Cum a devenit Ceaușescu lider unic în partid și stat? Zilele cruciale ale ascensiunii.
Cum a devenit Ceaușescu lider unic în partid și stat? La trei zile de la moartea lui Gheorghiu-Dej, în martie 1965, Nicolae Ceauşescu a preluat funcţia de secretar general al Partidului Muncitoresc Român.
Drumul lui Ceaușescu spre puterea supremă
Una dintre primele acţiuni ale lui Ceauşescu, odată ajuns la putere, a fost redenumirea Partidului Muncitoresc Român în Partidul Comunist Român, la Congresul al IX-lea.
În acelaşi timp, el a afirmat că România a devenit o ţară socialistă şi a decis schimbarea numelui oficial al ţării din Republica Populară Română (R.P.R.) în Republica Socialistă România (R.S.R.).
Ion Gheorghe Maurer, Emil Bodnăraş şi Chivu Stoica au permis încălcarea articolului 13 din statutul abia adoptat la congresul al IX-lea, care interzisese cumulul de funcţii şi au îngăduit secretarului general al PCR să ocupe, în 1967, funcţia de preşedinte al Consiliului de Stat, căruia Nicolae Ceauşescu i-a lărgit continuu competenţele, subordonând atât Consiliul Economic, creat în 1967 cât şi pe cel al Apărării, creat în 1968.
Acapararea puterii executive și funcția de președinte
În 1969, la congresul al X-lea, două treimi din membrii Prezidiului Permanent fuseseră promovaţi după 1965 de Nicolae Ceauşescu. Consiliul de Stat dubla deja guvernul condus de Ion Gheorghe Maurer.
În 1972, Nicolae Ceauşescu a decis că trebuie să se impună rotirea cadrelor, ca măsură de autoreglare a eficienţei în Partidul Comunist Român.
La 28 martie 1974, Marea Adunare Naţională a instituit funcţia de preşedinte al Republicii Socialiste România, funcţie asumată de Nicolae Ceauşescu.
Profitând de succesele pe plan extern iniţiate de Gheorghiu Dej, în anii ’60, Nicolae Ceauşescu a pus capăt participării active a României în Pactul de la Varşovia, opunându-se în august 1968, invadării Cehoslovaciei, ţară în care s-a încercat, ca şi în Ungaria, în 1956, instalarea unui regim comunist reformator.
Ceaușescu și Tratatul de la Varșovia
Prin politica sa externă, condusă cu abilitate, a încercat să se elibereze de dominaţia sovietică, atrăgând simpatia şi aprecierile unor mari lideri politici ca Charles de Gaulle şi Richard Nixon.
De asemenea, România era singura ţară din blocul răsăritean, cu excepţia URSS, care la acea vreme, întreţinea relaţii diplomatice cu Comunitatea Europeană, cu Israelul şi cu R. F. Germania.
Un tratat incluzând România pe lista ţărilor favorizate de Comunitatea Europeană este semnat în 1974, iar în 1980 a fost semnat un acord vizând schimburile de produse industriale între România şi Comunitatea Europeană. Acest fapt a determinat vizitarea oficială a României de către doi preşedinţi ai Statelor Unite ale Americii (Nixon şi Ford).
Maurer, tras pe linie moartă
Ion Gheorghe Maurer a fost îndepărtat în martie 1974, după alegerea lui Nicolae Ceauşescu în funcţia de preşedinte, prim ministru devenind Manea Mănescu.
La congresul al XI-lea din noiembrie 1974 Ion Gheorghe Maurer nu a mai fost ales în Comitetul Central.
După 1972, Nicolae Ceauşescu a regândit orientarea politicii externe spre ţările lumii a treia.
La Congresul XII al PCR din noiembrie 1979, discursul dur al comunistului Constantin Pârvulescu încearcă să arate tendințele lui Ceaușescu de a deveni dictator.
Replica lui Ceaușescu este usturătoare: Pârvulescu era unul din vechea gardă pe mâinile căruia, susținea el, se vedea sângele unor tovarăși căzuți din ordinele lui Dej, mai ales „sângele lui Pătrășcanu”.
De la puterea supremă la Târgoviște
Ceaușescu era deja înconjurat de susținători astfel că vocea lui Pârvulescu a fost contracarată puternic, iar la următoarele congrese, lista de vorbitori a fost strict reglementată. La Congres se citea numai raportul final, toate discuțiile fiind dezbătute în comisiile de partid.
Totuşi statele dezvoltate au văzut în Ceauşescu şi datorită propagandei şi diversiunii efectuate de serviciile secrete de la Bucureşti un adversar al Uniunii Sovietice, până în 1985, anul în care a venit la conducerea Uniunii Sovietice Mihail Sergheevici Gorbaciov, un lider care a iniţiat reforma perestroika şi glasnosti, o epocă de transparenţă şi dialog.
Zilele lui Ceauşescu începuseră să fie numărate, acesta pierzând orice sprijin din partea Occidentului.