prozatori importanți, scenariști și alți creatori de poveste.
Primul invitat al Doinei Ruști este Dan Lungu, scriitorul momentului și reper important în proza contemporană.
Vor urma alți scriitori de top, printre care Ioana Pârvulescu, Florin Iaru, Octavian Soviany, Cristi Teodorescu, Radu Găvan și regizorul Paul Negoescu.
Cursul se derulează în cadrul Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC), coordonat de Lidia Vianu, unul dintre cele mai căutate masterate ale Universității din București.
La sfârșitul semestrului va avea loc tradiționalul mega-atelier de traducere de text literar, ținut anual de Lidia Vianu, la care sunt invitați scriitori și editori britanici, iar anul acesta va cuprinde și o secțiune dedicată creațiilor ficționale. Unele dintre ele vor fi publicate, iar autorii vor primi consacrarea de creatori de poveste.