După concertul de la Sala Palatului, muzicienii germani au descoperit Bucureştiul, avându-l ca ghid pe reporterul EVZ.
Taxiurile proaste vin, probabil, din România”, glumeşte Ralf Hutter, cel a cărui voce de tenor a dat trupei germane Kraftwerk poate cea mai importantă dintre definiţii. Se fereşte instinctiv în timp ce şoferul nimereşte din plin câteva gropi de pe şoselele „Micului Paris”. Ralf face muzică de 40 de ani („Tour de France”, „The Robots” sau „Autobahn” - fanii adevăraţi ştiu de ce) şi abia acum, când mai are două luni până să împlinească 63 de ani, ajunge pentru prima oară pe străzile Centrului Vechi al Bucureştiului. E o întâmplare. Vrea la discotecă.
După ce au au cântat pentru prima oară în România, pe 12 iunie, la Sala Palatului din Bucureşti, cei patru muzicieni germani au decis să facă un raid al cluburilor de noapte, în cautare, spuneau ei, unor sunete care să-i inspire pentru muzica lor. „Ascultăm sunetele universului, sunetele peisajelor, ale corpului uman, sunetele din situaţiile în care ne pune viaţa”, suna o definiţie cu doar câteva ore mai veche, care s-a transformat în ceva destul de concret în timp ce taxiul căuta prima destinaţie a serii: clubul Fabrica. „Nu se întâmplă nimic”
După o bere „închinată” cu fanii care se strânseseră buluc să ceară autografe, au schimbat câteva vorbe cu Minus şi Ion, vedetele trupei Brum Conspiracy. Vânzoleala de noapte bucureşteană a fost pe placul celor de la Kraftwerk doar pentru câteva minute, după care am pornit uşor să ne „răcorim” cu o bere la una dintre terasele de pe Lipscani. Cei trei artişti se uitau curioşi la clădirile din Centrul Vechi, deplângând faptul că „mai toate stau să cadă”. „Am fi vrut să stăm mai mult în club, însă era destul de puţină lume. Iar cei care erau, au tăbărât pe noi pentru autografe”, explică Fritz Hilpert. Au vrut să ştie câte ceva despre locul în care, altadată, pulsa inima Bucureştilor. Stefan Pfaffe a preferat să doarmă.
Paşii celor trei, trei legende ale muzicii, cărora peste 60 de milioane de oameni le-au cumpărat până acum albumele, au răsunat pe Smârdanul la ora aceea pustiu, în timp ce mai mulţi cârciumari ne arătau, sugestiv, scaunele care blocau intrarea. Ralf se miră că fumez, imediat ce suntem primiţi la o masă. Eu mă mir de „viciul” lor pentru tehnologie. Au un adevărat muzeu al tehnologiei la Düsseldorf, studioul de înregistrări Kling Klang, pe care-l ţin, însă, izolat de lume. Nu au linie telefonică, nu au recepţie şi nici măcar un fax la care să poată primi mesaje. Legenda spune că până şi cores pondenţa este returnată fără a fi citită. Răspunsul vine sec: „Da, este adevărat”. „Şi dacă se întâmplă ceva care trebuie anunţat şi nu vă găseşte nimeni?” - „Nu se întâmplă niciodată nimic!”.
APROPIERE
Fritz Hilpert are rădăcini în România Ralph îi aminteşte pe cei 12 oameni care, cu cele cinci laptopuri ale trupei, creează sunetele care le-au adus celor de la Kraftwerk renumele de „părinţi ai muzicii electronice”. Apoi se amuză repetând cuvinte în limba română, de la „mul ţu mesc” până la „mii de scuze”, pe care le exersează cu chelnerii. Şi-ar fi dorit să încerce sărmăluţe, râde Henning Schmitz, dar s-au mulţumit cu specialităţile libaneze de la un restaurant pe care l-au găsit vizavi de Residence. Duc „conversaţia” oaspetelui până la capăt, trecând în revistă câteva subiecte la îndemână, de la religia poporului român, la zonele frumoase ale României. Fritz Hilpert îşi aminteşte că are rude în România şi regretă că se află la prima vizită aici. Dar promit, cu toţii, să revină.
Recomandările noastre
