Cum se pot face bani cu WC-urile vedetelor de cinema
- Adrian Bărbulescu
- 19 ianuarie 2012, 16:48
Ştefan Tudose, fost şofer de TIR, s-a reprofilat. De cinci ani, el instalează pe platourile de filmare WC-uri portabile de lux pentru regizori şi actori, printre care şi Jean Claude Van Damme.
Ce poţi să faci cu 30.000 de lire sterline? Evident, poţi să-ţi cumperi o maşină de fiţe, chiar şi o garsonieră, dar şi un... WC. Nu orice fel de toaletă, ci una britanică, dotată cu aer condiţionat şi care poate fi tractată de o maşină, la fel ca o rulotă.
Spre deosebire de investiţia în maşina de fiţe, care se de valorizează rapid, cea în WC-ul de lux generează profit. Asta pentru că toaletele respective sunt închiriate caselor de producţie cine matografică şi sunt utilizate de actorii şi regizorii români şi străini, unii dintre ei chiar nume sonore la Hollywood, atunci când se află pe platourile de filmare.
În acest business activează de cinci ani de zile un bucureştean de 34 de ani, Ştefan Tudose. De curând, s-a asociat cu nepotul său, Andrei Daniel Iliescu, şi şi-au deschis propria lor firmă. Au pus la bătaie 50.000 de euro şi au făcut mai multe drumuri în Regatul Unit, de unde au cumpărat trei "rulote", fiecare dotată cu două sau trei toalete de lux. Apoi, a urmat înmatricularea lor, obligatorie în România, dar nu şi la britanici, unde este suficientă amplasarea numărului maşinii care o tractează. Din banii care le-au mai rămas, ei au mai cumpărat şi trei autoturisme, cu care să tracteze toaletele pentru a le transporta oriunde este nevoie de ele.
Tarif de închiriere, 100 de euro pe zi
Deocamdată, cei doi nu au reuşit să-şi recupereze investiţia, dar Ştefan Tudose se declară optimist, spunând că a gândit afacerea "ca un business de familie, pe termen lung".
Comenzi sunt, dar filmarea poate fi câteodată anulată chiar şi în ultima clipă, de exemplu pentru că plouă sau, dimpotrivă, nu plouă şi atmosfera nu corespunde scenariului.
Pentru a pune la dispoziţia echipei de filmare o "rulotă" cu două cabine de toaletă, tariful porneşte de la 100 de euro pe zi. El creşte în funcţie de dotări: vas de ceramică, aer condiţionat, ilu minat interior.
Rulota se cuplează la un grup electrogen, pus la dispoziţie de casa de producţie, şi consumă, în medie, 2 KW.
Această afacere presupune, evident, şi cheltuieli. Dincolo de benzina sau motorina pe care o consumă pentru transportul toaletelor la locul unde se fac filmările, Tudose trebuie să mai plătească şi vidanjarea şi dezinfectarea, operaţiune care costă 150 de lei.
INTERIOR. Cabinele sunt dotate cu vas de ceramică
Van Damme şi Dolf Lundgren, serviţi cu profesionalism
Cum a ajuns un şofer de TIR să se ocupe de toaletele vedetelor? "Nu mai renta să conduci TIR-ul prin Europa, nu-mi mai convenea să mă duc până în Germania pentru 100 de euro. Aşa că, atunci când un prieten de-ai mei mi-a propus să vin ca şofer în domeniul cinematografic, nu am stat prea mult pe gânduri", îşi aminteşte bărbatul.
Apoi, după vreo doi ani, a început să se ocupe de administrarea toaletelor pentru vedetele de cinema.
De-a lungul timpului, Ştefan Tudose a instalat toalete pentru mulţi actori şi regizori cunoscuţi, români dar şi americani, printre care Jean Claude Van Damme sau Dolf Lundgren.
Tudose spune că vedetele sunt pretenţioase în ceea ce priveşte locul unde până şi regele se duce neînsoţit, cerând ca toaletele să fie spaţioase şi dotate cu aer condiţionat.
Şi hârtia igienică trebuie să fie de calitate, însă niciun star, dintre cei cu care a lucrat, nu şi-a exprimat preferinţa pentru o anumită culoare a acesteia.
Cei doi asociaţi nu ezită să se ducă oriunde în ţară, acolo unde este nevoie de serviciile lor. "Încercăm să onorăm toate comenzile şi tragem cât de tare se poate", spune Fane.
Cel mai recent film la care au contribuit cei doi a fost scurtmetrajul "Tatăl meu e cel mai tare", realizat de Mediapro Pictures, în regia lui Radu Potcoavă. 50.000 de euro a pus la bătaie micul întreprinzător pentru achiziţia toaletelor de lux şi a autoturismelor cu care le transportă