Consilierii generali nu au reuşit, ieri, să aprobe planurile de construire a turnurilor din Bucureşti, în schimb au votat alte proiecte, de frică să nu păţească ca în cazul Constanda.
Aleşii din Consiliul general al Muncipiului Bucureşti (CGMB) au avut, ieri, o zi grea. Au avut pe ordinea de zi nu mai puţin de 105 Planuri Urbanistice Zonale (PUZ). La început, consilierii au votat după ureche , mai ales că edilul şef, cel care a convocat şedinţa de Consiliu General în care s-au discutat ulimele derogări, nu a fost prezent. Azi este ultima zi când se poate intra în legalitate. Consilierii au votat pe bandă rulantă 15 PUZ-uri, au respins alte aproximativ cinci, şi abia după "jurizare" şi-au dat seama că informaţiile pe baza cărora votau erau eronate. Atunci s-a produs haos în sală, iar mulţi aleşi s-au dat de gol, pentru că nu citeau documentaţiile de urbanism, ci votau după nişte informaţii date de societatea civilă. "Domnule, din cauza societăţii civile am plătit mult la avocaţi. Dau informaţii greşite", a spus alesul general Horia Scarlat, deşi avea pe hârtie, pe banca de consiliu, toate punctele de pe ordinea de zi. Până la urmă, au fost votate 33 de PUZ-uri, din 105. Gâf Deac: "Să facă cinci etaje la mă-sa în cartier" Un proiect care prevedea aprobarea unui PUZ pe bulevardul Gh Şincai - strada Lânăriei - a fost respins pentru că era vorba de o documentaţie ce legaliza o construcţie ilegală cu cinci etaje. "A pus documenaţia după ce a construit cinci etaje. Trebuie să băgăm buldozerul acolo, nu să aprobăm documenaţia de urbanism", a replicat alesul general Gâf Deac. Pe de altă parte, potrivit lui Horaţiu Ţica, şeful comisiei de urbanism din cadrul Consiliului General al Capialei, pe strada Lânăriei s-a concesionat un teren în vederea construirii unui imobil cu trei etaje şi abia după cel care a concesionat şi-a dat seama că nu poate să plătească redevenţa, aşa că a construit cinci etaje fără autorizaţie. Pătraşcu a recomandat să se discute pe argumente legale În timpul şedinţei de ieri, Horaţiu Ţica l-a întrebat pe arhiectul- şef dacă primarul general s-a consultat cu el atunci când a făcut această listă. Pătraşcu a declarat că nu. "Grupul PDL nu va vota turnurile din oraş, care vor aglomera Capitala", a declarat Ţica. Arhitectul-şef al Capitalei a explicat că documentaţiile erau conform legii atunci când le-a înaintat, adică acum doi ani. 'PDL va aproba maximum 10-15 proiecte de pe ordinea de zi. Doar cele de bun simţ. Atât', a spus Ţica. Potrivit consilierului general PDL, prin ordonanţa de urgenţă s-a modificat legea urbanismului. Începând cu 1 februarie, planurile urbanistice zonale nu mai mai pot fi aprobate decât dacă sunt făcute de o direcţie de specialitate a Primăriei, de Centrul de Proiectare Urbană sau de alte instituţii specializate. "Am constatat că pe ordinea de zi sunt 105 PUZ-uri care au mai fost supuse atenţiei Consiliului General, de-a lungul a doi ani de zile. Dacă vă uitaţi pe listă, veţi revedea celebre PUZ-uri cu înălţimi de 150 de metri, care vor bloca Bucureştiul. Vedeţi la Răzoare un turn de peste 100 de metri, pe str. Luterană - în spate la Hotel Radisson, unde există un alt proiect foarte mare de P+10 etaje, exact lângă Biserica Luterană”, a afirmat consilierul PDL. În opinia sa, toate aceste clădiri vor îngreuna traficul rutier. El s-a mai referit la o serie de PUZ-uri aflate pe ordinea de zi, care nu reprezintă decât ”zone verzi distruse”. ”Rechinii imobiliari îşi vor face de cap, într-un Bucureşti care nu are un Plan Urbanistic General, acesta expirând în anul 2010. Suntem în 2012. PUG-ul a fost a doua oară prelungit de un an de zile, dar în Primăria Capitalei nu se mişcă nimic”, a susţinut Ţica. Consilierul general PDL a mai spus că atât timp cât nu este un PUG, vor exista aceste PUZ-uri care nu ajută la nimic. ”Pe aceeaşi ordine de zi, veţi mai găsi parcurile Bucureştiului, în care se propun diverse construcţii. ALPAB-ul, în momentul în care va avea aceste PUZ-uri aprobate, va încheia contracte cu nemiluita, de închiriere pentru baruri, restaurante, discoteci etc.”, a afirmat el. Au fost respinse, între altele, proiectul de hotărâre privind construirea unui turn de 20 de etaje pe spaţiul verde de la Răzoare şi un proiect care prevedea construirea unei clădiri de 12 etaje pe str. Parcului (Parcul Poligrafiei), în zona de nord a Capitalei. De asemenea, consilierii generali au respins un proiect de hotărâre ce prevedea modernizarea Sălii Palatului. Discuţii lungi şi proiecte amânate Pe ordinea de zi de ieri au fost discutate proiecte care au fost amânate de mai multe ori. Totuşi, aleşii generali au decis să le voteze pentru că le este frică de procese. În cele mai multe interpelări, aleşii au adus aminte de procesul cu omul de afaceri Costică Constanda, care cere Primăriei Capitalei nu mai puţin de 160 de milioane de euro pentru că nu i s-au aprobat mai multe documentaţii urbanistice. "S-a discutat de opt ori un proiect, nu se poate aşa ceva. Este inadmisibli", a replicat Romeo Pop, care a explicat că nu va vota decât documentaţiile legale. De ce se grăbeşte Oprescu PDL îl acuză pe edilul Capitalei, Sorin Oprescu, de decizii care contravin legii, dar pe care le ia pentru a strânge în grabă fonduri necesare campaniei electorale din această vară. "Primarul General al Capitalei a propus astăzi, pe ordinea de zi a şedinţei CGMB, nu mai puţin de 105 PUZ-uri. Graba lui Sorin Oprescu este rezultatul direct al deciziei Curţii Constituţionale privind comasarea alegerilor. Practic, primarul în funcţie a realizat că are nevoie urgentă de fonduri pentru campania din această vară. De aceea cere aprobarea tuturor acestor construcţii mastodontice cu câteva zile înainte să intre în vigoare modificările la Legea Urbanismului care nu mai permit derogările de la Planul de Urbanism General acceptate acum prin Planurile de Urbanism Zonale", se arată într-un comunicat al PDL. "Practic, primarul în funcţie a realizat că are nevoie urgentă de fonduri pentru campania din această vară.“ PDL, comunicat PROIECT Ce spune noua lege a PUZ-urilor Executivul a discutat ieri un proiect de Ordonanţă de Urgenţă care îi mai păsuia pe cei care au construit ilegal sau vor să construiască mai mult decât permit planurile urbanistice zonale până la 1 mai 2012. Pentru că de la 1 februarie intră în vigoare legea urbanismului, modificată anul trecut si care prevede că nu se mai pot da derogări de înălţime mai mari de 20% şi nu se mai pot legaliza construcţiile ridicate fără autorizaţie, multe documentaţii de urbanism riscă să nu mai poată fi aprobate. Asta pentru că, de la 1 februarie, se va aplica Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2011 pentru modificarea şi completarea Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului şi urbanismul. Potrivit unor surse guvernamentale, proiectul a fost retras pentru că nu avea toate avizele. "O parte din prevederile Ordonanţei de Urgenţă limitează drastic posibilităţile de modificare a documentaţiilor de urbanism în vigoare", se prevede în proiect. Potrivit aceluiaşi act normativ, doar primăriile vor putea decide ce se va construi în intravilanul localităţilor, dar fără a mai putea face derogări de la Planul Urbanistic General (PUG) al oraşului. Dezvoltatorii imobiliari vor putea să construiască sedii de birouri sau blocuri-turn de locuit, însă doar la periferia localităţilor.
VOT. PUZ-ul de pe strada Culcerului a trecut, deși nu are toate avizele FOTO: EVZ
RESPINS. Proiectul de pe Glinka nu a trecut pentru că e ilegal