Cu cine negociază PNL împotriva moțiunii de cenzură a PSD: „Orice s-ar întâmpla, guvernul Orban rămâne”
- Feri Predescu
- 18 august 2020, 09:00
Parlamentarii liberali își arată convingerea că moțiunea de cenzură a PSD a fost depusă în scop electoral, iar PNL ar face, în aceste zile, toate demersurile, negociind cu mai multe partide pentru a se asigura că moțiunea nu va trece.
Moțiunea de cenzură depusă de PSD nu este privită cu ochi buni de toți parlamentarii social democrați, ei nefiind interesați, în plină pandemie, ca partidul să preia puterea, când până la alegerile din decembrie nu ar mai fi mult. „Au mai fost situații în care parlamentarii PSD au votat, pe ascuns, împotriva propriului partid, iar acum nu este exclus, ca pe lângă Eugen Teodorovici să apară și alți deputați sau senatori PSD care să i se alăture la votul final”, a declarat, pentru EVZ, un parlamentar PSD.
Liberalii, la rândul lor, au emoții, estimând că moțiunea de cenzură ar putea să treacă. „Moțiunea de cenzură a PSD este depusă absolut în scop electoral. Nu vizează interesele oamenilor ci vizează, strict, o matematică electorală. Și noi facem cercetări sociologice și PSD-ul face sondaje și ei își dau seama că nu-și permit să intre în alegerile locale pe un asemenea ecart între PNL și PSD. Sunt conștienți că o schimbare de guvern ar duce la scăderea a câteva puncte procentuale pentru PNL”, spune deputatul PNL, Bogdan Huțucă.
El susține că, „matematic, este posibil ca această moțiune să treacă”, dar dă asigurări că, „în acest moment, se fac absolut toate demersurile, negocierile, discuțiile, așa cum se întâmplă totdeauna în astfel de situații, pentru a ne asigura că moțiunea nu trece”. Bogdan Huțucă nu vrea să dea mai multe detalii despre negocierile cu alte formațiuni politice, „pentru că este o latură confidențială a acestui moment, eu sunt extrem de optimist și încrezător”.
Și senatorul PNL, Vergil Chițac, crede că „probabil, moțiunea va trece” dar trebuie privită din două perspective. „Orice s-ar întâmpla la moțiune, guvernul Ludovic Orban rămâne în funcție. E adevărat că rămâne cu puteri diminuate, conform Constituției. Și nu știu dacă este bine, tocmai acum, în timpul unei pandemii, cu perspectiva toamnei când, spun medicii, este posibil să crească nivelul îmbolnăvirilor, dacă e normal să avem un Executiv fără putere. De exemplu, nu poate să emită ordonanțe de urgență”, explică senatorul liberal, pentru EVZ.
Iar a doua perspectivă despre moțiunea de cenzură ar fi legată, potrivit lui Vergil Chițac, de congresul PSD. „Domnul Marcel Ciolacu trebuie să arate că, într-adevăr, este puternic în interiorul PSD și că poate să coalizeze, în parlamentul ăsta, o majoritate care să dărâme guvernul. Dacă va face treaba asta, atunci și-a asigurat postul de președinte al PSD”, afirmă Chițac, susținând că, din câte a înțeles el, trecerea moțiunii de cenzură depinde de Pro România, partidul lui Victor Ponta.
Cel mai fericit pentru depunerea moțiunii de cenzură este președintele PSD Constanța, Felix Stroe, fostul ministrul al transporturilor din guvernul condus de Mihai Tudose. La congresul PSD din 22 august, echipa lui îl sprijină pe Marcel Ciolacu la șefia partidului. Stroe susține că PSD nu face nici un demers dacă nu e sigur de succes și dacă moțiunea a fost depusă înseamnă că va trece. Mai în glumă, mai în serios, se vede în noul Executiv. ”Dacă țara o va cere, îmi voi asuma să mă duc ministru. Iertați-mi lipsa de modestie, aș confirma lucrurile bune făcute și aș fi un foarte bun ministru. Mi-aș asuma ministerul Transporturilor, nu în altă parte”, a declarat Stroe.