Ilinca Munteanu a povestit cum a cerut-o George Simion în căsătorie. Tânăra a mărturisit că liderul AUR a pregătit un moment inedit cu ajutorul poliției și că a fost foarte emoționată.
Ilinca Munteanu a dezvăluit cum a fost cerută de soție de către liderul AUR, George Simion. Tânăra a povestit că politicianul a avut nevoie de ajutorul poliției și că nu a putut să facă un moment simplu.
A fost „un moment inedit. Dacă vine de la George n-are cum să fie altceva. Eram pe drum spre Bacău și ne-a oprit poliția, ne-a cerut buletinele. Eu filmam pentru că am crezut că se întâmplă ceva rău și trebuia să avem dovezi. Polițistul zice: «Domnișoara Ilinca?». Zic «Da?». «Domnul George Simion are un cadou pentru dumneavoastră». Și a scos inelul și atunci, vă dați seama, a fost o bucurie imensă“, a declarat viitoarea soție a liderului AUR pentru Click.
Adevărul din spatele nunții lui George Simion
Nunta lui George Simion a devenit un eveniment foarte controversat, iar românii au avut păreri împărțire. O parte din ei s-au bucurat că liderul AUR și-a găsit fericirea, dar alții au declarat că este vorba doar despre o rețetă populistă de marketing politic: „Ieri Focșani, mâine Măciuca, istoria se repetă și rețetele populiste de marketing politic rămân aceleași”, au remarcat cei din urmă făcând o paralelă între picnicul la iarbă verde de 1925, cu 100.000 de participanți, de la Focșani, al liderului legionar Corneliu Zelea Codreanu și picnicul de 10.000 de participanți de la Măciuca zilelor noastre, a liderului AUR, George Simion.
Unele persoane au avut și reacții foarte negative după ce au auzit de evenimentul organizat de George Simion, iar liderul AUR nu a putut trece peste comparația cu Zelea Codreanu. „Datorită nunții mele, cuvântul cheie este Zelea Codreanu. Cum au făcut și-n anii '90, când CTP zicea… și Ion Iliescu zicea că au venit bandele de legionari și trebuie să vină minerii. Acuma trebuie să ne dea în cap, să ne eticheteze, să ne asocieze cu mișcări de acum 100 de ani. Ce treabă avem noi cu asta?”, a menționat George Simion într-o transmisiune pe rețelele sale de socializare. El a completat: „«Un ”acoperit» din ăsta a zis odată că ar trebui interziși toți cei care poartă cămașă populară și nu sunt țărani. Pentru că sunt simpatizanți legionari”.