Cum l-a cucerit Mădălina Ghenea pe Grigor Dimitrov. Renumita publicație italiană Gazzetta dello Sport dedică un amplu articol româncei.
Publicația Gazzetta dello Sport i-a dedicat un articol actriței din România, în care a pus sub lupă viața faimosului model născut în România și stabilit în Italia de mulți ani.
Grigor Dimitrov a căzut pradă farmecelor româncei
Mădălina Ghenea a mai adăugat o cucerire la lista ei de celebrități masculine, și anume tenismenul Grigor Dimitrov (32 ani, 33 ATP). Fostul iubit al Mariei Șarapova adoră să se afișeze atât pe rețelele sociale cât și la meciurile sale de tenis, cu Mădălina.
Italienii au descris câteva aspecte care definesc viața și cariera Mădălinei Ghenea, în prim plan fiind cea mai recentă cucerire a ei.
„Modelul și actrița română a oficializat relația cu jucătorul de tenis Dimitrov de care se bucură. S-a zvonit o bună perioadă, acum e oficial. Modelul și actrița Mădălina Ghenea și jucătorul de tenis bulgar Grigor Dimitrov sunt un cuplu.
În urmă cu două săptămâni, cei doi au fost împreună în Italia, unde ea a prezentat noul său film Deep Fear. Mădălina a împlinit recent 36 de ani și cu siguranță a sărbătorit împreună cu noua sa dragoste. Între timp, am aflat totul despre ea".
Mădălina, o comoară a naturii, dar și a boxului
În continuarea articolului, jurnaliștii italieni laudă fără rezerve înzestrarea naturală a româncei, dar și pasiunea ei pentru sport.
„Un fizic ca cel pe care îl are Mădălina Ghenea nu se datorează doar Mamei Natură. Modelul iubește să facă mult sport, atât în sală cât și afară. Nu e greu să o întâlnești pe stradă purtând haine sport, cu căștile sale în timpul plimbărilor.
În sală, pe de altă parte, se antrenează atât cu greutăți cât și cu greutatea corpului, pentru a-și tonifia picioarele și fesierii. De ceva timp a descoperit și boxul, sport pe care îl iubește pentru că îi permite să își lucreze întreg corpul, dar este și distractiv.
Nu uită niciodată să se demachieze, iar atunci când călătorește și nu are propriile produse la îndemână folosește ulei de cocos. Actrița își îngrijește foarte bine părul, fiind inspirată de Anna Magnani și Sophia Loren, pentru că se simte apropiată de Italia".
Adepta postului intermitent
Pe de altă parte, mai observă publicația, actrița adoră ritualurile de înfrumusețare și respectă cu strictețe un stil de viață sănătos. Jurnaliștii italieni menționează care sunt preferințele româncei.
„Modelul și actrița are mare grijă de nutriție și e atentă să mănânce mâncăruri sănătoase și naturale. Se asigură că bea multă apă pe parcursul zilei, care o ajută să aibă un ten și păr sănătos, dar o menține și hidratată.
Ocazional face fasting intermitent, pe care nu îl ține pentru a slăbi, ci pentru a-și detoxifia organismul. Mădălina are foarte mare grijă de părul și tenul său, folosind des diferite creme de față și corp".
În finalul articolului, publicația dă detalii despre profilul româncei, care iubește dansul ți muzica și cântă la pian de la 7 ani. Pe plan personal, autorii articolului menționează că diva este fericita mamă a lui Charlotte, rezultată din relația cu milionarul Matei Stratan.