Simona Halep și Toni Iuruc au decis să divorțeze. Anunț a produs o adevărată undă de șoc, în condițiile în care cei doi aveau programată cununia religioasă în luna noiembrie a acestui an.
În trecut, sportiva Simona Halep a avut o relație cu Costa Sponte, băiatul lui Teia Sponte, fost vicepreședinte FCSB și prieten cu Gigi Becali. Deși plănuiau să se căsătorească, Simona Halep și Costa Sponte s-au despărțit în final, iar bărbatul, devenit milionar în euro între timp, s-a căsătorit cu Bianca, o studentă în vârstă de 20 de ani. Nunta lor a fost oficiată în 2019, după câțiva ani de la despărțirea lui Sponte de Simona Halep.
Simona Halep și Costa Sponte plănuiau să se căsătorească
„Se poate ca machidonii să se căsătorească cu români, sunt cazuri și aici pe stradă, dar noi nu vrem așa. Familia noastră, Halep, este foarte mare și niciunul nu a luat români. Cipani suntem. Eu i-am spus să ia machidon, să nu ia român. Mi-a zis așa: Maie, nu dau tată de rușine (n.a. nu-l fac de rușine pe tata).
Se ia cu fiul lui Teia Sponte. Vă spun drept. Nu sunt lucrurile deloc încurcate. Nu, nu. Dacă nu știam nu spuneam. E cipan de-al nostru, taică-su a fost cu noi la Tulcea, eu sunt din Tulcea. Au crescut toți la un loc. Eram prieteni toți acolo”, povestea bunica Simonei Halep în anul 2016.
Costa Sponte, un afacerist de succes
Costa Sponte este un afacerist de succes, similar tatălui său Teia Sponte. Bărbatul a investit recent într-o proprietate de lux din zona Pipera, București, acolo unde locuiește împreună cu soția sa. Vila lui Costa Sponte este prevăzută cu mai multe etaje, un teren imens și o piscină, întreaga proprietate fiind evaluată la câteva milioane de euro.
Pe lângă asta, fostul iubit al Simonei Halep deține mașini de lux, care însumate ajung la circa 500.000 de euro, iar recent acesta și-a achiziționat un Lamborghini Urus, ce are un preț de catalog de 350.000 de euro.
Costa Sponte a urmat cursurile unui colegiu economic din Capitală, iar la examenul de Bacalaureat a obținut o medie de 9,6, având notele 7,9 la limba română, 10 la engleză, 9,7 la matematică, 10 la contabilitate și 10 la educație fizică. Ulterior, tânărul afacerist a terminat ASE, fiind înscris la Facultatea de Relații Economice Internaționale, excelând și în perioada studiilor de masterat pe care le-a urmat apoi, conform Cancan.