Părintele Argatu ne-a explicat cum putem să ne dăm seama dacă o persoană din jurul nostru face vrăji. Acesta a spus că mulți oameni care se ocupă cu vrăjitoria par normali, dar că îl au în minte pe diavol.
Părinte Argatu a declarat că o vrăjitoare poate fi o persoană serioasă, cu integritate morală, cu viaţă de familie normală, cu copii, cu poziţie socială bună, dar că există anumite detalii care o pot da de gol. El a mai spus că multe persoane care fac vrăji pretind că îl iubesc pe Dumnezeu și că merg la biserică. Altele se folosesc de cruce, biblie, tămâie și lumânări.
Semne că o persoană face vrăji
Preotul a dezvăluit și care sunt pricipalele semne prin care să ne dăm seama dacă o persoană din anturajul nostru face vrăji:
„a.- Dacă pronunţi de câteva ori în conversaţia cu ei numele Mântuitorului nostru Iisus Hristos, dacă este vrăjitor, vei observa că tresare şi se schimbă la faţă;
b.- Dacă eşti în conversaţie cu mai multe persoane şi vorbeşti despre Dumnezeu, vrăjitoarele devin neliniştite şi gălăgioase, chiar şi cele care se află la distanţă, se vor apropia făcând multă gălăgie de locul unde te afli ca să te întrerupă. Le vei vedea că se schimbă la faţă şi pomenesc des pe diavol.
c.- Dacă te afli undeva şi vrăjitoarea stă cu spatele la tine şi îţi faci semnul Sfintei Cruci, vei observa că tresare ca lovită de ceva. Această tresărire este una deosebită, saltă din umeri, deoarece semnul Sfintei Cruci pe care l-ai făcut îl loveşte pe diavolul cu care ea lucrează.
d.- Dacă citeşti un verset din Sfânta Scriptură în faţa unei vrăjitoare, vei observa că se schimbă la faţă, devine ori prea roşie ori se albeşte la faţă şi devine ca mortul, deoarece Biblia este „Cuvântul lui Dumnezeu” scris sub insuflarea Sfântului Duh. Vrăjitorii şi diavolii nu pot suporta „Cuvântul lui Dumnezeu”.
e.-Dacă citeşti o rugăciune sau rosteşti un psalm, vrăjitoarea se va schimba la faţă ori în roşu puternic ori în alb pământiu ca de mort, deoarece rugăciunile sunt scrise de către sfinţi iar cuvintele din rugăciune îi arde pe diavoli;
f.- Dacă vorbeşti despre o vrăjitoare şi spui altora câte face ea, vrăjitoarea va veni să te caute, indiferent la ce distanţă s-ar afla;
g.- Dacă afumi cu tămâie, vrăjitoarea devine neliniştită şi se schimbă la faţă în roşu aprins sau în alb pământiu ca de mort;
h.- Dacă stropeşti cu aghiazmă, mâna vrăjitoarei saltă din umăr;
i.- Dacă pui aghiazmă în mâncarea cu care o serveşti pe vrăjitoare, vei observa că se manifestă în două chipuri: Se schimbă la faţă în roşu aprins sau în alb pământiu ca de mort şi devine neliniştită şi foarte nervoasă, poate să facă şi criză de nervi, deoarece aghiazma arde pe diavoli în ea se află flacăra Duhului Sfânt. Aşa puteţi cunoaşte pe cineva care se ocupă cu vrăji, pentru a vă feri de acele persoane şi de a nu vă face rău”, a spus preotul.
Rugăciune împotriva farmecelor
El a dezvăluit și care este rugăciunea care ne poate scăpa de farmece și vrăji.
„Dezleaga, Doamne, toate vrajile, farmecele si blestemele cu care m-au legat vrajmasii mei stiuti si nestiuti, dezleaga-le si intru nimica sa se prefaca. Cearta, duhurile necurate, pe pustiu sa se duca, unde om nu locuieste, si apoi la mine sa nu se mai intoarca, iar pe mine robul tau (numele) apara-ma!”, potrivit Doctorulzilei.