Șerban Huidu a postat pe rețelele de socializare o poză făcută în anul 1982. În imaginea respectivă, realizată la Mânăstirea Sfânta Maria din Techirghiol apare și Patriarhul Daniel
Șerban Huidu a publicat pe rețelele de socializare o poză făcută în urmă cu 40 de ani. Fosta vedetă TV apare alături de Patriarhul Daniel, iar lângă acel cadru, Huidu a pus o poză cu el și cu liderul Bisericii Ortodoxe din România, făcută în prezent.
Șerban Huidu și Patriarhul Daniel, poză făcută în anul 1982
În mesaj, el a explicat că prima poză a fost făcută în anul 1982, la Mânăstirea Sfânta Maria din Techirghiol.
„Fix 40 de ani despart aceste doua fotografii. Prima e din 1982 și este făcută la Mânăstirea Sfânta Maria din Techirghiol, când un tânăr profesor a făcut poze, la final de vacanță, cu oltenașul ce i-a fost comesean toată durata sejurului.
Cealaltă fotografie a fost făcută azi la Patriarhie când oltenașul i-a oferit amintirea de acum 40 de ani, Preafericitului Daniel. Aș vrea ca toată lumea să îl cunoască așa cum îl cunosc eu. Un om jovial și hâtru cu o cultura impresionantă și care poate vorbi la fel de ușor despre fizica cuantica sau despre un șurub.
Mulțumesc domnule profesor!”, a scris Șerban Huidu la postarea respectivă.
„Eu zic că planul divin e dublat de liberul arbitru”
„Am câteva lucruri de suflet, deși lumea crede că Huidu e ăla rău, ăla intransigent. Dar, așa e… nu e o problemă… Există liberul arbitru, deși cei care nu sunt de acord cu noi spun că e un plan divin. Eu zic că planul divin e dublat de liberul arbitru. Poți să te încadrezi în planul ăla divin doar dacă vrei tu”, spunea Șerban Hiudu, anul trecut, în cadrul emisiunii „Dosare de presă”, de pe evz.ro.
„Aș putea spune că sunt exact ceea ce se cheamă un ateist gnostic. Adică ăla care crede că există ceva, n-are nicio dovadă că există ceva, dar crede cu tărie că există ceva. Și într-adevăr, sunt lucruri pe care nu le poți explica și care sunt mai presus decât noi”, mai afirma fostul „cârcotaș”.