Dumitru Dragomir, fostul președinte LPF, consideră că soția lui Patrick Mouratoglou este vinovată pentru scandalul de dopaj în care este implicată Simona Halep. După ce s-ar fi zvonit că sportiva este îndrăgostită de antrenorul ei, partenera acestuia ar fi devenit foarte geloasă.
Simona Halep (31 de ani, 15 WTA), suspendată provizoriu după ce a picat un test antidoping la US Open 2022, ar fi avut probleme după ce s-a zvonit că este îndrăgostită de antrenorul ei. Dumitru Dragomir, fostul președinte LPF, a dezvăluit că soția lui Patrick Mouratoglou era foate geloasă pe jucătoarea de tenis și că ar putea să fie vorba despre o răzbunare.
„Nu are nicio șansă, pentru că lumea e așa de înfierbântată când aude de un așa mare campion că pășește greșit și vor să-l dea exemplu. Așa și cu Dani Alves”, a declarat Dragomir. „Dar pot să bag mâna în foc că Halep nu a luat cu bună știință ce a luat. Ori a fost o răzbunare din partea apropiaților lui Mouratoglou, a soției lui. Nu pot să dezvolt. Poate să fie și așa. Nu că nu exclud, aș accentua pe chestia asta. Da, sigur că era geloasă”, a mai spus Dragomir, referindu-se Ada Obilu, partenera de viață a lui Mouratoglou, antrenorul Simonei Halep.
Șansele ca Simona Halep să revină pe teren
Acesta a mai declarat că Simona Halep o să revină pe teren, dar că va avea parte de mai multe momente neplăcute. „Nu are nicio șansă pentru că e româncă! E româncă și trebuie să o dea exemplu. Nu numai doi ani sau un an, și 9 luni dacă îi dă suspendare, părerea mea e că e gata”, a completat Dumitru Dragomir.
El a spus că Simona Halep are nevoie de sprijinul tututor pentru a nu intra în depresie în această perioadă și că nu înțelege cine a putut să-i facă așa ceva.
„Are cu ce să trăiască! Mai lăsați-mă cu rușinea asta! Totul se uită, totul trece! Dacă primește suspendare, primește pe linie sportivă. Nu pățește nimic! Nu mai dați voi verdicte! Eu cred că e total nevinovată! Nu că e româncă de-a mea și trebuie să țin cu ea. Nu! E total nevinovată, iar dacă a greșit, a făcut-o prin intenția altora! Păcat de doamna Halep.
Eu îi zic așa pentru că este o doamnă și să nu sufere din cauza asta. Să nu cadă psihic, nu moral. Poți să intri în depresie pe viață, nu îți mai revii dacă n-ai un psihic puternic și sănătos, te distrugi”, a mai spus Dragomir pentru Fanatik.