– Evenimentul zilei: Stimate domnule Liviu Antonesei, de câteva zile bune țineți un „Jurnal de pârât” pe blogul personal, din care se poate afla că ați fost dat în judecată de domnul Gabriel Liiceanu. Ba mai mult, recent s-a dublat și suma solicitată drept despăgubire, de la 50.000 de euro, la 100.000 de euro! Haideți să le luăm pe rând: mai întâi, explicați-ne care este motivul pentru care ați fost atât de dur contrat? Să fie vorba de interviul cu tema Intelectualii publici în România după 1990 sau sunt șicane mai vechi, încă de pe vremea când conduceați destinele revistei Timpul? În „Intelectualii publici…” vorbeați pe șleau despre anumite facilități servite domnului Liiceanu de oamenii Puterii de atunci. Reproduceți, vă rog, acele pasaje, pentru o mai bună înțelegere a problemei!

– Liviu Antonesei: Da, după cum mi-am dat seama cu ajutorul jurnalistului ieșean Ciprian Nedelcu, este vorba despre niște afirmații din acel interviu. Cînd jurnalistul, care a văzut că mi s-a deschis o acțiune civilă la tribunalul ieșean, m-a sunat, nici nu știam despre ce poate fi vorba. Nu-mi aminteam să fi folosit public numele reclamanților mei, unul persoană fizică, cealaltă persoană juridică, de mulți ani. Noroc că a investigat jurnalistul și a dat peste interviul acela, de care eu uitasem. În fapt, acordasem interviul unei doctorande, care lucrează la o teză pe tema respectivă, pe la începutul lui august. Pe 15 august, mi-a transmis transcrierea, pe care am citit-o, am făcut mici corecturi, am scos și niște formule mai tari, care nu-și aveau locul întrun interviu cu intenție academică, i l-am retrimis și, pentru că mi s-a părut de un interes mai larg decît scopul inițial, i-am cerut permisiunea, acordată, să-l public și pe blogul meu. Ca să fiu clar, interviul are circa 20 de pagini standard, iar cele trei pasaje incriminate de reclamanții mei au 20 – 25 de rînduri. Le reproduc aici, desigur: (1) „Să ne gândim la Liiceanu, care era de opoziție, dar a primit cadou fosta „Editură Politică” cu tot ce avea aceasta în patrimoniu, inclusiv titluri cumpărate pentru că „Editura Politică” publica în „Idei Contemporane” și cărți occidentale mai cenzurate. Să nu uităm că Liiceanu, în timpul regimului Băsescu, a fost scutit de două ori de datorii, dar în general cei care au fost de opoziție au fost perdanți.” (2).„L-am pomenit pe Liiceanu care a fost scutit de două ori de datorii la bugetul de stat, ceea ce nu s-a întâmplat în cazul niciunei edituri private. Dincolo de chestia necinstită este falsificarea jocului pe piață. Dacă o editură beneficiază de avantaje și celelalte nu, este vorba de falsificarea pieței. Din fericire, nu au putut bate nici Polirom, nici Paralela 45, care nu au beneficiat de astfel de avantaje. Humanitas era pe locul III, iar acum cred că e pe locul IV pe piață.” (3). „Băsescu nu e singurul vinovat; ca să cumperi, trebuie să fie marfă de vânzare, iar jurnaliștii și intelectualii lui Băsescu s-au vândut. Așa că președintele nu e singurul vinovat, el fiind mai degrabă un politician destul de abil pentru a-i putea ieși jocul acesta cu intelectualii care se credeau deștepți și care nu s-au trezit nici la chestii flagrante când i-a preferat pe tinichigii filosofilor, Liiceanu nu a scos nici un cuvânt; când a băgat-o pe Elena Băsescu europarlamentar cu 10% din voturile PDL-ului, nimeni nu a scos un cuvânt.”. Constat că sînt doar 18 rînduri, împrăștiate în corpul interviului. Cum poate vedea oricine, n-am folosit un limbaj insultător față de cele două părți sau de terți, nu spun nimic nou, care să nu se fi spus în zeci de articole, emisiuni de televiziune, deci n-am inventat nimic, pentru toate afirmațiile de acolo sunt puzderie de antecesori. În afară de mine, aflu că a mai fost dat în judecată Dl Cristache, jurnalist la TVR. Nu știu motivele, dar nici pe cele pentru care am fost dat eu în judecată nu le știu exact. Abia urmează să primesc înștiințarea oficială de la tribunal. Acum știu ce au aflat jurnaliștii și avocatul. De altfel, pentru toate afirmațiile mele există probe – pentru încredințarea Editurii Politice și schimbarea numelui este vorba despre Ordinul ministrului Andrei Pleșu din 1990, pentru datoriile iertate și reeșalonare avem la dispoziție nu doar ampla declarație a Dlui Rușanu, ci și Ordinul ministrului care întruchipează nașterea poporului român, Decebal Traian Remeș și Raportul Curții de Conturi din anul următor, care constată exotismul Ordinului și a procedurii. În ce privește activitatea de propagandist pro-Băsescu pînă în pînzele albe ale reclamantului meu persoană fizică, eu îmi aduceam aminte destule, dar un prieten mai răbduriu decît mine mi-a făcut un inventar complet! Nu citez aici, păstrez pentru tribunal, apoi pentru Jurnalul de pîrît. Nu cred că trimiterea mea la cremenal are vreo legătură cu perioada Timpului, am dăruit revista încă din 2014. Ceva interesant este însă și cu Timpul. Acum vreo 12 – 15 ani, scriitorul și disidentul Paul Goma m-a dat în judecată – procesul avea vrea 20 de pîrîți – nu pentru „delict de opinie”, cum este cazul acum, ci pentru unul plin de umor, „delict de găzduire de opinie” pentru că publicasem textul cuiva, care nu i-a plăcut Dlui Goma!

 

Pârât, pârâcios, pârâtor

– De ce Jurnal de pîrît?

– Pentru că mi-am dat seama cu această ocazie că, în justiția noastră, există o asimetrie între cel care trimite în judecată, care se numește denunțător, și cel trimis în judecată, care poartă numele de pîrît. În opinia mea, pîrît sună oarecum peiorativ și pare să-l socotească pe respectivul deja vinovat. N-ar trebui ca lucrurile să stea așa, în principiu, părțile dintr-un proces trebuie să se bucure de egalitate de tratament în raport cu legea și procedurile. Cred că, dacă păstrăm pentru prima ipostază termenul de reclamant, pentru a doua ar trebui să se folosească termenul reclamat. Dacă păstrăm pârât, trebuie să-l numim pe cel dintîi pîrîtor sau pîrîcios. Mă întreb dacă nu ar fi un motiv să invoc excepția de constituționalitate.

– De la declanșarea acestei acțiuni, ați luat legătura cu domnul Gabriel Liiceanu sau i-ați transmis vreun mesaj prin intermediari? Dacă aveți să-i spuneți ceva, vă rog, o puteți face aici…

– Nu, nu am luat legătura, de ce aș fi luat-o? Nu ne cunoaștem atît de bine încît să menținem vreo legătură. Ne-am cunoscut în 1986 la Universitatea din Iași, la o conferință despre utopie, cred că ne-au plăcut reciproc intervențiile. Am schimbat și cîteva vorbe. Apoi, ne-am zărit și salutat pe la tîrgurile de carte. Cînd nu mi-a mai răspuns la salut, nu l-am mai salutat. Ce să-i fi spus unei persoane cu 12 ani mai mare decît mine? Că așa ceva nu se face? Trebuia s-o știe…

 

100.000 de euro, oale și ulcele

– V-ați gândit ce veți face în caz că pierdeți procesul? 100.000 de euro este o sumă imensă. Sau dispuneți de acești bani?

– Nu cred că pot pierde un proces în care toate probele sînt de partea mea. Sigur, sîntem în țara noastră și se poate întîmpla orice. Atunci, m-am gândit și la asta și nu m-am putut opri din rîs. Nu sînt un om sărac, acum trăiesc dintr-o pensie în jurul celei medii și niște bani pe care îi iau la plata cu ora, puțini vă dați seama. Sigur, am peste 10.000 de cărți, pe care le țin peste tot, acasă, mai puțin în baie că e umezeală, la facultate, la un prieten etc. Dar sînt ediții normale și apoi cine ar mai cumpăra cărți în zilele noastre?! Sigur, mi se poate opri o treime din pensie, dar cred că vom fi oale și ulcele amîndoi pînă se vor aduna banii!

 

– Că tot veni vorba despre bani… Se poate trăi decent din scris în România zilelor noastre?

– Cu siguranță, nu. Poate dacă ești autor de consum. Deși nu cred. Toata viața am avut o meserie, mai întăi cercetător, apoi profesor universitar. Și cu toate acestea, ca să pot trăi decent, am făcut o mulțime de alte lucruri, am scris articole, am făcut emisiuni Radio-TV, am condus reviste și chiar ziare… Cei mai mulți bani am luat pe cartea mea de debut în poezie, pentru că a fost și premiată…

– Sunteți dascăl, cunoașteți din interior lumea Educației. Este respectată suficient meseria de profesor, de profesor universitar în cazul dumneavoastră?

– Fără îndoială, nu, e drept că după 1990 s-au înmulțit universitățile, numărul de studenți și de profesori. Nu toate universitățile sînt perfecte, iar profesorii sînt de toate felurile. Nu e mai puțin adevărat că profesia asta a suferit o declasare severă și din cauze exterioare.

 

Deriva Educației

– Învățământul românesc, încotro? Nu părem în stare să realizăm proiecte pe termen mediu și lung. Bine, nu doar în domeniul Educației avem această problemă…

– Cred că nimeni n-ar putea spune încotro se îndreaptă educația noastră, nici măcar eu care am scris despre politici educative, despre reforme, care am făcut observațiile oficiale din partea Universității noastre în 1995, la prima lege a educației, unele le-am văzut și în lege. Ceea ce este sigur este faptul că nu cred că mergem în direcția bună… Nu mă mir, domeniul a avut cei mai mulți miniștri din toate domeniile, uneoi 4- 5 pe o guvernare, fiecare cu ideile lui „reformiste”…

– Ați condus revistele Opinia Studențească (în perioada ceaușistă), Convorbiri literare (imediat după ’90) și Timpul. Ce amintiri păstrați din cele trei perioade? Ce revistă v-a rămas cel mai aproape de inimă.

– Of, un părinte ține la toți copiii lui, chiar dacă sînt atît de diferiți, cum au fost și revistele. Mi-a rămas dorul pentru trei perioade de muncă frenetică, concentrare intensă, ba chiar și nostalgia de a face iarăși o revistă de cultură. Mai ales cînd le văd pe cele care apar, foarte puțin demne de citit, multe prost făcute sau flotînd în jurul unor grupuri de interese – nu exclusiv culturale, ci și de putere simbolică, economice etc…

 

„În curînd, cei care mai citesc cărți vor fi protejați în rezervații”

– Evenimentul zilei: Ce opinie aveți despre moartea lentă a revistelor culturale (slăbite oricum de nepotisme, tabere și facțiuni), despre diminuarea îngrijorătoare a numărului acestora? Există vreo soluție de redresare a acestei situații sau este, pur și simplu, o poliță dură plătită neadaptării corespunzătoare la capitalism?

– Liviu Antonesei: Tocmai spuneam că sînt prea multe, eu de calitate mă plîng! Numărul lor nu contează, ci numărul cititorilor. Unele sînt citite de realizatori, eventual și de membrii familiilor și cîțiva prieteni. Există o soluție, finanțarea legată de perfomanță! Cînd o revistă proastă are trei surse de finanțare, iar una bună e scoasă pe banii celor care o scot, nu prea e dreptate. Se cheltuie o mulțime de bani – bugetul de stat, cele locale și județene – fără să intereseze pe nimeni pentru ce se duc banii… Școlile și hățurile scăpate

 

– Cartea – a câta putere este în stat, domnule Liviu Antonesei?

-Vremea cărții a cam trecut, și nu mă refer la cartea de hîrtie, ci indiferent de ce formă de suport adoptă. Cartea devine o neputere, ca să spun așa, fiind suplinită de internet, smarturi și alte gadgeturi, care au făcut să explodeze o comunicare frenetică și fără conținut. În curînd, cei care mai citesc cărți vor fi protejați în rezervații…

-Procentul analfabetismului funcțional este nepermis de mare în rândul adolescenților. Care credeți că sunt cauzele? Se pune – în școlile noastre – prea mult accentul pe memorare în detrimentul înțelegerii?

– Păi, la noi e cam de 40%. Măcar dacă ar pune accent pe memorare, dar școlile nu pun accentul pe nimic, au scăpat hățurile din mînă…

 

Biblia și Dostoievski

– Evenimentul zilei: Numiți, vă rog, câteva titluri de cărți care v-au schimbat modul de a gândi!

 – Liviu Antonesei: Biblia, romanele și povestirile lui Kafka, cele ale lui Dostoievski, povestirile lui Mallarme, Rene Char și Bacovia. Dar sînt foarte multe.

 

Instrumente de imbecilizare

– Evenimentul zilei: Ce opinie aveți despre posibilitatea de a te exprima liber pe fel de fel de platforme on-line (Facebook, de exemplu)? Aceste spații au devenit locuri de întâlnire pentru intelectualul de înaltă clasă cu imbecilul ordinar. Ce impact credeți că poate avea acest fenomen „tehnologic” pentru societataea noastră?

– Liviu Antonesei: După o experiență de 4 – 6 ani pe Facebook, acum patru ani am renunțat fără regrete și văd că a doua oară am scăpat. Rețelele sociale sînt instrumente cumplite de control și imbecilizare. Cum am constatat pe propria piele, cei inteligenți nu se bucură de vreo protecție!

 

„Votați literatura tînără!”

– Evenimentul zilei: La ce nivel este romanul românesc după 1989? Dar poezia? Avem vreun romancier de forță, vreun mare poet? Cum se prezintă viața culturală în România? Dar în Iași?

– Acum vreo 15 ani am ținut o conferință despre Explozia genurilor narative după 1990, mai întîi la Tîrgu Mureș, apoi la Iași, Bruxelles, München, aducînd-o mereu la zi. Susțineam acolo că este cel mai spectaculos fenomen din cultura română postdecembristă. Nu mă refeream doar la roman, ci și la film și teatru, ca arte ale poveștii. Pot numi oricînd 20 de prozatori azi activi care vor rămîne. Nu dau nume, ei se știu, cititorii, cîți mai sînt, îi știu, pe mulți îi știu de vreo 15 ani și traducătorii, editorii și cititorii din alte țări. Poezia a fost în formă bună și înainte de schimbarea politică. Acum, mi se pare că sînt prea mulți autori de versuri, poeți mai puțini, desigur. Viața culturală este reprezentată de cele spuse mai sus, plus artele spectacolului și cele plastice. Cred că sîntem relativ cunoscuți în lume pentru asta. Iașul nu face excepție, gîndiți-vă că în mare parte explozia prozei se datorează și programului Polirom inițiat în 2003 sub deviza „Votați literatura tînără”!

 

„Ai impresia că sîntem tot trei țări, nu una singură”

– Evenimentul zilei: Care sunt, domnule Antonesei, punțile care leagă Moldova de București? Că despre unirea printr-o autostradă mă îndoiesc că poate fi vorba prea curând..

– Liviu Antonesei: Nu prea există punți, dacă te uiți la proastele comunicații dintre Moldova, Muntenia și Transilvania ai impresia că sîntem tot trei țări, nu una singură. Și ferească Cerul să fie luat iar de ape podul de la Mihăilești, că se și repede Dl Băsescu să-l repare! Pînă la urmă, singura punte e cea aeriană, acum 20 de ani nu exista nici aceea… Imediat după 1990, Rapidul încă mai făcea Iași – București în 5 ore și jumătate, acum cel mai rapid tren face cam 7 ore! Ce punți? Poate spirituale, mai degrabă!

 

Putin și babele

– Evenimentul zilei: Avem motive să ne temem de politica Rusiei, de politica lui Putin? Au ocupat Crimeea și regiunea Donbass fără ca NATO sau UE să intervină convingător…

– Liviu Antonesei: Avem toate motivele, cît va mai fi Putin nu se poate purta un dialog, eu nu vorbesc despre noi, ci despre puterile reale. În diversele crize plecate de la Rusia lui Putin, și NATO și UE s-au purtat ca niște babe…

 

Te-ar putea interesa și: