Cum poate ieşi România CÂŞTIGĂTOARE din criza Brexitului
- Teodora Cimpoi
- 27 iunie 2016, 19:00
România trebuie să îşi facă instituţiile mai puternice pentru a câştiga avans la masa negocierilor între statele membre, în contextul ieşirii Marii Britanii din UE. „Brexitul nu e finalul lumii. Este o ocazie ca România să fie parte activă a UE”, crede Ludwik Sobolewski, director general al Bursei de Valori Bucureşti.
Potrivit acestuia, „dacă tratăm pozitiv aceste provocări, plecând de la ideea <nimeni nu ne poate înlocui>, România poate avea oportunităţi ridicate din această situaţie complicată”.
Ce spun reprezentanţii oamenilor de afaceri locali despre ce ar trebui să facem pentru a nu rămâne în continuare la „periferia” Europei? Alte state au început deja să acţioneze, de pildă Polonia.
„Din cauză că a început să bată vântul în tufişurile Londrei, iepurii au început să fugă spre centre zonale, iar diplomaţia poloneză face paşi pentru a deveni un posibil centru financiar pentru Europa Centrală şi de Est”, a declarat Florin Pogonaru, preşedintele Asociaţiei Oamenilor de Afaceri din România, în cadrul unei conferinţe pe tema Brexitului, organizate de ziarul Bursa.
„Capitalul românesc trebuie să devină o prioritate zilnică”
„Ce ne frământă: avem o miză uriaşă – capitalul românesc”, afirmă Cristian Pârvan, preşedintele Patronatului Serviciilor Private din România. „Avem atâtea lucruri de rezolvat în interior. Trebuie să ne concentrăm la a sprijini preponderent capitalul românesc, ceea ce nu se întâmplă acum. Anul acesta, de pildă, sunt 146 milioane euro ajutor de stat pentru capitalul internaţional, iar pentru cel românesc – 160 milioane lei, prin zece programe ale Ministerului Economiei. Poate inversăm povestea asta şi punem banii pe inovaţie, produse româneşti şi să recucerim zone pe care le merităm, acolo unde se mai poate. Din capitalul românesc se fac investiţii anuale de 10-12 miliarde euro în România, faţă de 2-3 miliarde ale celorlalţi. Capitalul românesc trebuie să devină o prioritate zilnică”, a adăugat Pârvan.
Potrivit acestuia, identificarea oportunităţilor pentru România este „de mare urgenţă”, dar contextul intern nu ne ajută, pentru că e vacanţă şi toată lumea e plecată în concedii, iar când ne întoarcem, intrăm în campanie electorală. „Cred că ar trebui să avem o politică să valorificăm ce avem noi în ţară. Trebuie să ieşim din producţia de buncăr. Ce înseamnă asta: de exemplu, în timp ce cifra de afaceri a judeţului Argeş e dublă faţă de cea a Iaşiului, contribuţia la PIB-ul naţional a judeţului Iaşi e dublă, pentru că ce se produce la Iaşi are mai multe componente locale, nu din import”.
Ruralul ne-ar putea salva din nou
El se declarară optimist că România nu va fi foarte puternic influenţată de de se întâmplă acum pe plan european în urma referendumului britanic de ieşire din UE: „Motivul meu de optimism, ca şi la criză, este că avem 45% din populaţie în rural. Iar ruralul rămâne o piesă de rezistenţă cu autoconsumul lui amărât, care îi va scoate la lumină pe orăşeni”.
Mihai Ionescu, preşedintele Asociaţiei Exportatorilor şi Importatorilor din România (ANEIR) a declarat că UE trebuie să îşi revadă atitudinea faţă de statele mai sărace, fiindcă s-a dezvoltat un curent puternic anti-UE: „Modul de lucru ar trebui radical schimbat. UE va plezni dacă decalajul între ţările bogate şi cel sărace va creşte la infinit”.
Cioloş: „Avem nevoie de un proiect de ţară"
Premierul Dacian Cioloş a afirmat astăzi că România poate transforma momentul de criză reprezentat de Brexit într-unul de noi oportunităţi, referindu-se în special la stabilirea unui nou proiect de ţară care să fie susţinut de toate forţele politice, de Preşedinţie şi Guvern.
"Cu siguranţă momente de criză, cum este acesta (Brexit-ul - n.r.), sunt şi momente de noi oportunităţi. În astfel de momente, e important să iei decizii foarte clare, ferme, şi de asta întâlnirea pe care am avut-o la sfârşitul săptămânii trecute, la Preşedinţie, cu liderii partidelor politice mi s-a părut semnificativă pentru că această întâlnire poate să fie premisa unui nou proiect de ţară chiar în an electoral fiind, sau, oricum, a unor principii, valori şi măsuri pe care să ne punem de acord preşedintele ţării, Guvernul actual, partidele politice care vor urma să participe la alegeri şi să guverneze imediat după alegeri, tocmai pentru a transforma acest moment în oportunitate", a explicat Cioloş, într-un interviu la postul public de radio.