Atunci când vorbim despre Crăciun, colinge, brad împodobit și toată atmosfera de sărbătoare, primul gând ne duce la Fuego, sau Paul Surugiu așa cum este trecut în buletin. Fără îndoială artistul a devenit un simbol al Crăciunului românesc, însă muzica lui se aude în fiecare zi din an. Ce înseamnă Crăciunul pentru Fuego, când a început să cânte colinde, dar mai ales când și-a dat seama că menirea lui este să încânte publicul cu melodiile lui cu un puternic mesaj emoțional, ne povestește chiar el într-un interviu acordat în exclusivitate pentru Evenimentul Zilei.

Evenimentul Zile: Cred că se fac 30 de ani de când ți-ai făcut debutul pe scena muzicală. Îți mai aduci aminte momentul când ai urcat prima dată pe scenă?

Paul Surugiu: Debutul oficial a fost în 1993, la Festivalul de la Mamaia, la 17 ani. Practic, de acolo a început drumul meu la București. Dar până acolo, la Turda, acasă la mine, aveam deja zeci de spectacole în care evoluasem. Câștigasem și „Cântarea României”, eram parte a unor spectacole de teatru și aveam propria mea trupă. Îmi aduc aminte foarte bine când am urcat prima oară. Rețin fiecare pas, fiecare emoție, rețin că eram fascinat de cum se auzea glasul meu la microfon și de faptul că la final, după momentul meu, am fost plătit pentru prestația mea, deși aveam doar vreo 7-8 ani. Iar asta mi se părea fascinant! Când mă uit în urmă, îmi dau seama că fiecare clipă pe care am muncit-o intens nu a fost în zadar, și am reușit să construiesc ceva durabil, să fac bine și să-mi îndeplinesc visul.

[soc_slider_shortcode id="4280632"]

Fără îndoială ești unul dintre cei mai îndrăgiți artiști din România. Ți-ai propus să fii iubit de publicul tău sau scopul tău inițial era doar să-i bucuri cu muzica ta?

Nu cred că există artist care să nu-și dorească ca oamenii să-l iubească pentru ce oferă, pentru arta lui. Mi-am dorit ca muzica mea, identitatea mea artistică și ceea ce ofer, să aibă ecouri, să dea roade, să ajungă acolo unde își propune. Poate și de asta, de zeci de ani, pun accentul foarte tare pe mesajul pe care-l transmit, pe cuvintele cântecelor mele, pe fiecare apariție.

Cred că un artist are rolul de a influența oamenii, în sens pozitiv, de a aduce alinare, de a lumina și de a oferi o alternativă prin ceea ce săvârșesc. Nu trebuie să te iubească toată lumea, e absurd și inutil, cred eu. Dar e esențial ca cei care rezonează cu tine să o facă dezinteresat. Nu am făcut un țel niciodată de a prinde iubirea maselor! În schimb, ceea ce am realizat eu a prins și oamenii au simțit că suntem pe aceeași lungime de undă și de acolo a fost un pas până la apreciere, succes și bucuria imensă de peste 16 ani încoace, adică sălile pline în țară, la spectacolele mele, la care publicul vine și plătește bilet ca să mă vadă și să asculte muzica mea. Asta e onorant și le mulțumesc!

Ce beneficii ai avut datorită popularității? Și mă refer aici dacă te-a iertat vreodată vreun polițist în trafic, o angajată de la vreo instituție te-a ajutat să rezolvi mai ușor vreo problemă, etc...

Aș fi ipocrit să spun că nu au existat situații în care faptul că sunt cunoscut a reprezentat un avantaj. De obicei, cel mai des, se întâmplă asta la piață, când doamnele mă recunosc și-mi dau produsele cele mai bune și mă răsfață. Dar n-am abuzat niciodată de statutul meu și nu-mi place să epatez. Consider că sunt egal cu toți cei de lângă mine, iar dacă trebuie să aștept la o coadă, o fac, dacă am ceva de rezolvat urgent, aștept, fără să mă bag în fața cuiva.

Spre exemplu, de câte ori merg în Basarabia, deși sunt Artist al Poporului acolo, prin decret prezidențial și aș putea trece cu ușurință de control, rapid, eu prefer să stau la rând, cu toate celelalte mașini și să aștept. Nu sunt mai presus decât nimeni pe lumea asta, iar faptul că am o profesie publică, nu-mi dă dreptul de a cere anumite avantaje.

Ți s-a întâmplat vreodată să ieși din casă fără să te recunoască cineva?

Pot să număr pe degete momentele astea. Eu mă „camuflez” des, mai ales acum, cu mască, cu bască, încercând cumva să trec neobservat. Dar nu-mi iese asta, pentru că tot timpul e cineva care-mi recunoaște vocea, dincolo de aspect. Ba chiar am o întâmplare hazlie la Paris. Acum ceva ani în urmă, am făcut o vacanță, trăia și tatăl meu și eram cu prieteni și cu părinții și într-o zi ne-am hotărât să luăm la pas Parisul și să mergem cu metroul. Și în metrou eu m-am camuflat, la fel, să nu mă recunoască cineva. Și ne urcăm, iar în metrou, erau niște lăutari care cântau. Nu orice, cu muzică pariziană, cu influențe clasice, ceva elevat. Și după numărul lor se apropiau de oameni să le ceară bani și când ajung în dreptul meu spun răspicat – „Să trăiască domnul Fuego, poate ne sprijiniți și pe noi”. Și uite așa s-a dus și discreția mea. Oriunde am fost în lumea asta, tot am întâlnit un român care m-a recunoscut, iar asta mă bucură, pentru că eu sunt un om popular, apropiat de cei de lângă mine, îmi place să comunic și să fiu de-al lor, pentru că asta sunt, un puști care a plecat din Turda și chiar dacă a ajuns după ani să umple sălile și să aibă performanțe, nu s-a schimbat absolut deloc!

După perioada asta de izolare, pandemie, situație incertă pentru toți dintre noi, ai ajuns la concluzia că ai făcut tot ce ți-ai propus sau că mai sunt idealuri pe care vrei să le atingi?

Nu am făcut nici jumătate din câte pot și mai am de făcut. Știu sigur că pot evolua, că pot mai mult și că am în continuare multe de spus și de oferit, pe nișa mea, pe targetul meu, pentru oamenii care mai cred în muzica cu vers, cu mesaj, în melodicitate și în lucrul făcut cu simț de răspundere. Cine spune că a ajuns la nivelul în care a făcut tot, e autosuficient și nu tinde în a depăși limite și bariere.

Eu mai am multe de învățat și de acumulat, am planuri mărețe, proiecte în minte, activități noi, spectacole, lucruri de realizat și emisiuni de făcut. Pandemia mi-a dat bătăi de cap, m-a simțit încătușat, pus în imposibilitatea de a face profesia și de a mă exprima, dar nu m-am culcat pe o ureche și în continuare îmi văd de drum și încerc să fiu mai bun, să fac cât mai multe, să suprind și să răspund provocărilor care-mi plac!

Ce șanse sunt să reiei turneul de colinde cu care obișnuiai românii în fiecare an?

Acum când răspund la acest interviu, sunt chiar în turneu de colinde de anul acesta. Am avut curaj, mi-am luat inima-n dinți și am organizat un turneu național, de pe 9 până pe 29 decembrie, în fiecare zi în alt oraș, cu 50% din capacitatea sălilor, respectând firește, normele în vigoare.

Am avut orașe în care oamenii au venit și am jucat și câte doup spectacole, alături de band-ul meu, pentru a putea mulțumii oamenii. Sunt tare fericit că am putut relua tradiția întreruptă anul trecut și sincer vă zic că publicul este dornic să iasă din rutină, e dornic să vină la sală, chiar și cu mască, să uite timp de aproape două ore de problemele zilnice, de presiunea mediatică, de nebunia pe care virusul și toată polemica din jurul acestui subiect au creat-o. Nu este un turneu simplu, dar încercăm să ne gândim la normalitate și încerc să aduc oamenilor alinare și bucurii, prin colindele și cântecele mele de Crăciun. Sper în schimb să pot susține concertul meu pop-simfonic spectaculos de la Sala Palatului, reprogramat a cincea oară deja, de această dată pe 1 martie 2021.

Inevitabil atunci când vorbim despre Crăciun, despre brad împodobit, primul gând ne duce la tine. Care este Crăciunul ideal pentru tine?

Crăciunul ideal este cel din copilăria mea. Începeam toate pregătirile cu vreo câteva săptămâni înainte. Se planifica în casă tăierea porcului, care era un adevărat eveniment. Mie-mi plăcea să gust șoricul și să asist la prepararea bunătăților, de la cârnați la caltaboși sau tobă. Mai apoi apărea mirosul de cozonaci, curățenia generală, împodobitul bradului, în seara de ajun.

Separat de asta, făceam planuri cu ai mei colegi de mers la colindat. Ne puneam la punct un repertoriu variat și ne luam la noi un casetofon cu Ștefan Hrușcă, care era cumva fundal sonor pentru ce aveam noi pregătit. Nu-mi imaginam pe vremea aia că voi deveni și eu, peste ani, mai mult sau mai puțin, prin cântecele mele, un brand al Crăciunului românesc.

Iarna ne făcea să fim mult mai sprinteni și ne solicita mult. Nu știam de alte jocuri decât de cele din zăpadă. Dădeam și cu lopata să dezăpezim strada, ne bucuram de gustul portocalelor, care nu erau prea dese și desigur, de gutui și ceaiul cald, cu scorțișoară, pe care mama mi-l făcea când mai intram în casă, într-o pauză de bulgăreală.

Tradițiile erau frumoase, lumea era mai bună și mai apropiată și nu se punea accentul pe ce și cum are fiecare, ci mai degrabă pe cum să împartă sau cum să-l ajute pe cel de lângă. Tot în copilăria mea, toată strada mirosea a cozonaci! Nu postam pe Facebook când apăreau primii fulgi şi nici selfie-uri cu bradul nu aveam – dar asta nu înseamnă că momentele respective aveau mai puțină valoare. Din contră! Bucuria era mult mai vie și sunt tare fericit că am putut trăi astfel de bucurii! Crăciunul este stare de bine, este o feerie a simțirilor și poate că mai mult decât credem, este un prilej nemaipomenit de schimbare. Este, de cele mai multe ori, acel acasă din inima noastră, pe care îl renegăm și pe care acum îl lăsăm să ne cotropească. Crăciunul rimează și cu cei dragi, cu muzici calde, cu farmecul de-a împodobi bradul.

Ai fost un copil cuminte și primeai tot ce îi cereai lui Moș Crăciun sau nu ai fost un răsfățat?

Nu am fost răsfățat peste măsură. Am avut parte de daruri frumoase în copilărie și chiar dacă Moșul nu-mi aducea neapărat ce-mi doream uneori, era sigur ceva util sau ceva care să-mi bucure sufletul. Important este că primeam și chiar dacă n-am fost o familie bogată, având multe greutăți, n-am dus lipsă de nimic, am mers în vacanță o dată pe an și am avut o copilărie fericită.

Crăciunul din copilăria mea era mai simplu. Venea și Moșul Gerilă și-mi aducea de fiecare dată un cadou special, care mă minuna și de care uite, îmi aduc aminte și acum. Țin minte fiecare dar primit și eram fascinat de cum poate Moșul să vină fără să-l văd, deși așteptam destul de mult să ajungă, fără să adorm!

Care este țelul tău pentru 2020 sau ai învățat să nu-ți mai faci planuri de viitor?

Pandemia m-a adus cu picioarele pe pământ mai mult și mai înrădăcinat decât eram. Evit să fac planuri pe termen foarte lung, pentru că-mi dau seama că se pot schimba într-o clipită, dar nici nu mă las supus hazardului.

Totuși, ce-mi doresc eu de la anul care vine? E destul de greu să vrei ceva și să-ți faci planuri neștiind cu exactitate ce va veni. E una dintre lecțiile pe care le-am impregnat în sufletul și-n activitatea mea. Chiar și așa, vreau ca în 2022, pe 1 martie, să pot realiza concertul pop-simfonic de la Sala Palatului, vreau să scriu în fiecare joi, în revista Taifasuri, editoriale la fel de frumoase, sper, care să vă aducă bucurie. Îmi doresc să realizez emisiuni la fel de speciale la TVR 2, în fiecare duminică, de la ora 15.00, cu mari personalități ale României, un divertisment clasic, de calitate, care să ajungă la sufletele oamenilor. Îmi doresc să pot picta, să pot face muzica pe care-o iubesc, fără compromisuri, să bucur oameni.

Îmi doresc să am rațiune, decență și bun simț artistic! Îmi doresc o lume care să-și revină, căreia să-i fie mai bine, pe toate planurile, cu oameni mai înțelepți, mai răbdători și mai calmi! În viitorul cel mai apropiat, pe final de an și început de 2022, vreau sănătate pentru mine și pentru voi, vreau putere și inspirație și vă aștept să-mi fiți aproape în noaptea dintre ani, la TVR 2, de la ora 22.00, timp de 5 ore, într-un spectacol de televiziune, de la Circul Metropolitan, cu muzică de calitate și multe surprize.

Iar dacă nu sunteți convinși, nu ezitați să dați pe TVR 2, postul la care cea mai tare petrecere românească va intra în casele voastre, într-o seară în care, din arena Circului, trecem în noul an cu bucurie și cu următoarea distribuție – regretatul Petrică Mâțu Stoian, în ultima lui apariție, Sofia Vicoveanca, Ovidiu Komornyik, Andreea Voica, Nico, Vlăduța Lupău, Mioara Velicu, Mirabela Dauer, Raoul, Ionuț Galani, Stela Enache, Daniela Gyorfi, Akord, Ion Ghițulescu, Constantin Lătărețu, Paul Ananie, Andreea Haisan, Oana Tomoiagă, Alexandru Brădățan, Alin Gabriel Matei, Gabriel Dumitru, Bianca Patrichi și Alin Gherghișan! De asemenea, pe 2 ianuarie, de la ora 15.00, tot la TVR 2, vă aștept să urmăriți concertul meu aniversar de la Teatrul Național din București, care a avut loc de ziua mea. Și ... bucurați-vă de viață.. e mai important decât orice analiză!