Cum arată BAZA militară rusească din SIRIA. De la cuptoare de pâine, până la SAUNĂ portabilă, totul pentru soldații chemați la datoie | GALERIE FOTO

Cum arată BAZA militară rusească din SIRIA. De la cuptoare de pâine, până la SAUNĂ portabilă, totul pentru soldații chemați la datoie | GALERIE FOTO

De la cuptoare de pâine și saune portabile, până la încălțăminte special creată pentru această zonă, piloții ruși, trimiși de Putin să nimicească jihadiștii ISIS și să apere puterea lui Bashar Al-Assad, sunt ajutați să își îndeplinească misiunea de o armată de oameni.

Unui ziar rus i s-a permis acesul în interiorul bazei Latakia, din Siria, unde sunt staționale cele 32 de avioane care efectuează raidurile aeriene. La aceeași bază sunt staționați și aproximativ 500 de militari de infanterie marină, relatează Daily Mail.

Personalul de serviciu este format din aproximativ 2.000 de persoane. În zona de conflict armata rusă a trimis piloți, echipajele care asigură funcționarea aeronavelor, soldați la sol sau personal de întreținere. 

Toți au parte de pâine proaspătă,mâncare ca la mama acasă, gătită însă la popotă și încălțări adaptate nevoilor. În plus,se pot bucura, de sauna mobilă, în care pot întra 10 persoane pe oră. 

Ne puteți urmări și pe Google News