Doi profesori sunt cercetați penal pentru purtare abuzivă. Unul dintre ei a lovit patru elevi, iar una dintre victime a ajuns la spital. Cel de-al doilea cadru didactic a făcut declarații indecendente în timpul orei de religie.
Doi profesori, unul din Covasna și altul din Arad, sunt cercetați penal după ce au avut un comportament abuziv în timpul orelor de curs.
Un cadru didactic de 39 de ani din Târgu Secuiesc este acuzat că a lovit patru elevi. Comportamentul dascălului a ieșit la iveală după ce o elevă de 12 ani a ajuns la spital în urma agresiunii. Oamenii legii au făcut cercetări și au descoperit că profesorul lovise alți trei elevi.
„La Parchetul de pe lângă Judecătoria Târgu Secuiesc a fost înregistrat un dosar penal, urmare a unei sesizări făcute de către reprezentanţii unei unităţi sanitare cu privire la o persoană minoră, în vârstă de 12 ani, care a relatat că a fost agresată fizic de către un cadru didactic, în timpul orelor de curs, în ziua de 07.10.2022.
Din cercetări a rezultat faptul că respectivul cadru didactic, în aceeaşi zi, tot în timpul orelor de curs, a lovit alți trei elevi minori. În cauză, s-a dispus continuarea urmăririi penale faţă de cadrul didactic, cu privire la săvârşirea a patru infracţiuni de purtare abuzivă“, se arată într-un comunicat de presă al procurorilor.
Afirmații șocante
Cel de al doilea profesor care a intrat în atenția poliției predă religie la un liceu de top din Arad. Bărbatul a făcut declarații șocante la orele de curs. Mai multe eleve din clasa a XII-a au declarat că profesorul a spus că „femeile merită să fie violate dacă se îmbracă indecent". În plus, acesta i-ar fi spui unei eleve că nu ar fi putea fi violată nici dacă bărbații ar primi bani pentru asta.
„Poliţiştii Biroului Siguranţă Şcolară s-au sesizat din oficiu. A fost întocmit un dosar penal pentru purtare abuzivă, un bărbat de 45 de ani, din Arad, fiind cercetat pentru adresarea de expresii jignitoare unei eleve de 18 ani", a declarat purtătorul de cuvânt al Poliției Arad, Claudia Iuga.
Anchetă și la școală
A fost deschisă și o anchetă internă și la Colegiului Naţional „Elena Ghiba Birta“. Și Inspectoratul Şcolar Judeţean Arad face verificări în acest caz.
„Avem o echipă de doi inspectori care fac cercetări în liceul respectiv. Vor vorbi cu elevele în cauză, cu alţi profesori şi cu profesorul acuzat. Nu există plângeri anterioare pe numele acestui cadru didactic. Măsurile le va lua Consiliul de Administraţie al unităţii de învăţământ. Se poate merge până la desfacerea contractului de muncă", a declarat, inspectorul şcolar general, Marius Gondor, potrivit Agerpres.