Dacă obişnuiţi să vă favorizaţi unul dintre copii, riscaţi să încurajaţi fără intenţie şi certurile dintre cei mici, care pot deveni de necontrolat.
Atunci când fraţii se lovesc, se ceartă sau se jignesc, dreptatea este în mâinile părinţilor. De multe ori, însă, din lipsa timpului sau a răbdării, mulţi părinţi greşesc şi îl favorizează pe unul dintre copii. În acest fel, certurile escaladează şi devin de necontrolat. Tensiune maximă la primul copil
Atunci când apare primul copil, părinţii se confruntă cu o situaţie nouă. Micuţul îi solicită foarte mult pe cei mari, atât fizic, dar mai ales emoţional. Părinţii învaţă împreună cum se face o baie unui copil, cum trebuie hrănit, iar în timp intervine rutina. Până la rutină însă se acumulează frustrări şi griji. Oare sunt un părinte bun, de ce plânge copilul, ar trebui să îi fac toate poftele sau să fiu drastic?
„Atunci când apare al doilea sau chiar al treilea copil, lucrurile sunt mult mai simple. Nu mai există o tensiune la fel de mare, totul este mult mai uşor, părinţii deprind anumite abilităţi. Ba mai mult, atunci când diferenţa dintre cei mici este considerabilă, copilul cel mare este învăţat să aibă grijă de mezin, iar părinţii mai scapă de câteva sarcini. Primul născut simte şi absoarbe ca un bureţel toate emoţiile şi grijile, iar din păcate se încarcă cu această tensiune“, afirmă psihoterapeutul Adriana Dragoş.
Chiar dacă rareori părinţii recunosc, aceştia au comportamente diferite faţă de cei mici şi tind să îl favorizeze pe unul dintre copii, în majoritatea cazurilor, pe cel mic. Cel mare are toate şansele să fie favorizat doar dacă este lipicios, drăgăstos sau pârâcios. Gelozia, motiv de dispută De cele mai multe ori, motivul disputelor dintre fraţi sunt jucăriile, dulciurile, dar şi gelozia. Competiţia şi rivalităţile sunt inevitabile, acestea fiind componente principale ale relaţiei lor. Cel mare este gelos pe cel mic, de la care se cere mai puţin, iar mezinul este invidios pe cel mare pentru că are mai multe puteri şi drepturi. În final, fiecare vrea numai pentru el dragostea părintească sau cea mai mare parte a acesteia. Pentru fiecare copil, un frate în plus înseamnă mai puţin timp şi atenţie pentru el. În consecinţă, conflictele sunt inevitabile, iar rolul celor mari este să le gestioneze. Bine stăpânită, rivalitatea dintre cei mici formează caracterul copilului şi îl învaţă să se apere în societate.
Copiii trebuie să fie învăţaţi ce este partajul, negocierea şi generozitatea, calităţi de preţuit la un adult. De fapt, în viaţă, nimeni nu are totul doar pentru el şi trebuie să înveţe asta încă din copilărie.
Părinţii sunt cei care hotărăsc nivelul acceptabil până la care pot ajunge certurile prichindeilor. În funcţie de modul în care este apreciat fiecare copil, părinţii încurajează involuntar disputele, sau dimpotrivă, învaţă să le rezolve rapid şi să le evite. Adriana Dragoş, psihoterapeut: "Primul născut simte şi absoarbe toate emoţiile şi grijile, încărcându-se cu tensiune."
DE EVITAT Ce nu trebuie să faceţi > Chiar dacă sunteţi convinşi că fraţii trebuie să se iubească, nu este bine să îi obligaţi pe cei mici să se înţeleagă. > Nu trebuie să comparaţi copiii, mai ales de faţă cu ei. > Nu aşteptaţi să crească şi lucrurile să se rezolve de la sine. De mici, copiii trebuie să ştie să împartă şi să negocieze, în schimbul de jucării, în timpul petrecut cu părinţii. > Nu daţi atenţie celui care pârăşte, decât dacă este vorba de o situaţie periculoasă. Nu solicitaţi şi nu încurajaţi astfel de comportamente. > Nu încredinţaţi unui copil responsabilitatea sau supravegherea unui frate. > Cereţi acordul fratelui mai mare în situaţia când cel mic vrea să se joace cu jucării care nu îi aparţin.
Recomandările noastre
