Înălțându-se peste peisajul pitoresc, este, fără îndoială, unul dintre cele mai frumoase poduri din lume. Adesea învăluit de ceață, astfel încât pare că treceți printre nori, este atât de faimos încât are propriul centru pentru vizitatori. Iar oamenii își planifică excursii în zonă doar pentru a-l traversa. Podul poate fi văzut cu ușurință chiar și din spațiu.
Poarta de Aur? Nu. Acesta este Viaductul Millau, un exemplu perfect al întâlnirii dintre inginerie și artă. Suspendat deasupra defileului Tarn din sudul Franței și având o lungime de 2 460 de metri, viaductul Millau este cel mai înalt pod din lume. Cu o înălțime structurală de 336,4 metri. Dar nici măcar aceste statistici impresionante nu-i fac dreptate.
Spre deosebire de alte poduri celebre, care de obicei conectează două puncte cu altitudine similară, viaductul de la Millau devine de fapt opusul unui rollercoaster. Construcția parcurge un traseu plat de-a lungul văii, în timp ce pământul se unduiește în sus și în jos sub el.
Podul din Franța ce a schimbat harta Europei
Cei șapte piloni au înălțimi cuprinse între 78 de metri și 245 de metri. Fiecare este calculat la milimetru pentru a asigura o experiență perfect lină pentru șoferii care traversează Tarnul. Între fiecare pereche există o deschidere de 342 m, suficient de mare pentru ca Turnul Eiffel să se potrivească în spațiul liber.
Pilonii sunt cuplați cu șapte stâlpi de oțel, fiecare înalt de 87 de metri, cu 11 cabluri de susținere dispuse în evantai pe fiecare parte. Toate acestea ajută la menținerea stabilă a „punții”. Adică suprafața drumului, care cântărește 36 000 de tone, adică echivalentul a 5 100 de elefanți africani.
În același timp, este o lucrare de o precizie absolută, dar este și frumoasă. Zona Gorges du Tarn este un peisaj protejat, dar în loc să strice priveliștea, viaductul Millau o pune în valoare. Este o „minune a lumii moderne” și o „minune a ingineriei”, spune David Knight, director de proiectare și inginerie la Cake Industries și consilier de specialitate la Institution of Civil Engineers. „Este acea interacțiune perfectă între arhitectură și inginerie care face ca toți cei care o văd să o considere spectaculoasă”.
O priveliște ce taie răsuflarea
Cei care locuiesc în valea de dedesubt se uită în sus cu uimire. Cei care o traversează cu mașina, această șosea, A75 de la Clermont-Ferrand la Béziers, este una dintre principalele rute nord-sud din Franța, văd curba arcuită prin peisaj pe măsură ce se apropie. „Oferă tuturor celor care o folosesc un sentiment de uimire”, spune Knight. Nu este de mirare că, pentru mulți, traversarea viaductului este ceva pentru care călătorești, nu ceva ce faci în timp ce călătorești.
Așadar, cum a ajuns această minune a lumii moderne să fie construită în mijlocul Franței? De ce a fost nevoie de două decenii pentru planificare, înainte de a fi deschis traficului în decembrie 2004? Și cum a schimbat efectiv harta Europei?
O punte prea îndepărtată?
Răspunsul la toate aceste întrebări este geografia. Masivul Central este o zonă vastă de munți tăiată de văi și defileuri adânci. Este situată aproximativ în partea centrală a jumătății inferioare a Franței. Întinzându-se pe aproximativ 15% din teritoriul țării și mărginit de Alpi la est.Este unul dintre obstacolele pe care trebuie să le treacă oricine călătorește de la nord la sudul țării sau din nordul Europei spre Spania.
Acest viaduct era atât de important, dar și atât de dificil de realizat, încât a fost planificat timp de două decenii, potrivit lui Michel Virlogeux. Acesta a fost inginerul care a condus echipa de proiectare și care a început să lucreze la el în septembrie 1987. „Prima problemă nu a fost ce pod să construim, ci pe unde va trece autostrada”, spune el.
Rezolvarea problemei
La acea vreme, Masivul Central era izolat, în ciuda poziției sale centrale. Exista o linie de cale ferată cu o singură șină. Iar drumurile „nu erau foarte bune”, spune el. „Partea centrală a Franței nu se putea dezvolta din cauza lipsei de transport”.
Astfel, în anii 1980, guvernul francez a decis să modernizeze rețeaua de drumuri, președintele de atunci, Valery Giscard d'Estaing, optând pentru o autostradă. Unul dintre obiective a fost deblocarea drumului înfundat cunoscut în jurul orașului Millau, unde drumul coboară în vale și traversează râul Tarn în centrul orașului. În fiecare zi, existau blocaje de aproximativ 20 de kilometri de o parte și de alta a orașului, scrie CNN.