Evenimentul Zilei > EVZ Special > Culisele celui mai scump sport extrem din lume „Drift”-ul. Iadul pe asfalt. Balet motorizat cu fum, flăcări și zgomote infernale
Culisele celui mai scump sport extrem din lume „Drift”-ul. Iadul pe asfalt. Balet motorizat cu fum, flăcări și zgomote infernale

Culisele celui mai scump sport extrem din lume „Drift”-ul. Iadul pe asfalt. Balet motorizat cu fum, flăcări și zgomote infernale

Pe șosele există conducători auto, șoferi și piloți. Ultimii sunt de mai multe feluri: de raliu, de cursă lungă și de circuit rapid. De curând, au apărut și spectaculoșii „drifteri”, piloții de „drift”. Adică ciudații care își doresc numai și numai să derapeze. Controlat.

Fum scos de roțile încinse, flăcări pe țevile de eșapament, scârțâit de fier pe fier, uruit la limita suportabilului și mașini cu sute de cai putere care se rotesc, precum dervișii învârtitori, până ce, parcă, pilotul intră într-o transă psihedelică. Marele campion la raliuri Titi Aur îndrăznește să compare acest sport cu patinajul artistic, cu un impact total prin care pilotul trebuie să impresioneze atât spectatorii, cât și arbitrii. Sport? Oricât de ciudat ar părea, așa este. Este vorba de una din cele mai spectaculoase, dar și costisitoare, discipline din lume. O singură oră te costă sute, poate chiar mii de euro. Practicanții sunt, cumva, oameni normali. Atât doar că au o dambla nediagnosticată, încă. La noi în țară sunt puțini, maximum 60. Nu oricine își permite să fie pilot de drift.



„Drift fără public nu există!”

Sorin Ene are 35 de ani, a absolvit Dreptul, cu master în „Integrare europeană”, și unica sa ocupație e să se „dea” cu mașina. Este vicecampion național de drift în 2013, campion național, în 2015, și campion european, în Slovacia, în 2016. De unde până unde drifting și nu pilot de raliu, karting sau de circuit? Subțirel și micuț, precum un jocheu, Sorin dă din umeri, timorat: „Am cochetat cu cursele de accelerare. Alea pe 402 metri, așa-zisele «liniuțe». Am cochetat și cu lumea raliului, dar doar ca navigator al celebrului campion Daniel Onoriu. Din experiențele astea m-am regăsit în drift”. Pilotul spune că ceea ce se vede la demonstrațiile din marile orașe este doar un show pentru public: „Driftul, de fapt, se desfășoară pe trasee dificile, la viteze de peste 120-130 km/h! Se ajunge, la coborâre, și la 150 de km/h! Acolo, gradul de risc e maxim”. Păi, este driftul un sport sau doar o dambla a unor ciudați cărora le place să se învârtă cu mașina pe asfalt și să-și facă praf cauciucurile, să-și strice plăcuțele de frână și să-și caleze motoarele supraambalate? Se crispează, un pic: „E o disciplină sportivă și are chiar rol educativ. Un pilot de drift niciodată nu-și va etala calitățile în trafic, ci doar pe circuit”.



Un sport apărut în Japonia

Un pescar are satisfacția peștelui prins, un vânător al prăzii împușcate, sportivii – în accepțiunea comună – au medalii și trofee. Un șofer de drift are fum și flăcări. Și adrenalină. „Driftul nu-l faci doar pentru tine. Ai nevoie de cineva să te vadă. Publicul este cel mai important, e bucuria noastră”, recunoaște Sorin Ene că gloria ți se dă, și nu o obții de unul singur. Care este începutul acestui sport în România? De unde a venit și cine l-a adus? Pilotul e stingherit: „La noi a început, de fapt, cu acele banale «cerculețe» făcute noapte, ilegal, prin parcări… Cine l-a adus? Eu… Nu l-am adus io, doar l-am preluat și dezvoltat. De unde vine? Culmea, nu din America, ci tocmai din Japonia, unde a apărut în anii ’80!”.

Sport sau cascadorie?

Se face drift și pe asfalt uscat și pe cel umed, dar și pe zăpadă. Care e cel mai spectaculos? Dar cel mai periculos? Sorin Ene e în elementul său: „Pe uscat, bineînțeles, că viteza e mare, aderența bună și cantitate mare de fum. Show maxim! Pericol e pe ploaie și pe zăpadă. Dar iarna nu se face drift competițional. Cine se riscă, o face pe barba sa”. Au murit oameni? Pilotul e sigur pe el: „Pe circuit nu a murit nimeni, deși au fost accidente. Mașinile sunt la o siguranță maximă!”. Dar cât de aproape e driftul de cascadoria auto? Se înfoaie: „Foarte aproape! Urmăririle auto din filmele americane au la bază fix derapajul controlat”. Și accidentele nu sunt frecvente? Strânge din buze și recunoaște: „Dese… Dar este unul dintre cele mai sigure sporturi, deși nu pare”.

„To drift” sau viața în derivă controlată

Vedem, la televizor, că se practică și driftul ilegal, prin parcări, platforme industriale abandonate sau aiurea. Există grupări, asemenea găștilor de motocicliști sau amatorilor de curse ilegale? Cum se numesc acestea? „Da, există! M-am dat și io, ilegal, când eram «mic». Da’ nu e în regulă… Sunt comunități care fac drifturi ilegale prin parcările hypermarcheturilor, noaptea, da’ n-au o identitate anume”, povestește Sorin Ene. „To drift”, în limba engleză, a pluti, a sta în derivă, fără posibilitatea de control a direcției ambarcațiunii – vehiculului – pe care te afli. Se aplică această denotație și în cazul driftingului auto, fie el pe două sau patru roți? Șoferului de drift îi convine înrebarea: „La maximum! Pentru că o mașină de drift în momentul în care are «trasa» corectă, și respectă principiile sportului nostru, chiar pare o navă care plutește. Dar are guvernare, fără să dea aceeași senzație!”.



20 de cauciucuri și un schimb de ulei la două zile

Care e diferența între un pilot de raliu, unul de circuit – gen Formula 1, 2, 3 – un TIR-ist și un pilot de drift? Sorin Ene se scarpină în cap: „Aparent sunt asemănări, dar sunt lucruri diferite. La noi, derapajele oferă spectacol. În celelalte cazuri generează tragedii”. Cât de scump e acest sport? În cât timp îți dai foc la cauciucuri și trebuie să le schimbi? Cât te țin plăcuțele de frână? Dar alte piese? „Este o îndeletnicire scumpă. Foarte scumpă! Se consumă 20 de anvelope pe etapă, în două zile. Plus 150 de litri de benzină! Plăcuțele te țin maximum cinci luni, iar reviziile sunt dese și foarte amănunțite”. Pilotul spune că numai uleiul de motor, pe care șoferul normal îl schimbă la 10-15.000 de kilometri, în cam un an, piloții de drift îl schimbă cam la două zile de competiție. Ce fel de mașini se folosesc? Toată lumea care a văzut un spectacol de drift a observat că majoritatea mașinilor sunt neînmatriculate. În fapt, doar niște carcase motorizate…. Zâmbește: „Da, așa e! Cele mai folosite sunt BMW-urile, că sunt adaptabile, Da’ vin tare din urmă japonezii cu Nissan și Toyota. Evident, toate cu tracțiune pe spate!”.

A inventat Școala de Drift

Este de presupus că nu poți practica acest sport decât dacă ești un om înstărit, chiar bogat. Altfel, e nevoie de sponsori! Cine ar băga bani în așa ceva? Oftează: „Nu toți oamneii bogați și pasionați de drift sunt și talentați… Nu dau nume, că mi-i pun în cap… Eu am plecat de jos. Dar cu seriozitate muncă și perseverență apar rezultatele și vin și sponsorii! Fără sponsori, sportul ăsta nu poate supraviețui!”. Sorin Ene are o școală de drift. Tariful pentru o zi de drift e de 250 de euro! Pentru una „completă” scoți din buzunar 400 de euro. Ce înseamnă „One Full Experience”? Pilotul spune că, de fapt, cele două prețuri sunt doar pentru o evaluare: „Îl testez pe amator. Îl las să se învârtă la punct fix și generăm un derapaj cu frâna de mână, pe care trebie să-l mențină în viraj cu viteza de 90 de km/h. Dacă trece, înseamnă că are calitățile necesare”. Spune că, în cinci ani, de când a fondat „Școala de drift”, a format peste zece participanți în Campionatul național de Drift: „Au avut rezultate foarte bune. Când mă vor bate și pe mine voi fi foarte fericit”.



Trucuri și secrete de pilot de drift

De ce am nevoie la mașină ca să pot face un drift corect și sigur: suspensie, ambreiaj, diferențial frâne etc? „Absolut toate acestea! Numai că motorul trebuie să aibă o putere de peste 450 de CP și transmisia să fie stabilă. Carcasa n-are nicio importanță. E doar forma. Estetica contează doar pentru public și sponsori!”, se distrează pilotul de drift. Și anvelopele? Ce cauciucuri sunt bune pentru „acțiune”?. „Nicidecum anvelope de stradă! Se pun doar cele clar destinate competițiilor automobilistice. Un set costă cam 3-400 de euro și te ține zece minute. Fix patru ture de circuit!”. Un șofer profesionist l-ar întreba: „Schimbarea treptelor în plin derapaj contolat se face pe accelerare sau pe decelerare?” Cum stă treaba? Răspunsul e scurt: „Pe ambele!”. Când vorbesc piloții între ei parcă auzi chinezește. Ce înseamnă și cum se face „clutch kick”? Sorin râde: „În momentul în care motorul rămâne fără puterea necesară, apeși brusc ambreiajul, dar cu piciorul în accelerație și elberezi rapid ambreiajul!”. Ce ușor a spus asta…

Informaţiile publicate de evz.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.
Publicat in categoriile: EVZ Special
Ne puteți urmări și pe pagina noastră de Facebook sau pe Google News
Accesează: