Cum a reuşit economia României să crească la sfârşitul lui 2010

Cum a reuşit economia României să crească la sfârşitul lui 2010

Creşterea exporturilor, susţinută de cererea din statele UE, care a susţinut comenzile mai mari în industrie au scos economia României pe plus, în ultimul trimestru al anului trecut, faţă de trimestrul precedent.

Produsul intern brut (PIB) al României a crescut cu 0,1% în lunile octombrie- decembrie comparativ cu trimestrul precedent, a anunţat Institutul Naţional de Statistică (INS).

Destul de firavă, este totuşi o creştere, în condiţiile în care majoritatea analiştilor estimau scădere, pe fondul cererii interne care a rămas redusă după majorarea TVA de la 1 iulie 2010.

Exporturile au crescut, anul trecut, cu peste 28% faţă de 2009, până la 37,2 miliarde euro, depăşind cu 10,4% nivelul din 2008, potrivit datelor INS.

Totodată, comenzile noi pentru industria românească au crescut cu 26,3%, în 2010 comparativ cu anul precedent. Faţă de trimestrul al patrulea din 2009, economia României a scăzut cu 0,5%, iar pe întregul an 2010 recesiunea a fost de 1,2%.

Este o veste bună, consideră Andreea Paul Vass, consilierul primului-ministru. Contracţia PIB de 1,2% este mai mică decât estimarea oficială de 2%, a spus ea, la un seminar pe tema strategiei de susţinere a IMM-urilor, citată de Agerpres. Andreea Paul Vass a explicat că estimarea mai mică a contracţiei pe anul 2010 se datorează "dinamicii trimestrului al patrulea, care a crescut cu 0,1% faţă de al treilea trimestru din acelaşi an, dar şi înregistrării unei contracţii mult mai mici decât ne-am fi aşteptat, de 0,6%, faţă de T4 din 2009".

Marea Britanie, pe minus

În mod surprinzător, economia Marii Britanii a înregistrat un declin de 0,5%, în ultimul trimestru din 2010, comparativ cu cele trei luni anterioare. În acest sens, Marea Britanie s-a alăturat ţărilor care au raportat o scădere a PIB precum Grecia, cu o economie care a scăzut cu 1,4%, şi Portugalia, cu o scădere de 0,3%, potrivit datelor Eurostat.

Dintre statele care şi-au raportat datele, cea mai mare creştere a înregistrat-o Finlanda, 2,5%, urmată de Estonia cu 2,3%. Pe locul al treilea se situează Bulgaria şi Lituania, ambele cu un avans de 1,7% în perioada octombrie-decembrie, faţă de trimestrul anterior. Economiile din zona euro au crescut cu 0,3% în ultimul trimestru al anului trecut, faţă de trimestrul anterior.

La nivelul întregii UE, creşterea a fost de 0,2%. Comparativ cu acelaşi trimestru din 2009, economiile din zona euro au crescut cu 2%, iar cele din UE 27 au avansat cu 2,1%.