Jocurile clasice îi învaţă să relaţioneze, să-şi accepte frustrările şi să respecte regulile.

O glumă care circulă printre părinţi şi internauţi spune că, astăzi, „De-a v-aţi ascunselea” se joacă în felul următor: copiii se pun pe Invisible pe Messenger şi unul îi caută în listă cu un program de spionare.

De fapt, oricât de tehnologizată le e copilăria, când se strâng la un loc prin parcuri ori printr-o sufragerie cu locuri bune de pitit, cei mici se pun pe numărat şi ascuns, iar după celebrul „cine nu-i gata îl iau cu lopata” începe căutarea.

„Cucu-bau”, „Baba oarba”, „De-a vaţi ascunselea”, „Podul de piatră”, „Leapşa” ori „De-a mama şi de-a tata” sunt jocuri probabil la fel de vechi precum omenirea şi se joacă pe toate continentele, într-o formă sau alta.

Dincolo de plăcerea celor mici, aceste distracţii mai aduc două beneficii: unele de natură educativă, altele de relaţionare, după cum spune psihologul Anca Munteanu.

Relaţionare faţă în faţă

Implicându-se în aceste activităţi de echipă, cei mici exersează relaţionarea, avantaj de care jocurile pe calculator îi privează. „Învaţă să ţină cont de ceilalţi copii, să-şi exprime opinia şi să le ceară ajutorul la nevoie”, precizează psihologul.

Mai mult, ei dobândesc diverse abilităţi şi deprinderi, învaţă să respecte reguli, să reacţioneze potrivit când câştigă ori când pierd.

COPILĂRIE

„Cucu-bau” şi „De-a v-aţi ascunselea”: teamă şi emoţie

Unele jocuri îi învaţă pe cei mici să-şi gestioneze frustrările, altele le provoacă emoţii sau le exploatează anumite temeri, pentru a-i destinde şi amuza spre final. Psihologul Anca Munteanu le-a analizat pe fiecare în parte: „De-a v-aţi ascunselea”: jocul aşteptării

Este un joc ce provine din fostul „Cucu- bau”, pe care mamele îl joacă de când cei mici au câteva luni, şi în care teama de a nu mai vedea părintele se alternează cu bucuria revederii.

În „De-a v-aţi ascunselea”, copiii mai mari fac legătura între dispariţie şi ascundere, trăiesc din nou excitaţia, teama, neliniştea şi bucuria, dar de data aceasta într-un joc mai complicat, mai elaborat, căruia i s-au adăugat reguli.

Jocul cere o bună capacitate de relaţionare, respectarea regulilor şi acceptarea sentimentului de frustrare.

„Leapşa”: nerespectarea regulilor duce la eliminarea din joc

Face parte din categoria jocurilor de dezvoltare a motricităţii, de aceea şi variantele sunt multiple: „leapşa pe cocoţate”, „leapşa pe culori”, „leapşa pe animale”, „leapşa pe capitale”.

Jocul solicită mult rezistenţa la frustrare a copilului, care trebuie să alerge mult pentru a prinde fiecare copil în parte. De asemenea, prin leapşă cei mici învaţă uşor ce înseamnă respectarea regulilor unui joc. Cine nu se supune este imediat eliminat din grup.

„De-a mama şi de-a tata”: joc de rol

Este jocul în care cei mici adoptă roluri pentru a-şi răspunde unor curiozităţi: cum este să fii mamă sau tată, cum este viaţa lor şi ce fel de trăiri au? Este folosit adesea şi în terapii, datorită conţinutului său proiectiv, copilul putând juca ceea ce nu poate spune în cuvinte: aspecte conflictuale, violenţă, sexualitate etc.

„Baba oarba”: frustrare şi derută

Senzaţia pe care o trăieşti când eşti legat la ochi este una complexă, de frustrare şi dezorientare. Totul spre amuzamentul celorlalţi copii, care râd de mişcările adesea haotice ale celui legat la ochi.

„Podul de piatră” familiarizează cu pierderea, dar şi cu evoluţia

Este un joc internaţional, cântecelul care-l însoţeşte fiind celebru în varianta englezească („London Bridge”) şi în cea franceză („Sur le Pont d’Avignon”).

Versurile lui sunt despre eşec („Podul de piatră s-a dărâmat/A venit apa şi l-a luat”), dar şi evoluţie („Vom face altul pe râu în jos/Altul mai trainic şi mai frumos”). Îi învaţă pe cei mici să suporte o pierdere şi să reconstruiască ceea ce au pierdut.