Deşi Grecia a fost multă vreme capul de afiş al ziarelor din întreaga lume, pieţele financiare au început să tremure serios abia după ce au apărut noi informaţii referitoare la situaţia delicată a Italiei.

Motivul este simplu: Italia este a treia economie ca mărime din zona euro, iar datoria ţării reprezintă aproape 120% din PIB. Ca volum, 2,1 trilioane de dolari, datoria ţării este mai mare decât a Chinei (sub 1,5 trilioane dolari), care are însă o economie de patru ori mai mare.  "Prea mare pentru a fi salvată" se aplică foarte bine în acest caz.

Dar, cum a ajuns una dintre cele mai mari şi mai prospere ţări din Europa în această situaţie? Ei bine, pentru a înţelege situaţia de acum trebuie făcută o analiză a modului în care a fost condusă această ţară după aderarea la moneda euro, în 1999, potrivit investopedia.com. Aderarea la euro: Să înceapă petrecerea!

La fel ca şi guvernele din Grecia, Spania şi Portugalia, Roma a avut acces la bani ieftini după aderarea la moneda euro. Banii uşor obţinuţi au permis guvernului să amâne reformele nepopulare care ar fi crescut competitivitatea economiei din Peninsulă.

Guvernul Berlusconi nu s-a ferit de împrumuturi, datoria publică sărind de la 105% din PIB, în 2002, până la 120% din PIB în 2011. Şi problema cea mai mare nu este asta: cea mai mare parte a fondurile luate cu împrumut au fost folosite pentru a acoperi cheltuielile guvernamentale cu salariile şi pensiile.

La început, când trendul economic general era unul crescător, investitorii nu au acordat o prea mare atenţie acestei strategii populiste. Dar, după venirea crizei, când banii au devenit scumpi, problemele au început să iasă la iveală mai bine ca oricând. Salarii mari, muncă puţină

Mai ales că, de-a lungul anilor, odată cu creşterea salariilor, competitivitatea economiei italiene a scăzut. Potrivit analizei Investopedia, lucrătorii italieni sunt plătiţi mai mult decât cei din alte ţări europene, în raport cu productivitatea muncii. Mai mult de atât, legislaţia le face viaţa grea patronilor care vor să angajeze lucrători ieftini sau să-i concedieze pe cei slabi.

În acelaşi timp, media de vârstă a populaţiei creşte tot mai mult. Lucrătorii mai bătrâni sunt mai puţin productivi iar beneficiile de care aceştia beneficiază de la sistemul public sunt tot mai mari.

În plus, o altă problemă vine să agraveze situaţia: evitarea plăţii taxelor. Aceasta a devenit aproape un hobby în Sudul ţării, iar estimările privind economia subterană avansează un procent de circa 30%. Cu timpul, au apărut tot mai multe legi care descurajează activitatea desfăşurării de afaceri private, iar rolul statului în economie a crescut semnificativ.

Ce trebuie făcut

Având în vedere dimensiunea economiei ţării şi faptul că este orientată către export şi producţie, situaţia ei este mult mai bună decât în cazul Greciei. Nu înseamnă deloc că va fi uşor, dar există avantaje de care trebuie profitat. Elementul cheie ar trebui să fie liberalizarea economică.

Deşi privatizarea unor active ale statului este o opţiune, accentul trebuie pus pe sectorul privat. În prezent, este mult prea greu să începi o afacere în Italia şi prea greu să administrezi o afacere odată ce ai început-o. Acestea sunt şi principalele motive pentru care o parte importantă a economiei este subterană: se evită taxele şi se poate conduce mult mai uşor o afacere care nu se supune regulilor oficiale.

În plus, companiile au nevoie de flexibilitate în operaţiunile lor şi în procesul de expansiune sau contracţie. Patronii trebuie să poată concedia rapid oamenii care nu sunt productivi sau să poată atrage rapid fondurile de care au nevoie pentru extinderea afacerii.

În acelaşi timp, guvernul italian şi cetăţenii săi trebuie să accepte reduceri drastice ale cheltuielilor statului, mai ales în zona asistenţei sociale.

CITIŢI ŞI:

• Italia întră în grevă! Sindicatele resping măsurile de austeritate
• Câţi bani pompează BCE în băncile italiene?
• FMI nu are bani să SALVEZE Italia. Italienii încă nu au cerut ajutor
• Italienii plătesc mai scump ca niciodată împrumuturile