Cultura Occidentală și-a pus o Burqa în cap

Cultura Occidentală și-a pus o Burqa în cap

Occidentul își cenzurează tot mai des cultura pentru a nu „ofensa” musulmanii. Aceștia nu se jenează să ofenseze civilizația occidentală.

Un editorial de Giulio Meotti în Gatestone Institute.

Cu trei ani în urmă, guvernul italian a luat rușinoasa decizie de a ascunde statui romane antice pentru a nu afecta sensibilitatea islamică a președintelui iranian Hassan Rouhani, aflat în vizită oficială în Italia. Statuile goale au fost închise în cutii albe.

Acum un an, la Florența, o altă statuie în stil greco-roman reprezentând un bărbat nud, a fost și ea acoperită cu ocazia vizitei prințului moștenitor din Abu Dhabi.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astăzi, una dintre cele mai faimoase galerii britanice amascat două tablouri la plângerea vizitatorilor denunțând caracterul lor „blasfemiator”.

La Galeria Saatchi din Londra, două tablouri nud inspirate de  Shahada, unul dintre cei cinci stâlpi ai Islamului, au provocat mânia vizitatorilor musulmani. Cererea lor de a retrage picturile din expoziția Rainbow Scenes nu a fost îndeplinită, dar cele două lucrări  „ofensatoare” au fost ascunse. „Saatchi se comportă asemenea Arabiei Saudite, operele care hulesc Islamul sunt ascunse publicului”, a comentat Brendan O’Neill în revista Spiked.

Un expert a văzut în această afacere o reeditare a scandalului Versetelor Satanice. Făcea referire la romanul publicat în 1988, care i-a atras autorului său, Salman Rushdie, cetățean britanic, condamnarea la moarte din partea „Conducătorului Suprem” iranian, ayatollahul Ruhollah Khomeini. Prima pusă pe capul lui Rushdie a fost ridicată la 4 milioane de dolari, după ce un grup de iranieni a mprit recompensa inițială de 600.000 de dolari, fără ca aceasta să provoace vreun protest în Marea Britanie.

Numeroase editori occidentale au cedat în fața intimidării islamiste. Editorul Christian Bourgois, care cumpărase drepturile de autor pentru Versetele Satanice în Franța, a refuzat să le mai publice. Pentru prima dată, în numele Islamului, un scriitor a fost condamnat să dispară de pe suprafața pământului – și cu o recompensă pe capul său.

Rushdie a supraviețuit, dar Theo van Gogh a fost asasinat în 2004 pentru că a produs și regizat „Supunerea”, un film despre violența islamică față de femei; moartea atâtor intelectuali arabo-musulmani vinovați de a fi scris liberi; revoltele care au urmat caricaturilor daneze, numeroasele procese, tentativele de asasinat, execuția din redacția magazinului satiric francez Charlie Hebdo, violențele care au urmat după discursul Papei Benedict de la Regensburg, renunțările de a mai publica și rescrierea de texte literare, muzee care închid în beciurile lor reprezentări ale lui Mahomed, amenințări și sancțiuni din ce în ce mai mari, inclusiv biciuiri, aplicate multor ziariști și scriitori precum Raif Badawi din Arabia Saudită… Toate aceste evenimente ar fi trebuit să ne pună în gardă în loc să ne pună în genunchi.

Capitularea galeriei Saatchi arată că libertatea de exprimare în Europa este slabă și pe cale de dispariție. Extremiștii islamiști și împăciuitorii occidentali au obținut câștig de cauză. Este tragica lecție a afacerii Rushdie: astăzi, după 30 de ani, nici un autor nu ar mai îndrăzni să mai scrie Versetele Satanice; nici o editură nu ar îndrăzni să le tipărească; atacurile presei împotriva „islamofobilor” sunt mai puternice astăzi decât ieri, iar trădarea diplomaților occidentali este abisală.

Astăzi, în fața rețelelor sociale, instrument de cenzură și amenințare în masă implicită, au autor ar fi probabil mai puțin morocos decât a fost Rushdie acum 30 de ani.

Cu cât a trecut timpul, cu atât mai puțin am progresat. Jihadul împotriva Versetelor Satanice s-a produs și reprodus iar și iar.

„Nimeni nu mai are c… să scrie Versetele Satanice și cu atât mai puțin să le publice”, a declarat scriitorul Hanif Kureishi. „Scritura devine timidă pentru că scriitori sunt speriați.”

În 2009, Kenan Malik scria:

„Nici o cenzură formală nu există, și nici un stat nu interzice publicarea de opere ofensatoare. Se dezvoltă o cultură a autocenzurii care a făcut inacceptabil din punct de vedere moral să atentezi la sensibilitatea altuia. În cei douăzeci de ani care au urmat publicării Versetelor Satanice, fatwa a fost interiorizată.”

Afacerea Rushdie a transformat în profunzime societatea britanică. Predarea Galeriei Saatchi din Londra nu are nimic excepțional. Tate Gallery a ascuns o sculptură a lui John Latham, intitulată „Dumnezeu este mare”, care închidea într-o sticlă Coranul, Biblia și Talmudul.

„Timur cel Mare” de Christopher Marlowe a fost cenzurat la Barbican Centre: tiradda care afirma că profetul Islamului „nu merită să fie venerat” și scena în care Coranul era ars au fost scoase.

Whitechapel Art Gallery din Londra e eliminat o expoziție de păpuși goale care ar fi riscat să jeneze populația musulmană.

La Mall Galleries din Londra, un tablou de Mimsy intitulat „ISIS amenință Sylvania”, care înfățișa niște ursuleți de pluș teroriști pe punctul de a masacra alți ursuleți care se aflau la pic nic, a fost cenzurat.

La Royal Court Theatre din Londra, Richard Bean a fost constrâns să-și cenzureze adaptarea după Lysistrata, comedia greacă în care femeile fac greva sexului, pentru a-i împiedica pe bărbați să plece la război. În versiunea lui Bean, fecioare islamice acționează în același fel pentru a-i opri pe teroriștii sinucigași.

Hotărât lucru: în numele luptei contr „islamofobiei”, Estblishmentul britanic se îndreaptă către Sharia: elimină și cenzurează el însuși.

Recent, în Marea Britanie, eminenți intelectuali conservatori au fost îndepărtați. Roger Scruton, figură proeminentă a conservatorismului, a fost concediat dintr-o comisie guvernamentală pentru a fi declarat că termenul „islamofobie” a fost inventat de „Frăția musulmană” pentru „a pune capăt dezbaterilor pe marginea unei probleme majore”.

Universitatea Cambridge a anulat bursa de cercetare a distinsului psiholog canadian Jordan Peterson pentru că pozase alături de un bărbat îmbrăcat cu un tricou pe care scria „I’m Proud Islamophobe” .

Profesorul Peterson a declarat puțin după aceea că termenul „islamofobie” fusese „inventat de extremiștii musulmani pentru a fi siguri că Islamul nu va fi niciodată criticat ca structură”.

Cazurile Scruton și Peterson confirmă – dacă mai era nevoie – că „islamofobia” a fost într-adevăr inventată pentru a pune pumnul în gură criticilor Islamului, sau, așa cum comenta Salman Rushdie, acest cuvânt a fost „creat pentru a-i ajuta pe orbi să rămână orbi”.

În 2008, Tim Walker de la Telegraph, citându-l pe dramaturgul Simon Gray, a explicat că Nicholas Hytner, directorul Teatrului Național din Londra din 2003 în 2015, „i-a ofensat pe creștini” fiind „atent să nu îi înfurie niciodată pe musulmani”.

Ziariștii de la revista satirică Charlie Hebdo, ultimii care au încercat să râdă de Islam, au plătit cu viața.

Neapărând dreptul la exprimare al lui Salman Rushdie, Roger Scruton, Jordan Peterson, Charlie Hebdo – vârful unui aisberg enorm – am apucat pe drumul supunerii în fața Shariei și a tiraniei. Am îmbrăcat cultura noastră așa-zis „blasfemiatoare” cu o burqa pentru a evita să atentăm la sensibilitatea persoanelor care, ele, nu par câtuși de puțin jenate să ofenseze.