Cum se previne scăderea în înălţime

Cum se previne scăderea în înălţime

Testele care depistează pierderea osoasă făcute din timp şi gimnastica medicală ajută organismul să rămână în formă până la bătrâneţe.

Scăderea în înălţime pare din ce în ce mai evidentă odată cu trecerea anilor. Această problemă poate fi cauzată de tasarea uşoară a coloanei vertebrale odată cu trecerea anilor, dar mai ales de aşanumita cocoaşă, care măreşte vizibil scăderea. "Ţesuturile îmbătrânesc şi pierd din rezistenţă"

"Acest proces este unul fiziologic şi se datorează efectului gravitaţiei şi al greutăţii asupra structurilor organismului pe care le «turteşte». În niciun caz nu se scurtează picioarele simţitor, ci se mai pot pierde 1-2 milimetri prin subţierea cartilagiilor articulare (gleznă, genunchi, şold)", spune Corneliu Dan Popescu, medic primar ortoped la Spitalul de Urgenţă "Bagdasar-Arseni", din Bucureşti.

Perioada de creştere a organismului se opreşte în jurul pubertăţii şi este diferită de la individ la individ. După vârsta de 50 de ani, situaţia se schimbă.

"Tasarea ţesuturilor este de fapt o îmbătrânire a acestora, care pierd din elasticitate. În acelaşi timp, structurile osoase nu mai sunt hidratate (îmbibate cu apă), îşi pierd din rezistenţă, tasându-se uşor sub influenţa propriei greutăţi", explică medicul ortoped Corneliu Dan Popescu.

Femeile pot avea cu 5 cm mai puţin din cauza osteoporozei Pe lângă ţesuturi mai are loc şi tasarea discurilor şi vertebrelor coloanei, care îşi micşorează dimensiunile chiar şi până la jumătate.

"Tasarea ţesuturilor coloanei duce la o scădere mică de 1-2 centimetri. Marea problemă este de fapt cifoza vârstnicului, aşa-zisa cocoaşă, care dă senzaţia de mai mic", completează medicul ortoped Corneliu Dan Popescu. În cazul femeilor tasările corpilor vertebrali ("mărgelele" osoase ale coloanei) se produc în special din cauza os teoporozei.

"De obicei omul se mai şi cocoşează puţin, iar la femei se poate observa o scădere de până la patru-cinci centimetri, mai ales dacă au osteoporoză", explică prof. dr. Andrei Firică, şeful Clinicii de Ortopedie din cadrul Spitalului "Colentina", din Bucureşti.

MĂSURI

Gimnastică şi teste pentru depistarea cantităţii de calciu din oase Pentru a evita aceste inconve nienţe, medicii ortopezi au câteva sfaturi. Printre cei care scapă de probleme sunt cei care fac gimnastică medicală pentru coloană de foarte tineri. Astfel, ei au o ţinută dreaptă, musculatură tonică şi coloana verticală. Nu lăsaţi nebăgate în seamă nici problemele care subminează coloana, ci trataţi-le din timp. Femeile care se apropie de menopauză, dar şi bărbaţii mai în vârstă îşi pot lua măsuri de precauţie.

"Dacă au tulburări ale ritmului men strual (semn al menopauzei) este bine să facă o tomodensitometrie (control în urma căruia se află încărcătura cu calciu din oase - n.r.). Dacă se constată că nivelul este sub cel optim este nevoie de tratament medicamentos care să se fixeze calciul în oase", arată profesorul de ortopedie Andrei Firică.

Ne puteți urmări și pe Google News