Cinci zile a dansat omenirea pe un vulcan. Norul de cenuşă din Islanda a închis cerul Europei. Se întâmpla acum fix o săptămână. „Naufragiaţi” în aeroporturi, milioane de oameni au simţit pe pielea loc ce înseamnă forţa naturii. Aproape ca niciun avion n-a zburat deasupra continentului. Doar păsările. Am rugat psihologul şi sociologul să ne spună care sunt lecţiile pe care trebuie să le învăţăm noi, muritorii de rând, de la vulcanul cu nume greu de pronunţat.
Dincolo de „moda tragică”, cu care poate eram obişnuiţi, tsunami în Asia sau recentul cutremur din Haiti, vulcanul a pus la punct o lume întreagă, îndrăznesc să spună jurnaliştii francezi de la Le Monde. Tot ei amintesc şi de „efectul fluture”, teorie care se potriveşte mănuşă haosului de pe Bătrânul Continent. Se spune că o simplă bătaie a aripilor unui fluture poate crea un dezastru într-un alt colţ de lume. Pesemne că aşa a fost joia trecută. Eyjafjallajokull s-a trezit la viaţă după un somn de 200 de ani şi-a început să erupă, şi nu doar lavă fierbinte. A iscat un val de panică, nervi şi a lăsat în aer companiile aeriene care s-au trezit cu pierderi de milioane de euro în plină criză. Viaţa în vremea vulcanului S-au anulat căsătorii, concerte, întâlniri de afaceri, competiţii sportive, transporturi de mărfuri, vacanţe, operaţii. Şi lista e nesfârşită. „Ceea ce s-a întâmplat ne dovedeşte cât de dependenţi suntem de tehnică. Acum 50 de ani n-ar fi fost nicio problemă dacă s-ar fi oprit avioanele. Acum efectele se văd peste tot. Ce s-ar întâmpla dacă n-ar funcţiona într-o zi internetul? Ar fi cu siguranţă mult mai grav”, spune sociologul Mircea Kivu. Dependenţi de transportul aerian, europenii s-au trezit peste noapte că orele care-i duceau oriunde în lume s-au transformat în zile de aşteptare. De aici şi până la o „catastrofă umanitară” n-a mai fost decât un pas. Asta dacă ne gândim la impactul media şi haosul din aeroporturi. Unde mai pui că ştirea cu norul de cenuşă a adunat alte milioane de oameni panicaţi în faţa televizoarelor. Teama de ploi acide şi poluare a dat fiori. N-a fost nici cutremur şi nici vreun conflict sângeros. Cu toate astea, milioane de oameni au trăit adevărate drame în aeroporturi până să ajungă în patul de acasă. „A fost o panică indusă, o frică teribilă, că murim. A fost vorba despre o sugestie colectivă, o isterie colectivă. Frica se multiplică în mulţimi. Iar pentru oamenii care nu au fost pregătiţi şi nu aveau bani, nesiguranţa a fost şi mai mare”, explică psihologul Liliana Preotu. Paza bună trece primejdia rea Poate cei care au rămas flămânzi în aeroporturi, unde au şi dormit, ar trebui să se gândească la haitienii cu adevărat năpăstuiţi de soartă, după seismului din ianuarie. Calmi n-au fost nici reprezentanţii companiilor aeriene, care arată cu degetul spre autorităţi. Au cam exagerat cu preacauţia, spun în cor. „Nu cred că cineva şi-ar putea asuma orice riscuri. În aviaţie riscurile trebuie să fie zero”, spune socilogul Mircea Kivu. Treptat, programul zborurilor a revenit la normal, iar totul s-a transformat într-o situaţie tragicomică, iar vulcanul a început să stârnească râsete. Primii care s-au amuzat au fost chiar islandezii. După o implozie economică şi acum o erupţie vulcanică, liniştita ţărişoară n-a mai făcut atâta deranj în Europa de două secole. Pentru islandezi a fost un fel de revanşă, iar vulcanul un justiţiar care le-a răsplătit într-un fel umilinţele pe care le-au trăit în Europa după criza financiară din 2008, care le-a băgat ţara în faliment. Dincolo de tragicul, ridicolul sau comicul situaţiei, vulcanul ne-a dat cel puţin o lecţie. „Am învăţat un lucru pe care-l ştiam. Nu suntem mai puternici decât natura”, conchide sociologul Mircea Kivu. Voi cum aţi trăit sub norul de cenuşă?
Recomandările noastre
