Cum fac străinii evaziune de 50 de milioane de euro în România

Cum fac străinii evaziune de 50 de milioane de euro în România

Statul pierde anual până la 50 de milioane de euro pentru că nu impozitează jocurile online înregistrate în afara ţării. Un prim pas pentru rezolvarea acestei probleme ar fi eliminarea impozitării veniturilor jucătorilor, spun oamenii de afaceri care fac parte din Alianţa Confederaţiilor Patronale din România (ACPR).

"Un stat pragmatic ar pune în balanţă pierderea minimă realizată prin această eliminare de impozit cu veniturile incomparabil mai mari generate de crearea unei pieţe autohtone de pariuri on-line", spune Dan Matei Agathon, vicepreşedinte şi purtător de cuvânt al ACPR, într-un comunicat de presă.

Estimările patronatelor arată că, în acest fel, statul ar putea atrage în plus între 30 şi 50 de milioane de euro la buget pe an. Asta în condiţiile în care piaţa jocurilor de noroc online din România a fost apreciată în 2009 la peste 500 milioane de euro.

Această piaţă are un potenţial mare de creştere în viitorul apropiat, câtă vreme piaţa europeană înregistrează creşteri anuale procentuale de două cifre.

Statul nu impozitează aceste practici, dar se plânge că nu are bani Patronatele atrag atenţia asupra faptului că, deşi noua lege a jocurilor de noroc, care a intrat în vigoare pe 24 decembrie 2010, permite doar activităţile de jocuri de noroc ale firmelor licenţiate din ţară, autorităţile nu fac nimic să stopeze încălcarea legii.

"Oricine poate vedea în mass-media sume colosale de ordinul a sute de mii de euro aruncate pe publicitate de firmele de pariuri online înregistrate în afara României, iar aceste sume ne arată ce cifre de afaceri derulează ele pe teritoriul ţării. Statul desigur că nu impozitează nimic din aceste practici, iar apoi se plânge că nu are bani la buget", explică reprezentanţii ACPR.

Evaziunea fiscală practicată de firmele înregistrate în străinătate va continua şi după finalizarea cadrului normativ pentru licenţierea firmelor online în Romania în primul rând din cauza fiscalităţii excesive asupra organizatorilor şi jucătorilor.

Alte motive care generează evaziune fiscală sunt incapacitatea tehnică de a interzice accesul jucătorilor din Romania la paginile de internet ale firmelor de jocuri online din afara ţării, precum şi faptul că firmele online europene pot găsi în legislaţia comunitară actuală destulă susţinere ca să evite licenţierea în România, dar să continue activitatea pe piaţa locală.

În acelaşi timp, marile firme de jocuri online din Europa şi-au declarat disponibilitatea să vină în România în condiţiile relaxării fiscale, aminteşte ACPR.

Ne puteți urmări și pe Google News