Autorităţile cubaneze au decis vineri suspendarea temporară a livrărilor poştale către SUA, ca răspuns la regulile tot mai stricte impuse de americani, cu privire la coletele poştale internaţionale.
Îmbunătăţirea relaţiilor dintre cele două ţări ar putea fi afectată de hotărârea autorităţilor de la Havana. Decizia, luată ca răspuns la politicile anti-terorism practicate de SUA, ar putea afecta acordul dintre cele două state cu privire la serviciile poştale.
Din 1963 până în 2009, serviciile poştale dintre cele două ţări au fost interzise.
Oficialii companiei poştale din Cuba au motivat hotărârea prin impactul financiar pe care îl are impunerea noilor reguli de livrări poştale din SUA, care au dus la returnarea a numeroase colete şi, implicit, la creşterea costurilor.
De curând, SUA a diminuat restricţiile privind călătoriile în Cuba, în timp ce autorităţile de la Havana au eliberat mai mulţi prizonieri politici şi a aplicat o serie de reforme economice. Acest nou impas va întârzia procesul de conciliere dintre cele două ţări.
Vezi VIDEO.