Puțini îl mai recunosc pe Osvaldo Rios(62 de ani), celebrul actor din „Kassandra.” După ce s-a bucurat de un succes formidabil și a cucerit-o pe Shakira, viața lui s-a schimbat la radical.
Osvaldo Rios s-a făcut remarcat în telenovelele „Kassandra”, „Jurământul” și „Triumful dragostei”. Cu toate astea, faima lui a dispărut după ce a fost implicat în câteva scandaluri cu fostele lui soții. Ele l-au acuzat pe actor de violență domestică.
În 2004, Osvaldo Rios a fost condamnat la trei luni și jumătate de închisoare, după judecătorii au stabilit că și-a bătut iubita, pe Daisy Annette Santiago, cu care locuia în 1996. Ulterior, actorul portorican a fost eliberat condiționat. Rios a fost căsătorit de trei ori, cu actrița Sully Diaz, de care a divorțat doar după câteva luni; cu jurnalista Carmen Dominicci, între 1990 – 1993 și cu actrița Geraldine Fernández, între 2000 – 2004. Actorul are trei fii: Giuliano, Osvaldo și Alessandro.
A avut o relație și cu Shakira
În 1996, actorul a reușit să o cucerească pe Shakira, dar relația lor nu a durat mult. Părinții artistei i-au interzis să se mai vadă cu Rios din cauza scandaluri în care era implicat. „Am ajuns la despărțire pentru că eu eram deja împlinit în carieră, iar ea era abia la început. Evident, pentru ea urma o nouă lume în care avea să trăiască. Și atunci am zis că dacă iubești pe cineva, mai bine este să-l eliberezi. Acesta este gestul suprem de iubire. M-am purtat cu ea ca un prinț. Majoritatea cântecelor de pe albumul ‘Donde estan los ladrones’ mi le-a dedicat și nu dedici melodii cuiva care te maltratează”, a declarat Osvaldo Rios, pentru archyde.com.
Maria del Rosario, autoarea unei biografii neautorizate despre Shakira, a povestit cum a cucerit-o pe Rios pe Shakira. La vremea respectivă, ea avea doar 18 ani.
„Era seducător și știa cum să cucerească o femeie, așa cum s-a întâmplat și cu Shakira. Știa ce mâncare preferă, care este cartea ei favorită, la ce oră îi plăcea să meargă la culcare și absolut tot ce era important pentru ea. Acest bărbat, cu comportamentul lui, a făcut-o pe Shakira să creadă că era sufletul ei pereche. S-a îndrăgostit până peste cap”.
În prezent, Osvaldo Rios are o casă de producție proprie și se implică în diverse acțiuni caritabile. Cea mai recentă producție în care a jucat a fost „Marcelo”, o comedie lansată în 2019. Actorul în vârstă de 62 de ani, este foarte activ pe Internet și le arată fanilor poze cu el de la sală.