Cu robă de avocat și ștampilă, i-a păcălit pe judecători. Cum a scăpat de condamnare avocata falsă
- Sabina Popescu
- 26 octombrie 2021, 13:09
Caz inedit în Constanța. O femeie fără drept de a profesa în avocatură a reușit să-i sfideze pe judecători doar cu o robă și ștampilă. Avocata falsă s-a prezentat de mai multe ori în instanță la diferite termene din dosarele clienților săi și le-a oferit cea mai bună apărare de care era capabilă. Numai că soarta i s-a schimbat în momentul în care pe fir au intrat procurorii.
Pledând în fața completului de judecată drept avocată, femeia din Constanța și-a apărat clienții în diverse dosare, până când oamenii legii au luat-o la ochi. În timpul unei percheziții desfășurate la locuința femeii, procurorii i-au confiscat roba de avocat și ștampila de care avocata falsă abuza și, ulterior, femeia a ajuns în fața instanței.
Cum și-a apărat clienții în instanță avocata falsă
Femeia a depus, anterior, documente menite să certifice faptul că este avocat și că își poate reprezenta clientul în fața judecătorilor. Mai mult, constănțeanca deținea și ceea ce ar fi reprezentat o împuternicire de la Baroul București.
Viitorul nu i-a mai surâs femeii în momentul în care oamenii legii au descoperit că aceasta nu face parte din Uniunea Barourilor și nu avea, astfel, dreptul de a profesa în avocatură.
Prin urmare, la domiciliul acesteia, procurorii au efectuat o percheziție și au confiscat roba de avocat a femeii, precum și ștampila pe care o folosea.
Femeia din Constanța a scăpat de condamnare
Ulterior, acuzata s-a prezentat în fața instanței, iar, potrivit declarațiilor acesteia, a încheiat un acord de recunoaștere cu Parchetul de pe lângă Judecătoria Constanța. Și-a recunoscut fapta, iar femeia a reușit să scape fără condamnare.
Singura sancțiune aplicată de instanță împotriva avocatei false s-a referit la o amendă penală în valoare de 1.650 de lei.
Cazul avocaților falși nu este o noutate în România. În urmă cu trei ani, un val de escroci a fost raportat în Suceava, unde falși astfel de profesioniști au încercat să dea țepe în valoare de 150.000 de euro. Cazul a fost amplu mediatizat la acel moment, potrivit Antena3.
Falși avocați au încercat să dea țepe de 150.000 de euro
Un număr record de apeluri la 112. La acea vreme, mai mulți pensionari reclamau escrocherii prin metoda „Accidentul”. Anumite persoane se prezentau drept rudele vârstnicilor și susțineau că au comis sau au suferit un accident, iar așa ziși avocați cereau câte 5.000 de euro casă le rezolve cazul. Din fericire, bătrânii și-au dat seama, la timp, despre escrocherie și au evitat, astfel, țepele care însumau circa 150.000 de euro.