Meghan Markle, care a lansat primul episod din podcastul său Archetypes săptămâna aceasta, a dezvăluit cum a fost etichetată când a început să se întâlnească cu prințul Harry.
În ceea ce privește modul în care Meghan Markle a fost privită când a început o releție cu Prințul Harry, ducesa de Sussex a spus: „Nu-mi amintesc să fi simțit vreodată personal conotația negativă din spatele cuvântului ambițios până când am început să mă întâlnesc cu soțul meu de acum”.
Jurnalistul Kinsey a vorbit despre ambiția pe care o are soția prințului Harry. Astfel, el a spus: „Cred că ambiția este un cuvânt grozav. Meghan trăiește adesea în victimizare. Era clar ambițioasă înainte de a se căsători cu Harry".
Mai mult decât atât, Kinsey a continuat să spună că dacă Meghan nu ar fi fost ambițioasă, ea nu ar locui într-o casă frumoasă din Montecito, cu un prinț din viața reală. „Nu a auzit niciodată cuvântul <<da>> mai mult în viața ei. Viața ei este grozavă.", potrivit GeoTV.
Relația lui Meghan Markle cu Prințul Harry
Povestea de dragoste dintre Meghan Markle și Prințul Harry a început de la un blind date. Încă din 2016 cei doi îndrăgostiți au fost prezenți aproape tot timpul în atenția presei și au avut multe de înfruntat pentru a fi împreună. Hărțuirea lui Meghan și a familiei sale a devenit atât de serioasă încât prima confirmare publică a relației lor a venit ca o declarație sfâșietoare de la Palatul Kensington, subliniind „sexismul și rasismul direct” din spatele abuzului.
De-a lungul timpului, Meghan a fost acuzată că este „posesivă” şi că îl sufocă pe prinţul Harry. Acest lucru s-a întâmplat după ce comportamentul lor a fost analizat de mai mulți ziariști din Regatul Unit.
Prințul Harry si sotia sa, au decis ca vor să renunțe la toate beneficiile ce veneau doar pentru că purtau sânge albastru la începutul anului 2021. Așadar, Meghan s-a mutat în California cu Harry. Cuplul locuiește acum în conacul lor Montecito alături de doi copii, Archie și Lilibet.