Cum poți fi făcut drogat deși nu ești. Medicul șef de la UPU Cluj: ”Ne pare rău. Rezultatul a fost fals pozitiv”

Cum poți fi făcut drogat deși nu ești. Medicul șef de la UPU Cluj: ”Ne pare rău. Rezultatul a fost fals pozitiv”

În scandalul șoferului declarat drogat de către medicii de la UPU Cluj, analizele au fost fals pozitive. Primele analize arată că șoferul consumase cannabis, deși nu a consumat.

Directorul medical al Spitalului Clinic Județean Cluj, medicul Adela Golea (foto), a spus că rezultatul analizelor preliminare făcute la UPU Cluj în cazul șoferului Ștefan Cârjă, care a comis un grav accident de circulație în urma căruia a decedat o tânără de 20 de ani, a indicat prezența moleculelor de Tetrahidrocanabinol (THC), substanța activă care este întâlnită în drogurile vegetale hașiș și marijuana. Rezultatul de la UPU Cluj a fost invalidat de IML Cluj, unde s-au făcut analize detaliate. ”Pe toate dozările ai o marjă în care ele pot fi fals-pozitive sau fals-negative. Nu este vina nimănui și nu se întâmplă nimic. În UPU există aparate point of care, care sunt calitative. Pe rezultate scrie prezent sau nu, da sau nu. Fac o dozare, dacă există anumite substanțe. Pe acel aparat se dozează 10 clase de substanțe, dar asta nu înseamnă că dacă acea substanță a ieșit pozitivă este într-adevăr unul dintre droguri sau poate fi o substanță sintetică, substanță care are molecule asemănătoare cu drogul respectiv. De aceea, după ce se face această dozare calitativă, se trimite la dozare cantitativă, la IML. Această dozare de la UPU se face din urină, nu s-a dozat nimic din sânge pentru că nu avem aparate care să facă acest lucru. În Cluj, laboratorul de toxicologie, care poate face dozări cantitative, adică să dozeze fiecare tip de moleculă și să spună cantitatea, pe lângă faptul că este prezentă sau nu, este la IML Cluj. Spitalul Județean Cluj pentru această parte de toxicologie nu are laborator”, a precizat Adela Golea.

Mai mult, pe biletul de analize efectuat în cazul lui Ștefan Cârje apare altă dată și o altă lună, decembrie 2018. ”Ora diferită și data diferită pentru că este o problemă de setare. Dacă cineva nu setează aparatul înainte, poate să apară altceva. Aparatul lucrează cu teste rapide, sunt ca niște carduri, cum avem la telefon, dar sunt diferite. Se pune cu pipeta urină și se introduce și se citește. Nu este aparat de laborator, care lucrează cu un etalon și se etalonează în fiecare dimineață. De aceea am spus că sunt aparate care dau rezultate calitative, nu fac acea etalonare”, a precizat medicul.

La UPU Cluj au mai fost cazuri în care analizele au indicat prezența unor molecule din substanțele halucinogene, în condiția în care persoana în cauză nu consumase droguri. ”Sunt molecule care seamănă cu moleculele de substanțe pe care noi le urmărim și care ies pozitive. Sunt și situații în care ies elemente fals pozitive sau fals negative. Acest procent de fals pozitiv sau fals negativ există pe toate aparatele și dacă se suspicionează că sunt probleme se schimbă metoda. Din păcate THC (Tetrahidrocanabinol) are foarte multe molecule care seamănă. Spre exemplu și macul seamănă ca moleculă și arborele de cafea seamănă ca moleculă cu THC, ca să nu vorbim de toate speciile de cânepă. De aceea mergem pe aceste teste rapide, care te orientează spre anumite substanțe, care te orientează spre un tratament rapid. Este un algoritm care este în favoarea pacientului, de a te orienta dacă există o anumită intoxicație și de a vedea dacă există antidot. În cazul THC nu există antidot. După aceea, în funcție de evoluție și după analizele de laborator iei alte decizii. În acest caz, era important THC -ul pentru dosarul penal. Pentru THC au mai fost situații, în care la noi a ieșit pozitiv, iar pe laborator nu a ieșit sau a ieșit altă substanță din grupă, dar nu marijuana. Pe toate dozările ai o marjă în care ele pot fi fals pozitive sau fals negative. Nu este vina nimănui și nu se întâmplă nimic. Ceea ce ne ajută pe noi, după aceea este faptul că în funcție de evoluția lui ne schimbăm aceste proceduri terapeutice”, a mai comentat Golea.

În prezent, medicul șef Adela Golea este judecat pentru abuz în serviciu după ce a refuzat de mai multe ori să recolteze probe biologice de la șoferii surprinși de polițiștii rutieri, în timp ce conduceau sub influența băuturilor alcoolice.

În prezent, șoferul Ștefan Cârje este cercetat penal pentru ucidere din culpă. Pedeapsa ar fi fost mult mai mare dacă acesta ar fi ieșit pozitiv la consumul de droguri, adaugându-se infracțiunile de consum de substanțe interzise și conducere unui autoturism sub influența unor astfel de substanțe.

Ne puteți urmări și pe Google News