Moșiereasa parcelează terenul în loturi, împărţite după calitatea amplasamentului, de câte 400 – 600 mp fiecare, şi le propune spre vânzare, cu credit ipotecar, susţinut de Banca Română de Scont.

Vânzarea se putea face fie cu banii jos, fie în rate, pe 20 de ani.

Intenţia proprietarilor era de a ridica, la numai câţiva kilometri de Bucureşti o stațiune ca Sinaia, pe motivul că „nu toţi au timpul ori mijloacele să se ducă aşa de departe, cei mai mulţi sunt în căutarea unei localităţi care, în imediata apropiere a Capitalei, să le ofere, cu mai mică cheltuială, plăcerile vilegiaturei şi însuşirile favorabile restabilirii sănătăţii”.

La 1900, staţiunea s-ar fi aflat la numai șase km de barierele Capitalei, Griviţa şi Victoria.

Sinaia Mică era deservită de o gară de cale ferată care urma linia Forturilor.

Era înconjurată pe două părţi de pădurea Mogoşoaia, scăldată de altă parte de apa Colentinei, şi „înzestrată de natură cu vâlcele răcoroase, ferite de vânt şi adumbrite de soare”.

Investitorii descoperiseră şi resurse termale subterane care fuseseră deja puse în valoare cu ajutorul unei fântâni „săpată de curând”, apă care atrăgea zilnic „nesfărşite pelegrinaţiuni de mii şi mii de persoane, care, seduse de calitatea acestei ape, o considerau un leac”.

Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric