Mii de nord-coreeni s-au adunat în Piața Kim Ir-sen din Phenian pentru a-și exprima sprijinul pentru guvern și, spre deosebire de parada militară care a avut loc cu două zile mai devreme, toți participanții au purtat măști sanitare de protecție.
Acest miting, care a avut loc luni, a fost organizat de autorități pentru a marca începutul „campaniei de 80 de zile”, o mobilizare masivă menită să reînvie economia aflată în dificultate înainte de congresul excepțional al Partidului Muncitorilor, care se va ține în ianuarie.
Apelul pentru o astfel de mobilizare, care se traduce prin ore lungi de lucru și sarcini suplimentare, este curent în Coreea de Nord pe măsură ce se apropie evenimentele majore.
Soldații, muncitorii și studenții adunați luni au purtat toți măști, fluturând lozinci precum „Să mergem pe urmele dragului nostru lider, tovarășul Kim Jong-un”.
Contrastul a fost puternic în comparație cu gigantica paradă militară care a avut loc sâmbătă pentru a marca 75 de ani de la fondarea Partidului Muncitorilor.
La acest eveniment, nici liderul Kim Jong-un și nici ceilalți participanți nu au avut fețele acoperite.
În timpul paradei militare de sâmbătă, în timpul căreia regimul și-a expus cele mai mari rachete intercontinentale, liderul nord-coreean a asigurat că nu există „nici o persoană” infectată cu noul coronavirus în țara sa și a mulțumit locuitorilor care au rămas în „stare bună de sănătate”.
Phenianul și-a închis frontierele în ianuarie pentru a preveni răspândirea epidemiei care a început la marele său vecin, China.
Duminică, Kim Jong-un și alți înalți oficiali înalți au fost fotografiați nepurtând măști sanitare de protecție, în timp ce asistau la un eveniment de propagandă. Spectatorii au avut însă fețele acoperite.
Aniversarea a 75 de ani de la înființarea Partidului Muncitorilor a intervenit într-un context intern foarte greu din cauza impactului pandemiei și a unei serii de taifunuri care au lovit puternic Coreea de Nord, țară aflată în strânsoarea unor drastice sancțiuni economice.
Vicepreședintele Comitetului pentru Afaceri de Stat, Pak Pong Ju, a declarat că următoarele 80 de zile vor fi „cruciale pentru progresul nostru revoluționar”, potrivit cotidianului oficial nord-coreean Rodong Sinmun.
„Dacă pierdem această oportunitate unică și ne întârziem progresul, este posibil să trebuiască să ne confruntăm cu provocări teribile și multiple”, a spus el.