Doctorii care eliberează concedii fără să ceară toate actele sau pacienţii care nu sunt găsiţi acasă, dar au motive întemeiate, pot contesta sancţiunile.
Corpurile de control ale caselor de asigurări de sănătate au început o fensiva contra concediilor medicale. Numai în trei săptămâni de controale, amenzile aplicate doctorilor şi sumele încasate ca urmare a respingerii unor concedii medicale de la plată au depăşit 900.000 de lei, ceea ce echivalează cu tratamentul standard pentru 90 de bolnavi de cancer pe an.
Peste 1.500 de medici care au dat concedii au fost controlaţi, fiind găsite nereguli în 336 de cazuri. În timp ce mulţi medici reclamă că sunt amendaţi în mod abuziv fără să fie instruiţi în prealabil, oficiali ai Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate susţin că această acţiune e menită să diminueze din abuzurile care se fac în acordarea medicalelor.
Pacienţii care primesc amenzi pentru că nu sunt găsiţi acasă sau medicii care nu au toate actele care să justifice acordarea concediilor au însă posibilitatea să depună contestaţii şi şanse mari să li se dea dreptate.
Sancţiune „îmblânzită”
Spre exemplu, la Tulcea, Casa de Asigurări de Sănătate a „îmblânzit” o amendă dată unui medic.
„Am dat doar un avertisment în urma unei contestaţii depuse de un medic controlat, care a justificat lipsa adeverinţei de angajat la un pacient aflat în concediu prin faptul că acesta a fost în imposibilitatea de a o lua pentru că avea o boală contagioasă. Şi pacienţii aflaţi în concedii care nu sunt găsiţi acasă şi au o justificare pot depune contestaţie la casa de asigurări pentru a primi în continuare drepturile”, este explicaţia Anişoarei Radu, preşedinte-director general al CAS Tulcea.
De altfel, legea prevede ca în declaraţia dată de pacient, medicul prescriptor va menţiona dacă există vreun tratament care impune părăsirea domiciliului de către bolnav. Ministrul sănătăţii insistă însă ca aceia care sunt în concedii să stea la adresele indicate.
„Am văzut că a apărut cazul unei femei din Hunedoara care a plecat să-şi cumpere o pâine, având mâna ruptă, şi exact când nu era acasă a venit echipa în control. Va trebui să lucrăm după reguli, nu după excepţii. Dacă pacientul a asumat orele la care trebuie să fie acasă, atunci e obligat să respecte aceste prevederi”, a spus ministrul sănătăţii.
PAŞI DE URMAT DUPĂ NOUA LEGE
Ce trebuie să faceţi pentru a primi medical
Cel care nu poate munci pentru o perioadă de timp se prezintă la medicul de familie pentru a obţine un concediu medical.
- Medicul prescriptor eliberează certificatul medical şi solicită pacientului să semneze o declaraţie pe propria răspundere prin care se declară de acord să anunţe angajatorul cu privire la incapacitatea de muncă în 24 de ore de la obţinerea certificatului.
- Pacientul trebuie să indice adresa de reşedinţă aleasă pe toată perioada concediului, să fie prezent la adresa indicată cu excepţia situaţiilor justificate cu documente.
- Bolnavul trebuie să semneze că este de acord să poată fi vizitat, la adresa indicată, de persoanele îndrituite de lege, în intervalele orare 8.00-11.00; 12.00-17.00 şi 18.00-20.00. După intrarea în vigoare a noii legi, au fost respinse de la plată 51 de concedii: 30 pentru că nu s-a respectat legea şi 21 pentru că bolnavii nu au fost găsiţi acasă.
- Asiguratul trebuie să ceară de la angajator o adeverinţă din care să rezulte că achită contribuţia la fondul de asigurări şi numărul de zile de medical de care a beneficat în ultimul an.