Aproximativ 50.000 de euro a fost investiţia făcută într-un centru de asistenţă socială pentru persoane vârstnice din comuna suceveană Todireşti, cămin care, după aproape doi ani de la inaugurare, are încă lacătul pe uşă.

Impecabil dar nefolositor

Motivul: bătrânii din localitate care ar avea nevoie să stea aici nu îşi permit să plătească câte 1.600 de lei în fiecare lună, taxa calculată de autorităţile locale, iar bătrânii din alte localităţi nu au voie, chiar dacă ar găsi resursele financiare necesare, întrucât sanatoriul este exclusiv pentru vârstnicii din Todireşti.

Căminul a fost prevăzut pentru găzduirea a 12 bătrâni, iar condiţiile sunt de „cinci stele”, aşa cum mărturiseşte primarul localităţii, Gheorghe Avram. Fiecare dormitor este dotat cu mini-frigider, televizor, telefon, bucătăria cu elecrocasnice de firmă, băile arată impecabil, iar sălile de recuperare sunt dotate cu dispozitive de ridicat şi transportat paturile, scaune cu rotile şi aparate de gimnastică medicală.

Există şi un fel de living în care, au gândit cei care au ridicat căminul, beneficiarii pot sta să depene amintiri la un joc de şah ori o partidă de table. Căminul are centrală proprie şi spaţiu de agrement în jurul căminului, aproximativ 10 ari cu băncuţe şi chiar spaţii pentru grătare.

Operaţia a reuşit, pacientul este mort

Lucrările au fost finalizate în 2010 şi de atunci şi până în prezent, culmea, nici măcar un bătrân nu s-a bucurat de privilegiile căminului de „cinci stele”. Primarul Gheorghe Avram explică cum s-a ajuns în această situaţie. Ideea înfiinţării unui astfel de centru a venit în anul 2005, iar la vremea respectivă, conducerea primăriei de atunci a iniţiat un proiect care prevedea ca investiţia să fie destinată doar persoanelor vârstnice din comună. Autorităţile ştiau că bătrânii din localitate care au nevoie să fie cazaţi în cămin nu au pensii mari, restul fondurilor necesare întreţinerii centrului urmând să fie asigurate din bugetul local.

Între timp, însă, conducerea primăriei s-a schimbat şi a venit şi criza financiară, care a redus serios fondurile bugetului. Pentru dotările căminului şi amenajarea spaţiului din jurul centrului, actualul primar a făcut un  proiect cu finanţare europeană.

Nu mai au bani nici de infirmiere

Nimeni nu a luat în calcul, însă, criza financiară, iar odată cu recesiunea s-a strâns şi robinetul fondurilor din bugetul local. „Nu avem fonduri. Plata salariilor cu personalul – asistenţi sociali, infirmieri, asistenţi medicali, bucătari, medic, psiholog, paznic, om care să lucreze la centrala termică, cel puţin zece oameni – şi costurile de întreţinere fac imposibil deschiderea căminului. După calculele noastre, un beneficiar care ar vrea să stea în acest centru ar trebui să participe cu 1.600 de lei lunar. La data aprobării proiectului, în 2005, erau mai mulţi bătrâni pe lista de aşteptare. Mai avem un singur bătrân care stă acum în chirie şi ar putea beneficia de serviciile centrului, dacă acesta va fi deschis”, a explicat primarul Avram.

Blocaj birocratic: dacă ar primi bătrâni din afară, ar fi deturnare de fonduri

Acesta a declarat că a trimis mai multe adrese către Organismul Intermediar pentru Programul Operaţional Regional, prin care a solicitat aprobarea „în vederea asigurării funcţionării investiţiei” ca în centru să poată fi primiţi şi bătrâni din alte localităţi ale judeţului, nu numai din comună, însă nu a primit nici un răspuns. „Am solicitat şi externalizarea serviciilor şi permisiunea de a putea încheia parteneriate cu ONG-uri interesate de căminul de bătrâni. N-a venit nici un răspuns scris în această privinţă. Ni s-a spus doar că s-au făcut demersuri mai departe, la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, şi se aşteaptă un răspuns favorabil”, a completat primarul Avram.

A mai rămas un singur doritor să se cazeze

Cum timp de cinci ani nu au voie să schimbe destinaţia clădirii, autorităţile de la Todireşti aşteaptă un răspuns de la Bucureşti. Singurul bătrân care a mai rămas în viaţa din lista celor 12 întocmită de autorităţi în 2005 este Petru Bomas. Are 78 de ani şi de peste 20 de ani i-a fost amputat un picior. Nu are familie, locuieşte într-o casă în chirie şi are o pensie de 1.230 de lei. „Unii zic să merg la centru, alţii spun să nu mă duc. Vreau să-mi rămână şi mie un bănuţ din pensie. Nici acum nu-mi face nimeni treaba degeaba. Plătesc să-mi facă curat, să-mi aducă mâncare şi nu mă plâng”, mărturiseşte bătrânul.