Cum să faci cea mai bună focaccia. Rețeta pas cu pas, cu numai șase ingrediente

Sursa foto: Lauraadamache | Dreamstime.com

Focaccia este considerată pâinea italienilor. Ea are în compoziție drojdie și se coace în cuptor, exact ca și restul pâinii. Totuși, ea are ceva special, în unele regiuni fiind considerată o pizza. Rețeta simplă, explicată pas cu pas.

Focaccia este considerată astăzi pâinea italienilor, însă istoricii nu știu exact unde își are originile acest preparat. Cel mai probabil ea provine din nordul Italiei centrale, înainte de formarea Imperiului Roman. Totuși, există unele date care ar indica faptul că acest preparat ar proveni din Grecia Antică, la începutul primului mileniu î.Hr. O pâine asemănătoare cu aceasta, dar care este nedospită, se face în Orientul Mijlociu.

Indiferent de unde provine acest preparat, numele de focaccia este din rădăcina „focus” și se referă la gătitul lângă un șemineu sau o vatră. Acestă pâine se numea, în Sicilia antică, „pitu”, cuvânt care s-a transformat în „pizza”. Totuși, ea nu este o pizza, ci o pâine.

Focaccia este extrem de populară în Italia și nu numai. Ea se consumă micul dejun, ca gustare, întotdeauna caldă și ca înlocuitor general al pâinii. De asemenea, ea poate fi servită ca și garnitură sau se pot prepara sandvișuri din ea.

Rețeta de focaccia, cunoscută drept pâinea italienilor

Ingrediente:

  • 500 gr făină tip 0
  • 7 gr drojdie
  • 450 ml apă călduță
  • 1 linguriță zahăr
  • sare
  • ulei de măsline

Mod de preparare:

1. Pentru a frământa aluatul optați pentru un bol încăpător. Puneți toate ingredientele și folosiți o lingură de lemn pentru a le amesteca. Puneți ulei de măsline deasupra, acoperiți bolul și lăsați-l la dospit pentru aproximativ două ore la temperatura camerei. Aluatul poate fi lăsat la odihnit și peste noapte, în frigider.

2. Puneți hârtie de copt în tava în care vreți să coaceți focaccia și turnați aluatul. Mai lăsați 30 de minute la dospit. În cazul în care ați lăsat aluatul la odihnit peste noapte, el trebuie să stea în tavă aproximativ două ore.

3. După ce a crescut și în tavă, pune ulei de măsline pe deasupra și apoi facem găurile. Vă puteți folosi degetele sau coada unei linguri de lemn. Deasupra puneți usturoi, rozmarin și sare grunjoasă.

4. Tava cu aluatul este băgată la cuptorul preîncălzit la 220 de grade Celsius. Se lasă la copt pentru aproximativ 25 - 30 de minute.

Rețeta de focaccia este gata. Se poate servi caldă sau rece, exact ca o pâine.